MANIFEST EVANGHELIC (IV) 

MANIFEST EVANGHELIC (III)   

    2.Noi trebuie sa ne reformam comportamentul
       A doua noastra preocupare majora este sa ne reformam propriul comportament. Noi declaram ca a fi Evanghelic sau a purta numele de Evanghelic  nu este numai pentru a ne modela credinta si vietile noastre in concordanta  cu invatatura si standardele Caii lui Isus, ci este si de a o face aceasta din nou si din nou. Si daca indemnul Evanghelic este o forta  radicala, reformatoare si inovativa, noi realizam cu parere de rau ca exista o situatie ironica astazi. Noi care periodic si mereu am fost pentru reinoirea formelor uzate, pentru trezirea bisericilor moarte, pentru incalzirea inimilor reci, pentru reformarea practicilor corupte si crezurilor eretice, si pentru o reforma  in societatea noastra fata de  nedreptatile strigatoare la cer, acum, astazi noi suntem cei in cumplita nevoie de reformare si reinoire. Reformatori, noi insine avem nevoie sa fim reformati.Protestanti, noi suntem aceia impotriva carora trebuie sa protestam.
  Noi marturisim ca noi Evanghelicii am tradat convingerile noastre prin comportamentul nostru.
         Prea adesea  noi am trambitat evanghelia lui Isus, dar am inlocuit adevarurile biblice cu tehnici terapeutice, inchinarea cu distractia, ucenicizarea cu cresterea potentialului uman,cresterea bisericii cu intreprinderea economica, preocuparea pentru biserica,si adunarea locala cu expresii ale credintei care sunt mai putin bisericesti si putin mai mult decat o spiritualiatate seaca, implinirea nevoilor reale cu implinirea  nevoilor  subiective pe care le simteam si principiile de misiune cu legile pietei libere. In acest proces noi am devenit cunoscuti ca avand o evanghelie comerciala,diluata, o evanghelie a sanatatii, prosperitatii, a potentialului uman si conversatiei religioase de dragul conversatiei, fiecare dintre acestea nefiind  remarcate ca separare de moda trecatoare a lumii care ne inconjoara.
   Prea adesea noi am facut declaratii  inalte si clare  despre autoritatea Bibliei dar le-am batjocorit cu vieti si stiluri de viata care au fost conduse dupa preferintele noastre pacatoase si dupa  obiceiurile lumii moderne si de convenienta.
   Prea adesea ne-am mandrit cu ortodoxia (corectitudinea) noastra, dar am crescut bisericile nostre prin metode si tehnici la fel de lumesti ca si adaptarea lumeasca a crestinismului nostru  la expresia trecatoare a spiritului epocii.
   Prea adesea  am esuat in a demonstra unitatea si armonia in trupul lui Hristos, si ne-am divizat in factiuni determinate de accidente ale istoriei si formate mai degraba de adevarul fara dragoste, decat ca expresii ale adevarului si gratiei Evangheliei.
   Prea adesea ne-am identificat radacinile noastre in marile miscari de trezire spirituala si reformare, dar noi insine adesea suntem ateisti fara voie,seculari in practici, ca cei care traiesc intr-o lume fara o fereastra catre supranatural  si ducand adesea vieti de crestini intr-o maniera care arata ca avem foarte putina nevoie de Dumnezeu.
   Prea adesea noi am atacat relele si nedreptatile altora cum ar fi omorarea copiilor nenascuti, precum si ereziile si apostaziile teologilor liberali a caror puncte de vedere au devenit „o alta evanghelie”, in timp ce noi am trecut cu vederea pacatele noastre, am inchis ochii fata de viciile noastre, si am trait captivi fortelor cum ar fi materialismul si  societatea de consum, in moduri care sunt in contradictie cu credinta noastra.
   Prea adesea ne-am concentrat asupra marilor adevaruri ale Bibliei, cum ar fi, crucea lui Cristos, dar am esuat sa le aplicam altor adevaruri biblice cum ar fi creatia. In acest proces  ne-am impovarat pe noi insine si am sustinut o cultura care a neglijat administrarea pamantului si am neglijat artele si centrele de creatie ale societatii.
  Prea adesea  noi am fost sedusi de puterea de modelare a lumii moderne,schimband gratia valoroasa cu convenienta, trecand de la comunitatea autentica la imbratisarea individualismului, slabind autoritatea teologica  pana la nivelul preferintelor personale, si renuntand la adevarul clar si la supunerea exclusiva fata de Isus pentru un amestec mizerabil de atitudini care de  altfel pot fi numite sincretism.
   Prea adesea am fost neascultatori fata de marea porunca de a iubi pe Domnul Dumnezeu cu inimile, sufletele, puterea si mintile si am decazut intr-un antiintelectualism care este un handicap cultural cumplit la fel ca si un pacat. In particular unii dintre noi au tradat traditia puternica crestina  privitor la punctul perfect de vedere asupra stiintei, rezumat in adevarata matrice de idei care au dat nastere la stiinta moderna si  ei insisi au devenit viulnerabili caricaturilor privind ostilitatea falsa dintre stiinta si religie. Facand asa, noi fara sa vrem am dat drum liber stiintei fara frau si naturalismului care se dezvolta asa de vertiginos in cultura din zilele noastre.
         Prea adesea noi ne-am falit cu diversitatea etnica si rasiala a bisericii din intreaga lume si am ramas multumiti sa fim enclave ale separatismului aici la noi acasa.
    Prea adesea noi am abandonat purtarea de grija a Domnului nostru fata de cei aflati in intunericul adanc al lumii si am  ajuns lideri in ovationarea celor aflati la putere si lingusitori naivi ai celor puternici si bogati.
   Prea adesea noi am incercat sa fim relevanti,dar in loc de a produce  „un burduf nou pentru un vin nou” noi cedat in fata  obiceiurilor trecatoare, de moment si am produs atacuri zgomotoase asupra erorilor de ieri, cum ar fi modernismmul, in timp ce am capitulat inofensiv celor de astazi, cum ar fi postmodernismul.
   Noi facem un apel catre  o umila dar clara restaurare  a principiilor reformatoare Evanghelice, si deci pentru o reformare si reinoire  profunda a tuturor  aspectelor vietii si invataturii crestine.
    Noi indemnam pe confratii nostri Evanghelici de a trece dincolo de slujirea de pe buze  a lui Isus si a Bibliei si sa restabileasca aceste autoritati la locul lor suprem, in invatatura si practica noastra.
   Noi chemam comunitatile noastre  la un discernamant critic asupra lumii si a generatiei noastre, pentru ca noi sa putem sa rezistam nu numai puterii ei evidente si straine dar si formelor  subtile si seducatoare, mult mai inteligente si tehnicilor modernitatii, amintindu-ne intotdeauna ca noi suntem „impotriva lumii,pentru lume”.
   Noi facem un apel catre toti cei care il urmeaza pe Isus sa tina porunca lui si sa se iubeasca unul pe altul, pentru a fi cu adevarat in unitate in el, unitate care este fundamentata pe diferentele mai putin importante dintre noi, si sa practicam mai intai reconcilierea in biserica, care este o asa mare nevoie in intreaga lume. Intr-o societate divizata pe baza identitatii  si  curentelor  politice, crestinii trebuie sa marturiseasca prin viata lor  in asa fel incat identitatea lor in Isus transcede toate acest gen de  diferente.
  Noi facem un  apel  pentru a extinde preocuparea noastra pentru un spectru restrans de probleme politice, cum ar fi avortul sau casatoria  spre o recunoastere  a cauzelor si preocuparilor  deplin curpinzatoare  ale Evangheliei, pentru  toate problemele umanitatii care trebuie sa fie angajate in viata publica. De altfel noi nu ne putem indeparta de angajamentul nostru, fundamentat biblic, fata de sacralitatea  fiecarei fiinte omenesti, inclusiv a celor nenascuti, nici nu putem sa negam sanctitatea castoriei asa cum Dumnezeu a instituit-o, intre un barbat si o femeie, noi trebuie sa urmam modelul lui Isus, Printul Pacii, angajandu-ne in marile conflicte globale, rasism, coruptie, saracie, boli transmisibile, analfabetismul,ignoranta si goliciunea spirituala, promovand reconcilierea,incurajand etica slujirii a celor care  sunt lideri,asistenta celor saraci, ingrijirea celor bolnavi, si educand noua generatie. Noi credem ca este chemare noastra sa fim buni administratori a tot ceea ce Dumnezeu ne-a incredintat noua pentru ca noi sa o trecem in grija generatiei care vine dupa noi.
       Noi facem o chemare catre o intelegere mai completa a ucenicizarii care aplica credinta  cu integritate  pentru fiecare profesie si domeniu al vietii,secular precum si spiritual, fizic precum si religiosi lucrurilor  din sfera mai larga decat cea politica, contribuind in arte, stiinte, media si in creatia culturala in toata varietatea sa.
     Deasupra tuturor, noi ne reamintim noua insine  ca daca noi vom recomanda altora Vestea Buna a lui Isus, trebuie ca mai intai noi insine sa fim modelati de catre Vestea Buna si astfel sa fim noi insine Evanghelici.

MANIFEST EVANGHELIC (II) 

Evanghelicii au urmarit de-a lungul secolelor aceasta viziune si anumite adevaruri pe care noi le consideram esenta mesajului lui Hristos si de aceea fundamentale pentru noi, si au fost  ridicate deasupra tuturor. Acestea  sunt :
   In primul rand, noi credem ca Isus este pe deplin Dumnezeu, care a devenit pe deplin om, unicul, real, si revelatia suficienta a adevaratei fiinte, caracterului si scopurilor lui Dumnezeu, in afara de care nu este un alt dumnezeu, si in afara de care nu este un alt nume in care noi trebuie sa fim mantuiti.
  In al doilea rand, noi credem ca singurul temei pentru acceptarea noastra de catre  Dumnezeu este ceea ce a indeplinit Isus pe cruce si ceea ce face acum ca inviat din morti, cum el a demascat si a infrant blestemul pacatului si violentei umane, purtand pedeapsa pentru pacatele noastre, ne-a creditat cu neprihanirea Lui, ne-a rascumparat de sub puterea raului, ne-a impacat cu Dumnezeu, si ne-a imputernicit  cu viata Lui „de deasupra”. Deci noi nu am facut nimic pentru mantuirea noastra. Creditati cu neprihanirea lui Cristos, noi primim rascumpararea Lui numai prin har, prin credinta.
  In al treilea rand, noi credem ca viata noua, primita supranatural prin regenerarea spirituala (nasterea din nou), este o necesitate  si in acelasi timp un dar; si transformarea pentru intreaga viata, care rezulta, este singura cale spre o schimbare radicala a caracterului si a stilului de viata. Astfel pentru noi singura putere suficienta pentru a trai o viata crestina de credinciosie si integritate morala in aceasta lume este cea data de invierea lui Hristos si de puterea Duhului Sfant.
In al patrulea rand, noi credem ca invatatura  si atitudinea  lui Isus fata de  autenticitatea si autoritatea suprema  a Bibliei, Cuvantul inspirat al lui Dumnezeu, fac din Scripturi  regula finala pentru credinta si practica.
   In al cincilea rand, noi credem ca a fi ucenici ai lui Hristos inseamna a-i sluji Lui ca si Domn in fiecare sfera din vietile noastre, seculara  precum si spirituala, in public  precum si in privat, in fapte precum si in cuvinte, si in fiecare moment al vietii noastre terestre, intotdeauna cautand sa mergem la cei care sunt pierduti precum si la cei care sunt saraci, bolnavi , flamanzi, oprimati, dispretuiti social si fiind administratori credinciosi ai creatiei si creauturilor cu care convietuim.
   In al saselea rand, noi credem, ca speranta binecuvantata reintoarcerii personale a lui Isus ne da putere si substanta  pentru ceea ce facem, la fel cum ceea ce facem este un  indicator al sperantei, a directiei spre care ne indreptam; amandoua impreuna conduc la o implinire in istorie si la desavarsirea imparatiei vesnice care vine numai prin puterea lui Dumnezeu.
  In al saptelea rand, noi credem ca toti cei care il urmeaza pe Cristos sunt chemati sa-l cunoasca si sa –l iubeasca pe Cristos prin inchinare, sa iubeasca famila lui Cristos prin partasie, sa creasca in asemanare cu Cristos prin ucenicizare, sa-l  slujeaca pe Cristos purtand de grija celor in nevoi in numele lui, sa-l  impartaseasca pe Cristos celor care inca nu-l cunosc pe El, chemand oamenii de la marginile pamantului si de la sfarsitul vremurilor sa vina cu noi impreuna ca si  ucenici ai Lui si ca cei care urmeaza calea Lui.
  In acelasi timp,  suntem gata sa recunoastem ca in mod repetat noi am esuat sa traim la inaltimea chemarii lui, si prea adesea am fost o ilustratie vie a propriei noastre doctrine despre pacat. Noi Evanghelicii impartasim in acelasi timp aceeasi „natura pacatoasa”a umanitatii noastre si catalogul intreg al pacatelor noastre, esecurilor si ipocriziilor. Acestea nu sunt un secret, nici pentru Dumnezeu si nici pentru cei care ne cunosc si care ne privesc.
  Definirea caracteristicilor
Definind in acest fel Evanghelismul apar urmatoarele implicatii:
   In primul rand, a fi Evanghelic inseamna  a avea  o credinta care in acelsi timp este un devotament.
 Evanghelicii adera pe deplin la credinta crestina exprimata in crezurile istorice ale marilor consilii ecumenice ale bisericii, si in marile afirmatii ale Reformei Protestante, si urmaresc sa fie loiali credintei care a trecut din generatie in generatie. Dar in esenta a fi Evanghelic este intotdeauna mai mult decat o marturisire de credinta, o afiliere institutionala sau o problema de apartenenta la o miscare. Noi nu avem un lider suprem, si nici crezuri, nici traditii,  nu sunt in ultima instanta decisive pentru noi. Isus Cristos si cuvantul sau scris, Sfanta Scriptura, sunt autoritatea noastra suprema; devotamentul nostru total din toata inima, incredrea, si asculatarea sunt raspunsul nostru potrivit.
  In al doilea rand, credinta si devotamentul Evanghelicilor este exprimat la fel de mult in in inchinarea si in  faptele noastre ca si in crezurile noastre. Asa cum imnuri de popularitate universala, ca si „Maretul Har” atesta, marii nostri compozitori au fost alaturi de marii nostri teologi si adesea angajamentul nostru poate fi vazut  mai bine  in darnicia noastra si purtarea de grija fata de altii decat in declaratii oficiale. Ceea ce suntem noi nu este prins numai in carti si declaratii ci si in grija fata de saraci, oameni fara adapost, si orfani; vizitarea celor ce sunt in inchisoare; compasiunea noastra fata de flamanzi si victime ale dezastrelor; lupta noastra pentru justitie pentru cei oprimati de rele ca si sclavia si traficul cu fiinte umane.
  In al treilea rand, Evanghelicii sunt urmasi ai lui Cristos in asa fel incat aceasta cale nu este limtata la  anumite biserici sau  limitata la o anumita miscare. Noi suntem membri ai multor biserici diferite si denominatiuni, principale ca si independente si angajamentul nostru Evanghelic asigura o unitate in esenta care tine impreuna o mare diversitate de stiluri. Aceasta este foarte semnificativ pentru orice miscare intr-o societate foarte diversificata in epoca informatiei, dar Evanghelismul a fost intotdeauna divers, flexibil, adaptabil, fara ierarhie, si luand multe forme. Acesta este adevarat astazi mai mult ca  niciodata, acum cand suntem martorii diversitatii Evaghelicilor in intreaga lume. Pentru ca a fi Evanghelic este mai intai si cel mai mult o cale de a fi devotat lui Isus Cristos, cautand sa traiesti in diferite epoci si in diferite culturi  asa cum El a chemat pe urmasii lui sa traiasca.
   In al patrulea rand, asa cum am subliniat mai sus, Evanghelicii trebuie sa fie definiti teologic si nu politic; confesional si nu cultural..  Deasupra tuturor, este un angajament si un devotament fata de  persoana si lucrarea lui Isus Cristos, invataturilor Lui si stilului de viata si un durabil devotament domniei lui deasupra tuturor altor autoritati pamantesti, supuneri si loialitati. Asa ca, aceasta nu trebuie sa fie limitata la granitile tribale sau nationale, sau sa fie confundata cu sau redusa la categorii politice cum ar fi ”conservator” sau „liberal” sau unor categorii psihologice cum ar fi „reactionar” sau progresist”.
  In al cincilea rand, mesajul Evanghelic, „vestea buna” prin definitie este peste masura pozitiv si intotdeauna pozitiv inainte de a fi negativ. Este o enorma importanta teologica si culturala in „puterea lui Nu” in special in zilele cand „Orice este permis” si „Este interzis a interzice”. Asa cum Isus a facut, Evanghelicii uneori trebuie sa faca judecati serioase  despre ceea ce este fals, nedrept, si rau. Dar mai intai si cel mai mult noi Evanghelicii suntem pentru Cineva si pentru ceva, decat  impotriva oricui si a orice. Evanghelia lui Isus  este Vestea Buna  de bunvenit, iertare, gratie si eliberare de lege si legalism. Este un Da colosal pentru viata si aspiratiile umane si un  empatic Nu numai fata de ceea ce este in opozitie destinului nostru real ca si fiinte umane facute dupa chipul lui Dumnezeu.
  In al saselea rand, Evanghelismul trebuie sa fie distins fata de doua tendinte opuse   cu care s-a confruntat Protestantismul :revizionismul liberal si fundamentalismul conservator. Chemati de Isus de a fi „in lume dar nu din lume” crestinii, in special in societatea moderna, au fost impinsi catre doua extreme. Acei mai liberali au inclinat sa se acomodeze lumii care se reflecta in gandirea si stilul de viata  contemporan, pana la punctul in care ei au devenit necredinciosi lui Cristos; pe cand cei mai conservatori au avut tendinta  sa  infrunte lumea careia incearca sa-i reziste prin modalitati care se dovedesc a fi  in neascultare de Cristos.
  Tendinta liberal revizionista a fost pentru prima data remarcata in secolul optsprezece si a devenit mai pronuntata  astazi, atingand culmea in cadrul credintei crestine care este caracterizata de o mare slabiciune, prin exagerarea capacitatilor umane, o viziune superficiala asupra raului, o viziune neadecvata asupra adevarului, o viziune deficienta despre  Dumnezeu. In final, ei uneori nu mai pot fi identificati ca si crestini. Si cand aceasta nedorita capitulare apare, asa numite ”evanghelii alternative” reprezinta o serie de pierderi serioase care in final pecetluiesc disparitia lor:
  In primul rand, o pierdere a autoritatii, astfel „sola Scriptura”(„numai Biblia”) este inlocuita cu sola cultura („numai cultura”)
 In al doilea rand, o pierdere a comunitatii si continuitatii, astfel „credinta data odata” devine credinta numai anumitor oameni intr-un anume timp si astfel se rupe pe sine de credinciosii de-a lungul timpului si din toata lumea.
  In al treilea rand, o pierdere a stabilitatii, asa cum scria cineva, persona „care se casatoreste cu spiritul epocii in curand va ramane vaduva”,
  In al patrulea rand, o pierdere a credibilitatii, astfel „acest fel nou de credinta” o ia in directia a ceea ce scepticii deja cred, si astfel nu mai este deloc nimic consistent, in mod clar ceva crestinesc pentru cei care cauta sa  examineze si sa inteleaga.
  In al cincilea rand, o pierdere a identitatii, astfel versiunea revizuita a credintei pierde mai mult si mai mult legatura cu credinta crestina istorica care este in concordanta cu cea a lui Isus.
   Pe scurt, cu toata sinceritatea pe care si-au propus-o si incercarile de a fi relevanti, proponentii extremei liberal revizioniste  risca  sa devina  ceea ce Soren Kierkegaard a numit „sarutul lui Iuda”- Crestini care il tradeaza pe Isus cu o interpretare.
  Tendinta fundamentalista este mai recenta, si chiar mai apropiata Evanghelismului, asa de mult incat in  ochii multora  acestea doua se suprapun. Noi ii apreciem pe cei  din trecut pentru  dorinta lor merituoasa de a fi fideli fundamentelor credintei, dar fundamentalismul  a devenit  un acoperamant pentru credinta crestina si s-a dezvoltat in esenta ca o reactie fata de lumea moderna. Ca si o reactie la lumea moderna, aceasta tinde sa romantizeze trecutul, ceva care acum si-a pierdut din importanta, si care a fost  radicalizat in prezent, cu acel fel de reactie care este in particular si in public militant pana la punctul in care ei devin sub-crestini.
   Fundamentalismul crestin are corespondentii lui in multe religii si chiar in secularism, si adesea devine o miscare sociala cu identitate crestina care in mod dramatic diminuiaza  continutul si comportamentul  crestin. Funfamentalismul, de exemplu, prea adesea se separa de principiile Evaghelice la fel cum si Evanghelicii pot, cand ei esueaza sa asculte marea porunca  ca sa iubim pe aproapele nostru ca pe noi insine, si lasa deoparte cerinta radicala a lui Isus prin care urmasii lui iarta fara limita si iubesc chiar si pe dusmanii lor.
  In al saptelea rand, Evanghelismul este dinstinctiv pentru modul in care priveste in mod egal atat  trecutul cat si viitorul. In esenta lui Evanghelismul merge inapoi direct pana la Isus si Scripturi, si nu doar ca o chestiune de radacini istorice, ci ca si un angajament fata  de centrul si  in directia generala a dorintei si invataturii lui; si nu numai odata, ci din nou si din nou ca si principiu vital al stilului lui de viata. A fi Evanghelic este de aceea  nu numai a avea o credinta personala profunda, un puternic angajamnet  pentru  etica unei vieti sfinte, si  a fi marcat de un puternic voluntarism in actiune, ci a trai practic, fara a-ti fi rusine, credinta a carei dinamism este conturata, de adevar si istorie.
  Si totusi departe de a fi conservatori si sustinatori fara rezerve ai traditiei,  a fi Evanghelic inseamna un permanent angajament fata de Isus si  acestei nevoi de inovatie, reinoire, reformare, si dinamism intreprinzator, pentru orice in orice epoca este subiectul analizei in lumina lui Isus si a Cuvantului lui. Principiul Evanghelic este de aceea  o chemare catre  autoexaminare, reflectie, si dorinta de a fi corectat si de schimbare oricand este necesar. In acelasi timp departe de a fi advocatul nihilismului contemporan „schimbare de dragul schimbarii” a fi Evanghelic este a recunoaste suprematia autoritatii Scripturii, care ne indreapta catre Isus, si astfel sa vedem nevoia de o forma dincolo de toata re-forma.
  Noi de aceea privim ratiunea si credinta ca si aliati mai degraba decat dusmani, si nu gasim nici o contradictie intre minte si inima, intre a fi pe deplin credincios pe de o parte si a fi pe deplin critic intelectual si contemporan pe de alta parte. De aceea Evanghelicii impart compania cu cei reactionari fiind amandoua reformatori si inovatori, dar ei de asemenea  impart compania cu cei progresisti moderni, prin raspunderea la provocarea  idealului,  noul adevar si ultima mare descoperire  si  conservand  ceea ce este adevarat si drept si bun. Pentru Evanghelici este un adevar paradoxal ca cea mai sigura cale catre inainte este intotdeauna sa mergi mai intai inapoi, „intoarcere inapoi” acesta este secretul tuturor trezirilor si reformelor adevarate.
  In concluzie, a fi Evanghelic este de  mai timpuriu si de mai multa durata decat a fi Protestant. Cautand a fi Evanghelic a fost miezul Reformei Protestante, si ceea ce ne-a dat Reforma  ca si valabil pentru noi este recuperarea adevarului biblic. In unele tari termenul Evanghelic este inca sinonim cu  termenul  Protestant.  Si totusi este clar ca termenul Evanghelic si dorinta de a fi biblic, amandoua  prezic si contin proiectul Protestant in forma lui istorica, pentru ca termenul Protest si-a pierdut tot mai mult semnificatia lui originala pozitiva  „marturisind din partea lui” („pro-testantes”) si termenul Protestant este tot mai mult si mai mult limitat la o perioada istorica. Alte etichete vin si pleaca, dar principiul Evanghelic care urmareste sa fie credincios  Vestii Bune a lui Isus si Scripturii totdeauna va rezista.  (VA URMA)

MANIFEST EVANGHELIC (I)

FERICIREA PE PĂMÂNT de Daniel Lucescu

       Peste tot unde îţi arunci privirea vezi reclame publicitare mari, care îţi prezintă oameni care au atins starea de fericire după ce au  ajuns în posesia unui obiect. Vezi o doamnă care dansează, plină de fericire, prezentată cu un zâmbet larg,  alături de aspiratorul, probabil mult visat. Zilele acestea am remarcat o maşina îmbrăcată  într-o reclamă care spunea că „A adopta un animal înseamnă fericirea” („Happiness is adopting a pet”). Zeul comerţului a devenit zeul fericirii. Acest zeu este foarte persuasiv. Dacă îţi declari nefericirea cu ce ţi-a oferit anterior, nu se lasă bătut vine cu o alta ofertă.  Dacă alte şi alte oferte nu te fac fericit atunci  tu eşti cel care ai o problemă. Nu ştii să fii fericit.

             Născuţi fiind în România avem o problemă, cel puţin aşa credem. Nu ştiu dacă şi în alte state televiziunea a avut o emisiune cu titlul „Am întâlnit şi români fericiţi” cum a avut Televiziunea Româna. Aceasta era imediat dupa revoluţia din decembrie 1989. Conform unui  studiu, există o schimbare în bine,  România este considerată o ţară a nemulţumirii moderate din 1997 încoace.

            Pe de altă parte un om de ştiinţă american, Martin Seligman, afirma despre germani: „aceasta ţară mă îngrijorează, căci observ un pesimism în creştere, ca şi cum germanii ar fi prizioneri într-o colivie simbolizând chiar mila de sine”. Pe forumul Jurnaului Naţional, am găsit impresia unui român aflat în vizita în America. El declara „Am văzut şi americani nefericiţi ... dar am văzut şi români fericiţi.” El  a vizitat un sat Lockport în apropierea oraşului Houma unde locuiesc peste 1000 de români fericiţi de câştigul săptămânal dar nefericiţi de despărţirea de cei dragi, iar americanii din acel sat se mulţumesc cu salariu mai mic decât al lor.

             Pentru a înţelege mai bine de ce unii oameni se declară  mulţumiţi cu viaţa lor, oamenii de ştiinţă au dezvoltat un nou domeniu de cercetare ştiinţific „economia fericirii” („economics of happiness”). Aceştia examinează situaţia celor care se declară fericiţi din punct de vedere al veniturilor financiare, starea de sănătate, nivelul de educaţie, ocupaţia profesională, situaţia familială. Nu ştiu cine va folosi  rezultatele descoperite.

            Un studiu elaborat de Pew Global Attitudes efectuat în 47 de ţări de glob a descoperit că tot mai mulţi oameni din tot mai multe ţări se declară mult mai satisfăcuţi cu viaţa lor în prezent decât în urmă cu cinci ani. Cei care se declară mai fericiţi acum decât în urmă cu cinci ani locuiesc în ţări care au cunoscut o creştere economică puternică. Această corelare dintre creşterea veniturilor pe cap de locuitor şi starea de a se declara fericiţi este mai evidentă în ţări cum ar fi China, India, ţări din America Latină şi ţări din Europa de Est. Oamenii care locuiesc în ţările dezvoltate sunt relativ mai fericiţi decat cei care locuiesc în ţările sărace. Daca 65% dintre americani şi 71% dintre canadieni sunt mulţumiţi cu viaţa lor, cei din Europa de Vest tind să fie oarecum mai puţin fericiţi 57% dintre francezi şi 48 dintre germani. Prin comparaţie oamenii din Kenia numai 1 din 6 (16%) sunt mulţumiţi cu viaţa lor.

             Aceste rezultate au fost descoperite în răspunsul dat de oamenii cărora li s-a prezentat o scară a vieţii cu zece trepte. Li s-a cerut să-şi imagineze ca prima treaptă reprezintă cea mai rea situaţie posibilă pentru viaţa lor iar ultima treaptă, a zecea, cea mai bună poziţie în care s-ar putea afla în viaţă. Apoi li s-a cerut să  raspundă ce treaptă a acestei scări reflectă cel mai bine situaţia lor actuală. Datele obţinute sunt comparate cu cele obţinute anterior, în fiecare an.

            Deşi s-a constat o puternică corelaţie între creşterea veniturilor şi creşterea gradului de satisfacţie privind viaţa, s-ar părea că aceasta nu este singura condiţie a fericirii. Populaţia din America Latina se arată a fi mai mulţumită de viaţa lor decât cei din Europa de Vest şi de Est, Asia sau Africa. Daca 65% dintre americani par a fi multumiţi de viaţa lor, studiu Pew arată că mexicanii, într-o proporţie mai mare se declară fericiţi (75%).iar venitul pe cap de locuitor este de 4 ori mai mare în America decat în Mexic. Aceasta arată că fericirea în viaţă este determinată şi de alţi factori, nu numai de veniturile obţinute.

            Un studiu despre fericrea americanilor arată că aproximativ o treime se declară foarte fericiţi (34%, jumătate se consideră destul de fericiţi (50%),iar un procent de 15% nu se simt  fericiţi, rămânând 1% care nu ştiu, nu ştiu ce să declare sau nu ştiu dacă sunt sau nu fericiţi. Acest studiu, după cum spunea un comentariu al Pew  Research Center, nu  poate cunoaşte factorii care influenţează fericirea la nivel individual. La acest nivel  fericirea este puternic influenţată de evenimentele din viaţă (Ai fost promovat profesional? Ai avut un conflict în familie?) precum şi de carcateristicile psihologice ale fiecărui individ (repectul de sine, optimism, capaciatea de a iubi, etc). Personal cred ca unii pot fi fericiţi cu nefericirea lor iar alţii nefericiţi cu fericirea lor.

            Rămâne totuşi întrebarea „Cine ne va arăta fericrea ?”. Mulţi punem greşit această întrebare despre fericire, şi ne întrebăm, Ce ne va  aduce fericirea? Am crescut într-o comunitatea care caută răspunsul la această întrebare, „Cine ne va arata fericirea?” în psalmii lui David. „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi.... ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului....” (Psalmul 1), „Ferice de cel cu fărădelegea iertată...(Ps 32), „Ferice de cei ce locuiesc în casa Ta...”(Ps 84.4), „Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac...” (Ps 41:1), „Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul...” (Ps144:15) şi  aşa mai departe.  Au fost momente când trăiam „stări de nefericire” descrise tot de David,”...Totuşi erau să mi se indoaie piciorul şi erau sa-mi alunece paşii! Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, când vedeam fericirea celor răi....” (Ps 73). Dar aceste stări pentru un creştin adevărat nu sunt decât dovezi ale imaturităţii spirituale, o stare de decădere spirituală prin inversarea valorilor şi a priorităţilor, o distorsionare a filosofiei de viaţă, sau amestecul acesteia cu filosofia lumii.  În biserica unui mare tele-evanghelist,  am văzut oameni care arătau cel puşin împliniţi din punct de vedere material cum luau notiţe de zor la predicile lui care aveau motto-ul „O viaţă mai bună acum”. Enunţul lui Isus care spune „Că ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul..” a fost „adaptat” în varianta „Ce ar fi dacă omul ar câstiga şi lumea şi sufletul...” Este o comercializare a fericirii spirituale.  Fericirea sau mulţumirea este o stare pe care trebuie să ne deprindem să o atingem prin exersarea încrederii noastre în Dumnezeu,”...căci m-am deprins să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc. Ştiu să trăiesc smerit, ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug, şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos care mă întăreşte...” (Scrisoarea lui Pavel bisericii din Filipi.)

“Adevăruri care nu se negociază”, dar care în politică totuşi trebuie negociate    

„Am nevoie de încă  20 de ani pentru a împlini  viziunea pe care o am cu privire la „Liberty University”, pentru ca ea să devină o mare universitate creştină”. Acestea sunt cuvintele spuse de Rev. Jerry Falwell, într-un interviu la CNN cu o săptămână înainte de a muri.

            Marţi ,15 Mai 2007, la vârsta de 73 de ani a murit Rev. Jerry Falwell,  recunoscut în America ca mobilizand creştinii conservatori să devină o voce în  politică, o voce pentru apărarea valorilor tradiţionale ale familiei, după ce a fondat în 1979  „Moral Majority”.

            Ar trebui să se implice creştinii în politică? In ce măsură? Exprimarea opţiunii prin participarea, pur şi simplu, la vot nu ar fi suficientă? Participarea, drept candidat  la alegeri, pentru ocuparea de funcţii publice de primari, consilieri, senatori şi deputaţi, preşedinţi, ca raspuns la chemarea pe care o simt unii, n-ar fi benefică? Care ar fi partidul sau candidatul în alegeri care ar merita să fie susţinut? Ce atitudine trebuie să avem când un candidat pe care l-am susţinut a eşuat moral?

             Mulţi văd ca o oportunitate şi o provocare în acelaşi timp faptul că, un sfert din toţi cei care votează în America de astăzi sunt creştini evanghelici. E o situaţie unică  pentru intreaga lume, nu-i aşa?   

            Creştinismul a rezistat secole de-a randul  sub diferite  orânduiri sociale şi sisteme politice. In perioada politeismului din  primele secolele, cu practicile lui imorale religiose, ca şi în perioada în care religia era oficială, de stat. Sau chiar în perioada comunistă, atunci când religia oficială era ateismul. Tot mereu creştinii au înţeles misiunea lor de a fi sare şi lumină într-o lume care întotdeauna, mai mult sau mai putin vizibil, trăieşte în intunericul spiritual.

            Dar creştinismul are o misiune diferită prin Biserică faţă de cea a unui guvern sau a unui sistem politic al unei naţiuni. Porunca „propovaduiţi Evanghelia şi faceţi ucenici din toate neamurile” poate fi recunoscută  drept testamentul lui Iisus pentru orice creştin şi orice biserică creştină. Prin această misiune noi pregătim oameni pentru a deveni cetăţeni a unei alte împărăţii, o împărăţie veşnică, sub autoritatea veşnică a lui Dumnezeu, care se extinde şi asupra acestei existenţe trecătoare . 

            Această sintagmă: a fi sare şi lumină poate fi înţeleasă ca  model de trăire în societate ca un model de traire. 

          A fi sare şi lumină este parte din MISIUNEA creştinului de a propovădui Evanghelia şi nicidecum o altă misiune adăugată şi realizată prin activism politic.

Situaţia specială din America şi situaţia privilegiată din ţările democratice, printre care şi Romania de azi, ne poate duce la tentaţia de a cădea în extremă. Am putea trege pripit concluzia că, politica rezolva totul şi ... hai, deci, să transformăm Biserica într-un forum politic.

            Drumul politic pentru rezolvarea prin legislaţie a problemelor morale şi sociale poate fi de cele mai multe ori lung şi fără o dezvoltare în direcţia dorită. Suntem avertizaţi pe de o parte că, „în zilele din urmă vor fi vremuri grele”, din punct de vedere moral, şi că, mesajul moral-spiritual creştin va ajunge până la marginile pământului înainte de sfârşitul acestei lumi, indiferent de sistemele politice din felurite locuri. Căci, uneori un sistem politic ne va fi favorabil, iar un altul ostil, dar, indiferent de context, misiunea este aceeaşi, cu aceleaşi obiective şi scopuri, sub o aceeaşi autoritate, cu acelaşi adversar. 

„Să fim clari: Cetăţenii creştini ai oricărei naţiuni au obligaţia morală să se angajeze, până la un nivel oarecare, în viaţa politică. Noi nu recomandăm ieşirea din arena politică. Noi îi admirăm în special pe cei ce au chemarea în acest    domeniu: primari, consilieri, senatori, deputaţi, preşedinţi. Această chemare este la fel de nobilă precum chemarea de a fi instalator ori pastor. Dar creştinii care intră în politică si cei care se roagă pentru ei trebuie să nu uite un lucru: speranţa pentru această naţiune şi lume, în general, este în realitate descoperită cel mai mult duminică de duminică la biserică.”  (Christianity Today, editorial din  23 Iunie 2006)

            Răspunzând la întrebarea: „Ar trebui creştinii să renunţe la lupta politică?”, Jerry Falwell a spus într-un interviu că, „dacă creştinii nu conduc bătălia în apărarea copiilor nenăscuţi, atunci cine ar trebui să o facă? Dacă creştinii nu se opun căsătoriei dintre două persoane de acelaşi sex, atunci cine ar trebui să o facă? Dacă poporul credinţei nu apără libertatea religioasă în viaţa publică, inclusiv în şcoală, atunci cine ar trebui să o facă? Dacă creştinii nu strigă împotriva răului din poziţiile de sus ale societăţii, atunci cine ar trebui să o facă?”

Raspunsul lui Jerry Falwell ne conduce şi la descoperirea domeniilor în care evanghelicii ar trebui să-şi concentreze eforturile  luptei politice.

Dar, asupra acestui aspect liderii evanghelici nu au cazut totdeauna de acord. Din 1980, când, începând cu „Moral Majority”, s-a redefinit în America peisajul politic prin intrarea în scenă a creştinilor evanghelici şi până astăzi, au apărut schimbări în agenda politică a liderilor evanghelici din noua generaţie. In The New Work Times  se subliniază că, de exemplu, „pastori ca Rev. Rick Warren din Biserica Saddleback, Orange County, California şi Rev. Bill Hybelsdin Willow Creek Comunity Church” din Chicago, lideri din noua generaţie, sunt mult mai mult înclinaţi să vorbească despre cauze mai liberale precum SIDA, Darfur, săracie şi încălzirea globală decât subiecte controversate ca avortul sau căsătoria persoanelor de acelasi sex”

            Curios este că, se afirma că avortul sau căsătoria persoanelor de acelaşi sex ar fi subiecte controversate între evanghelici. Chiar în Newsweek din 13 Noiembrie 2006 se prezintă adevărul că sub aceeaşi umbrelă a evanghelicilor se afla un spectru larg de la stânga la dreapta a evanghelicilor cu angajare în politică.  Liberali ca Jim Wallis, moderaţi ca T.D. Jakes, conservatori ca Rick Warren şi ultraconservatori ca James Dobson, Jerry Falwell, Pat Robertson se află uneori în dispută asupra agendei politice în care ar trebui să-şi concentreze eforturile evanghelicii.

            James Dobson, preşedintele organizaţiei „Focus on the Family”,  prezinta pe site-ul său informaţii care să-l ajute pe creştinul care votează pentru a o face ghidat de  aşa  zise „adevăruri care nu sunt negociabile”, indiferent de partidul la care este afiliat candidatul.

Aceaste adevăruri sunt:

1. Sacralitatea vieţii (avortul şi eutanasia)

2. Bioetica (clonarea umană şi altele)

3. Căsătoria (căsătoria homosexualilor).

Există, de asemenea, o chemare a Asociaţiei Naţionale a Evanghelicilor din America la responsabilitate civică, care  conţine o listă mai mare de principii creştine pentru angajare în politică, afirmand că:

1. Noi luptăm pentru  protejarea libertăţii religioase şi a liberatăţii de conştiinţă. Dumnezeu a creat pe om ca o fiinţă liberă şi, în acelaşi timp, responsabilă înaintea Lui. Dumnezeu permite ca  grâul şi neghina să crească împreună până la seceriş, Dumnezeu trimite ploaie şi peste cel bun şi peste cel rău şi peste cel ce ascultă de El şi peste cel ce nu ascultă de El. Astfel toţi coexistă într-o societate care împărtăşeşte binecuvântările Lui.

2. Noi luptăm pentru cultivarea vieţii de familie şi protejarea copiilor. Familia este importantă pentru sănătatea societăţii umane în contrast cu supraestimarea libertăţii individuale şi a drepturilor. Multe rele sociale ca alcoolul, drogurile, jocurile de noroc, pornografia, libertinismul sexual, abuzul sexual, divortul, avortul la cerere sunt consecinţa a abandonării responsabilităţii membrilor familiei.

3. Noi luptăm pentru protejarea sacralităţii vieţii umane. Fiecare fiinţă umană este creaţia lui Dumnezeu după chipul Lui şi  aflată în preocupările lui Dumnezeu încă înainte de naştere. Avortul, eutanasia şi experienţele genetice violează demnitatea fiinţei umane.

4. Noi urmărim să aducem justiţie şi să manifestăm compasiune pentru cei săraci şi vulnerabili. Isus s-a identificat cu săracii şi cu cei vulnerabili. Pot fi incluşi aici nu numai săracii, dar şi femeile, copiii, bătrânii, persoanele cu handicap, imigranţii, refugiaţii, minorităţile, persecutaţii, prizionerii. Dumnezeu evaluează o societate după  modul cum îi tratează pe cei de jos din societate.

5. Noi luptăm pentru protejarea drepturilor omului. Guvernul trebuie să fie obligat prin constituţie să protejeze drepturile de baza ale omului. Primind viaţă de la Dumnezeu, noi avem nevoie de hrană, adăpost, îngrijire şi pentru asta avem dreptul la proprietate, la căsătorie, viaţă de familie încât să creştem şi să educăm copii. Ne opunem în acelaşi timp aşa ziselor drepturi la căsătorie a persoanelor de acelasi sex sau „dreptul de a muri”.

6. Noi urmărim să instaurăm pacea şi luptăm pentru reducerea violenţei. Speranţa noastră este că într-o zi Dumnezeu va împărăţi, aducând o societate dreaptă şi paşnică în care oamenii se vor bucura de rezutatul muncii lor, fără  interferenţa unui opresor străin. Fiind creştini, recunoaştem că Dumnezeu nu ne-a chemat să instaurăm împărăţia Sa prin forţă.

7. Noi lucrăm pentru protejarea creaţiei lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a încredinţat nouă să fim administratori ai creaţiei Lui, pământul cu tot ce este pe el. Aceasta este o responsabilitate sacră şi nu o autorizare să abuzăm prin degradarea mediului înconjurător. Aerul curat, apa curată, resursele adecvate sunt importante pentru sănătatea publică, de aceea guvernul are responsabilitatea să protejeze mediul de la degradare. (Puteti citi cele 12 pagini ale documentului NAE, accesând  la adresa  www.nae.net  „For the Health of a Nation”)

 Aceste 7 chei sunt priorităţi ale evanghelicilor, pe lângă celelalte elemente  specifice politicii, care în acelaşi timp reprezintă misiunea creştinilor, în mod individual şi colectiv,  prin Biserică.

 Lupta în promovarea acestor principii creştine în politică, prin adoptarea unor legi care să le consfinţească, nu va fi lipsită de atacuri care îi vor eticheta pe creştinii evanghelici  ca fiind agenţi ai intoleranţei, sau că susţin ceva istoric depăşit , bazat pe modul în care interpretau oamenii lumea acum 5,000 de ani. Când eşti un membru al unui mic grup nomad, luptându-te să supravieţuieşti într-o lume ostilă, este normal să faci tabu împotriva homosexualităţii sau avortului şi să fii etichetat că ignori milenii de acumulări ştiinţifice ale omenirii.

De aceea, unii lideri evanghelici mai tineri au părăsit politica şi s-au dedicat să înveţe pe creştini să influenţeze cultura prin alte metode cum ar fi media şi artele. NewYork Times consemnează într-un articol din Mai, 2007, opinia lui Andy Crouch, editorialist la Christianity Today: „Eu cred că politica nu mai este aşa importantă pentru tinerii lideri evanghelici cum a fost pentru cei din vechea generaţie, pentru că noi recunoaştem din experienţă că politica nu determină  moralitatea culturii. Politica reflectă, de fapt, ceea ce cultura în general vrea.” Altfel spus , politicienii vor vota legi pe gustul  majorităţii alegătorilor, alegători care  se îndepărtează tot mai mult de acele „adevăruri care nu se negociază”.

Teologul Carl Henry scria: „Creştinii nu ar trebui să se sprijine  pe implementarea legilor în împlinirea imperativelor divine, la care ei sunt chemaţi sa le comunice necreştinilor prin predicare şi persuasiune”. David Mc Kenna  scria: „Refuzând să se alinieze  El însuşi unui partid politic şi refuzând să folosească puterea trecătoare, Isus ne-a averizat împotriva captivităţii politice  căreia i-ar putea fi victimă Biserica”.

„Calea îngustă” a  agendei politice evanghelice este în dificulatea de a fi legalizată într-o lume în care cei mai mulţi merg  pe „calea larga”.  

 Evanghelicii - cu cine votează?