Arhiva:
Nr. 178-181; Nr. 182; Nr. 183; Nr. 184; Nr. 185; Nr.186; Nr.187; Nr.188; Nr.189; Nr. 190; Nr.191; Nr.192; Nr.193; Nr.194; Nr.195; Nr.196; Nr.197; Nr.198; Nr.199; Nr.200; Nr.201; Nr.202;
Leonard OPREA

NEO-TERORISMUL RUS şi … UN GÎND ANUME…

de Leonard Oprea

Inspirat de “Aleksandr Soljenitzin – Supremul Martor” (I şi II / “Evenimentul Zilei”, August 2008), magistralul şi tămăduitorul eseu închinat de filosoful Vladimir Tismăneanu trecerii în nemurire a prometeicului scriitor rus, am privit în jurul meu şi am notat astfel:

ceea ce se întîmplă astăzi, exact în zilele desfăşurării Jocurilor Olimpice 2008, la Beijing, aşadar invazia armată a Rusiei în Georgia, reprezintă în esenţă acelaşi tip de atac criminal sfidînd simbolurile Olimpiadei ca şi masacrul produs de teroriştii islamici “Black September”, în zilele Jocurilor Olimpice din Munchen, 1972…
Cu ani în urmă, în 2004 publicam în presa scrisă şi electronică, eseul meu “Terorismul Islamic Astăzi – 3 intrebări şi cîteva precizări”, reluat apoi şi în volumul “Theophil Magus – Confesiuni 2004-2006” /pag.220/ ed. Universal Dalsi, 2007/. În acest eseu demonstram ca fiind irecuzabilă existenţa identităţii:
Nazism = Comunism = Terorism Islamic Actual.
Iată că Răul ideologic-religios îşi înalţă triumfător şi al patrulea cap monstrous: Neo-Terorismul Rus.
Născut prin sinteza perfectă dintre tzarism şi stalinism, Neo-Terorismul Rus devine triumfal a patra parte a identităţii mai sus exprimată.
Vom trăi de acum încolo – nu se ştie pînă cînd - sub semnul:
Nazism =Comunism =Terorism Islamic Actual =Neo-Terorismul Rus.
Apocalispsa şi cei 4 “călăreţi” ai săi ?
Nu. Personal cred că vor mai exista şi alţi “călăreţi”. Pentru simplu motiv că fiecare dintre noi îl conţine pe Cain, iar întoarcerea în Rai este individuală şi doar Dumnezeu ştie “cum” şi “cînd”…
Apocalipsa a început odată cu răstignirea Lui Iisus Christos şi de atunci este un prezent continuu.

Totuşi, dacă “respiraţia” ce o voi cita mai jos (se afla în acelaşi voulm amintit mai înainte/ pag.117) îşi va găsi acordul armonic în conştiinţa fiecăruia dintre noi, vom putea evita mult mai eficient pogromurile, holocaustul, gulagurile, masacrele de tip “9-11” sau altele asemenea; cred că vom putea împiedeca la timp aproape orice încercare de genocid…

Iată deci această “respiraţie” :

A FI ANTI-SEMIT

Nu poţi fi anti-semit fãrã a fi împotriva lui Dumnezeu.
Şi nu poţi fi anti-semit fãrã a fi împotriva Fiului lui Dumnezeu,
împotriva Unicului Sãu Fiu şi Fiu al Omului – Iisus Christos.
Deci, fãrã a fi anti-creştin, nu poţi fi anti-semit.

„…în codrul adînc

brazii înmuguriţi…

mii de candele…“

***

( din volumul “Theophil Magus – 1001 Respiraţii” /// Nota Bene/ n.a./:

Acest eseu reprezintă o “respiraţie”. Este “respiraţia” un eseu inventat de Leonard Oprea şi publicat pentru prima oara în volumul său, “Theophil Magus - Confesiuni 2004-2006”/ Ed. Universal Dalsi/ Bucuresti, 2007. În această carte, în capitolul : “Respirind Gînduri şi Cugetari” se pot citi 100 astfel de “respiraţii”. Definiţia “respiraţiei” lui Leonard Oprea este aceasta: o relativ scurtă, simplă şi profundă meditaţie încheiată întru doar un haiku, care închide şi /re-/deschide meditaţia spre noi universuri de întrebări şi răspunsuri asupra condiţiei umane. Acest tip de eseu este în mod autentic o noutate literară în cultura română şi cea universală. )

REQVIEM for CRISTIAN IOANIDE
A WRITER’S TALE

For a Christian , truthfully living into God means:
moderation – which is generosity
wisdom – which is meekness
power – which is sacrifice
humility – which is the art and science of leading
The order can be different. Who knows?
But can a man be like this?
Can a Christian be like this?
Can even a part of all these make a good Christian?
Being a Man, Jesus Christ was so much more.
(Theophil Magus)

    Once upon a time there was a writer. He lived in this wide world of ours as one whose only gift was to write books. The kind of books, however, which from the first to the last page are pure fantasy, no more than tales spun by the human mind to talk of who men are and what they do, and about how they have done good deeds and evil deeds since Adam walked the earth.
    And this writer, who had a family, friends and foes, like everyone else, had sailed successfully half way through his life and had written `uite a few books, when it dawned on him that he cannot live another day without finding for himself the answer to a `uestion that had been besetting him for a while now.
He knew only to well that this `uestion had tormented many other writers more or less famous than himself, just as he knew that none of them, had they even been his parent or brother, would have shared with him the true answer. For this is how things work between writers and generally between people.
    So this writer kept wondering, if I write books that are pleasing for everyone and everywhere, e`ually read by friend and by foe, I will make good and useful money. I will no longer have to worry about tomorrow. Even more, I will enjoy fame and countless favors. And if I write those wonderful and wise books that I hold so dear to my heart, few will buy them and fewer still read them, while the money will be less than I need to keep myself from starving. To say nothing of my family. I can’t be happy if I’m rich. I can’t be happy if I’m poor.
Which path should I choose? Thus our writer kept torturing himself day and night as he strove to find the right answer.
    Finally he gave up writing books entirely. Both the ones that please everyone everywhere, and the ones full of beauty and wisdom, that he held so dear.
    He kept himself busy for a few years gardening, teaching grammar lessons to those who needed that kind of thing, and spending the money he had made from selling his books so that at least his wife and children may live a carefree life.
    He would tell all, even his family, the same lie: ‘I’m writing the book of my life and this story keeps me busy all the time.’
    Naturally, that was not what was really happening.
    All the writer did all this time was ask himself the same old `uestion over and over again in various forms. Over and over again.
The man was utterly unhappy. He was running out of money and his palms were itching with the desire to write again. Any book.
    Yet he wanted to know what was best and what was the right choice to make.
    What finally happened was what one expects will happen to such writers under such circumstances.
    Everyone abandoned him. Even his family.
    God alone did not abandon him. Our man found a modest job and started his life over again, living the simple and natural life of an ordinary fellow.
    After a while, he forgot all about his `uestion. But one night he dreamt that he was talking to this other man, a man whose face he could not see. He knew he was a writer like himself. The man told him: ‘You eat when you are hungry, you drink when you are thirsty, you sleep when you are tired. Write, then, just as you manage to do all these other things. It is really that simple. Live as you breathe. Write as you breathe. It is really that simple.’
    In the morning, the man woke up, gave a long yawn, stretched his bones till they snapped. Then he washed, ate something for he felt hungry, drank his coffee, and smoked a cigarette. For that’s what he felt like doing. And when he finished all that, leaving aside all senseless âuestions and answers, he started writing.
His first true book.

(From Leonard Oprea's "TRILOGY of THEOPHIL MAGUS - the Truth", Ed. Xlibris Corp./ Random House Ventures / USA, 2008)

SFINT PASTE FERICIT - 2008 !

Poveste despre Sfîntul Paşte

(Invăţătorului Sfint Nicolae Steinhardt)

Maria păstrase toate cuvintele acelea şi se gîndea la ele în inima ei. Nici nu se putea altfel căci Arhanghelul Gavriil şi Elisabeta şi bătrînul Simeon o recunoscuseră şi o binecuvîntaseră pentru veşnicie. Dar îi mai spusese ceva bătrînul Simeon... Iar Maria se cutremură, încă o dată, rostindu‑şi‑le: ...chiar dacă sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi... Iară Maria văzuse şi cunoscuse deja totul. Ascultase, învăţase şi adunase povara Luminii în zece, douăzeci, poate treizeci de ani în serile tîrzii, la pîlpîirea umilă a opaiţului, stînd alături de copilul ei, modestul dulgher, alături de învăţător, de Rabuni...

***

Şi era primăvară.

Şi erau Sărbătorile Paştelui.

Şi era cu puţin înainte de ceasul al şaselea pe Locul Căpăţînii. Pălise soarele, nori se adunau şi un abur moale, umed apăsa suflarea. Îngenuncheată, Maria se înfăţişa lumii ca o durere cioplită. Dar ea păstra toate cuvintele acelea – vii. În inima ei. Cea cu ochii arşi de spaima şi grozăvia morţii omeneşti. Deşi, ea ştia. Mama Maria secătuită înlemnise acolo: în faţa Fiului, dulgherul ei, copilul ucis acum de cărturari, de poporul cui?! Al Lui Dumnezeu? Se întreba de parcă însăşi ea ar fi fost răstignită, Maria. Şi se rugă cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot cugetul, cu toată puterea fiinţei ei: Doamne Dumnezeul meu, nu... Doamne Dumnezeul meu, de ce mă părăseşti? Doamne Dumnezeul meu, nu, Doamne nu mă părăsi!

***

Şi era primăvară. Şi erau Sărbătorile Paştelui.

Şi era cu puţin peste ceasul al nouălea pe Locul Căpăţînii. Întunericul cuprinsese ţara.

Şi totuşi fiecare putea să vadă. Iar în Templu perdeaua se spintecase de sus în jos. Şi fiecare auzise.

Doar Maria părea a fi asemenea unei alte cruci ridicată în faţa lui Christos. Răstignită de rostirea Lui Iisus, Cel de pe Crucea lumii:

“Luaţi seama la voi înşivă, ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu îmbuibare de mîncare şi băutură, şi cu îngrijorările vieţii acesteia, şi astfel ziua aceea să vină fără veste asupra voastră.”

Doar rostirea Lui porni tămăduirea fiinţei de lut, Maria.

Doar Mama Maria simţi atunci, de parcă Cerurile, aerul, pămîntul şi apele ar fi fost frămîntate cu sînge şi Lumină, cum vine asupra ei ţipătul copilului ei, Cel batjocorit şi ucis: “Eloi, Eloi, lama sabachthani ?”

Însă pe Locul Căpăţînii, iudeii, romanii şi oamenii altor seminţii nu simţiră decît o groază adîncă, neînţeleasă, precum furnici oarbe, mute şi surde, zeci şi sute, căci se cutremura furnicarul.

***

Braţul lui Ioan cuprinse umerii Mariei, cînd suliţa străpunse pieptul Lui Iisus. În acea clipită, cînd sînge şi apă ţîşniră din rană, însemnînd, iertînd şi mîntuind locul şi oamenii, atinsă de stropii Lui, Maria se trezi.

Înălţă privirea şi în lumina ochilor Celui Răstignit văzu zîmbetul. Îi zîmbea Iisus Christos, Mariei.

Iar Fecioara Maria auzi îndemnul ca pe o dojană cu sunet de poruncă: Nu te teme..., precum odată înainte de Naştere.

Şi de îndată ucenicul Ioan îi spuse:

– Vino, Mamă. Nu ne va lăsa orfani; se va întoarce. Să‑L aşteptăm cum se cuvine.

(din volumul TRILOGY of THEOPHIL MAGUS – The Truth / Ed. Xlibris Corporation / Random House Ventures, 2008, USA)

PREZENTUL CONTINUU

Realitatea imediată nu este niciodată percepută imediat în prezentul ca timp continuu.


    „…crivăţ şuieră …

    plăpînda flacără – simt:

    e veşnic vie…“

------------------------------------------------------------------------------------------------------
( Din volumul THEOPHIL MAGUS – CONFESIUNI 2004-2006 //
Editura “Universal Dalsi”, Bucuresti 2007)
------------------------------------------------------------------------------------------------------
HAPPY EASTER 2008 !

A TALE ABOUT LAZARUS

The multitudes were waiting on top of the hill that surrounded the cave.
Many from Jerusalem had come to Bethany, which was about fifteen furlongs off.
The sun was shooting flames, the hot air wavered, and out on the steps to the grave Jesus knew that many expect to be like the pillars of salt in this Sodom-and-Gomorra-like heat should they witness the miracle of a simple mortal being brought back from the dead.

Jesus knew that the resurrection of Jair’s daughter or that of the son of the widow from Nain were nothing like this resurrection which was to be watched and judged by tens of Jews just before His entrance into Jerusalem.
He did not turn his head, He did not move towards those who surrounded and hungrily awaited to curse Him, throw stones at Him, kill Him.
The moment He told Mary: ‘I am the resurrection, and the life: he that believeth in me, though he were dead, yet shall he live’ and added in an almost commanding voice:
‘And whosoever liveth and believeth in me shall never die’, Jesus knew only too well that Lazarus’ sister could only answer: ‘I believe that thou art the Christ, the Son of God, which should come into the world.’ And the witness bore by the gentle and humble woman was but the first sip of the cup to be drunk to the last.
He heard behind him the weeping of those dear unto Lazarus, He listened to the wailing of those frightened unto death, and He felt from all over the place the heavy, burning breath of the Prince of this world, He recognized the merciless and rebellious waiting, and He issued the curt, indomitable command: ‘Get thee behind me, Satan!’ which could only be heard by the heavenly Father. And He alone felt the air becoming fresh, the heat subsiding, the souls around Him raising their brow to receive Him fearlessly, joyfully.
Yet did Jesus know that the will of the Father was that the claw of Darkness should still tear at the soul and the flesh of each Jew, and that it should throw a tarry veil over each man’s heart.

And Jesus groaned in His spirit.
But Lazarus had to be risen from the dead.
He smelled the black and toothless mouth of the grave put forth the stench of decay, of a man who had been dead four days, as Martha had told Him.

***

And Jesus groaned in Himself.
He heard behind him even His wretched disciples asking one another like people whose faith had gone astray: ‘Could not this man, who opened the eyes of the blind, who had Jair’s daughter and the son of the widow of Nain rise from the dead, have caused that even this man should not have died?’

***

And again Jesus groaned in His spirit.
He stood upright, raised His arms, with palms turned toward the grave, and lifted up His eyes. He looked at the heavenly Father and gave thanks in Words with meaning unto Himself: ‘Father, I thank thee that thou hast heard me. And I knew that thou hearest me always: but because of the people which stand by I said it, that they may believe that thou hast sent me.’
And a light, gentle wind started to blow and his whole-piece linen cloth fluttered on His thin body like the touch of a gentle, white light.
And Jesus raised His voice to fill the heavens and the earth:
‘Lazarus, come forth! Eleazar, whom God has helped! Come out, the Son of Man is calling for you!’
And Jesus once more drank of the cup that had to be drunk unto the last. And in a flash He saw Himself on the wooden cross, stripped, covered in blood, soiled, and crowned with thorns, a prey to the flesh which screamed its unbearable pain, a prey to the soul which shed blood tears for its body, a prey to His incarnation which no longer wished the terrible agony, so human, so like that of any man killed slowly and cynically, a prey to his hopelessness which made his vinegar-burnt lips move and utter: ‘E’lo-i, E’lo-i, la’ma sabach-tha’ni? ’
And he that was dead came forth, bound hand and foot with grave-clothes, and his face was bound about with a napkin.
‘Welcome, Eleazar’, Jesus murmured.
Like so many pillars of salt did the Jews look on Lazarus, that is, Eleazar, that is, ‘God has helped’.
As if pierced by the sword of His Word, the disciples looked at the Christ as he stood motionless, arms stretched, palms turned toward the grave, his brow lifted toward Heaven.
And they saw a cross of gentle white light.
And Jesus watched Himself being brought down into the grave, bound hand and foot with grave-clothes, and his face was bound about with a napkin.

Then He said unto them: ‘Loose him, and let him go.’

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

( from TRILOGY of THEOPHIL MAGUS – The Truth / Ed. Xlibris Corporation / Random House Ventures, 2008, USA)

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UN HAIKU DESPRE HAIKU

In forma sa alchimica din trei linii si 5-7-5 silabe, fiinta vie, intima si fundamental definitorie a haiku-lui este nascuta din decriptarea si recompunerea unui moment de gratie trait de tine in lumea ce te inconjoara cu toata complexitatea si infinitatea ei, precum si intru toata divinitatea ei.

Astfel, cind eu nasc un haiku – tot ce imi doresc este sa sugerez, doar
sa sugerez …fie sentimentul, fie starea launtrica, fie strafulgerarea unei aschii dintr-o cugetare sau, chiar o revelatie intrinseca acelui moment de gratie.
Asadar – eu nu pot considera haiku nici poezie, nici aforism filososfic.
De fapt, incerc sa marturisesc laconic despre inefabila clipa cind tot ce ma inconjoara imi sopteste o poveste care ma contine si ma infioara adinc, adinc… Atit.
“…verzi ochii Annei-
-Maria prunc in soare…
din nori – curcubeu…”

--------------------------------------------------------------------------------------------
( Din volumul THEOPHIL MAGUS – CONFESIUNI 2004-2006 //
Editura “Universal Dalsi”, Bucuresti 2007)
--------------------------------------------------------------------------------------------
Publicat în SUA, un roman unic în lume – Haiku-Novel creat de prozatorul român Leonard Oprea.
THEOPHIL MAGUS IN BATON ROUGE – a haiku novel
de Leonard Oprea.
Începind din luna februarie 2008, în America, dar şi în lumea întreaga, Editura XLibris Corporation/ Random House Ventures, din SUA, difuzează - creat în limba engleză - primul roman din literatură universală, compus integral din haiku (101 haiku):
THEOPHIL MAGUS IN BATON ROUGE – a haiku novel, al cărui autor este prozatorul român Leonard Oprea.

Acest roman - sui-generis haiku-novel - este publicat in editii excelent tiparite si ilustrate - paperback si hardcover.
Cartea este deja prezentata (spre achizitionare) pe web-site-urile binecunoscutelor librarii "Amazon.com" si "Barnes&Noble.com":
(http://www.amazon.com/gp/product/product-description/1436309654/
refîdp_proddesc_0?ieîUTF8&nî283155&sîbooks)
(http://search.barnesandnoble.com/booksearch/isbnInâuiry.asp?zîy&EANî9781436309653&itmî1).
Dar, in curind romanul-haiku va fi prezent si pe alte 200 de site-uri internationale, precum si in librariile traditionale, de pe cuprinsul SUA.
Press-release-ul acestui haiku-novel a fost trimis (de catre editor) la peste 140 ziare, reviste, posturi radio si Tv din SUA.

Pe coperta ultima a celor 101 haiku-novel, despre acest sui-generis roman se pot citi opiniile lui Andrei Codrescu, Vladimir Tismaneanu si Bogdan Stefanescu (care semneza si excelenta prefata a cartii).
***
Iata cum sunt prezentati Leonard Oprea si al sau roman-haiku:
THEOPHIL MAGUS IN BATON ROUGE – a haiku novel,
pe web-site-urile Amazon.com si Barnes&Noble.com:

Editorial Reviews

Andrei Codrescu - poet, author, NPR commentator
"In Romania, Leonard Oprea is a distinguished writer. In my opinion, here in the USA, Leonard Oprea could make a genuine contribution to our current writing landscape. His narrative of his immigrant experience is felicitously captured in his novel in haiku."
***
Vladimir Tismaneanu - philosopher, author, essayist
"Theophil Magus in Baton Rouge, to the best of my knowledge, is the first novel made up of haiku. In many respects it is reminiscent of the most amazing Central European stylistic virtuosi, and I am sure readers will be delighted to enter this universe of shining plasticity."
***
"Leonard's Giant Leap of Fancy" by Bogdan Stefanescu author, essayist, literary translator, New York, December 3, 2007
"First, there's no such thing as a haiku novel. At least, not until you've read this book. Not until Leonard Oprea thought it could exist. How can anyone imagine that the shortest text in the lyrical tradition may be aggregated into the longest form of epic prose? How can anyone think of hailing Jesus in a Japanese poem?
How does Leonard Oprea do all these things? If you ask me, it probably takes a demented leap of fancy to bridge the solid world of being with the invisible realm of the not-there-yet. Fancy creates something that hasn't been there from the start. New beings, new worlds, new truths pop out of nowhere, materializing like unexpected gifts. The once impossible is now only natural.
A haiku novel, I've just found, is easy to read, but difficult to understand. You can read one page at a time and a page is a mere 17 syllables. The sentences are short, the words -- simple. You don't have to remember dozens of names or incidents in order to go along with the reading. You can simply concentrate on the page in front of you.
As the magic words resound peacefully in your head, the poem will envelop you in its grace and shield you from the noise and worries. It will also open up the door to another world, making you feel once again like an excited child hiding in the small storeroom with a flashlight, looking at things he didn't even know existed. In that small space, you'll be taking a giant leap of fancy."
***
About the Author

LEONARD OPREA (b. December 1953) is a contemporary Romanian writer. He was born in Prejmer, a village in Braşov (Kronstadt) County in the eastern part of Transylvania, central Romania. A graduate of the University of Braşov, he specialized in mass-media communication at the University of California at Chico in 1990. Since 1999 he has been living in the USA, currently in Boston, Massachusetts.

Leonard Oprea was an anti-communist dissident in Romania during Ceausescu's dictatorship. Between 1980 and 1987 he published one book and some short stories in the most important literary reviews and won many national literary prizes. After 1987 the Securitate, the secret police of the Communist regime, officially forbade the publication of his writings, considering them subversive.

After the Romanian Revolution of 1989, living in Bucharest, he became a well-known Romanian writer, journalist and editor. He was able to resume publishing his works: novels, short stories, tales and essays, meditations etc. He founded the Romanian Publishing House Athena, the Vladimir Colin Romanian Cultural Foundation as well as the Vladimir Colin international awards.

Works:
* Domenii interzise (Forbidden areas) - short stories and novellas; Albatros Publishing House - 1984, Romania.

* Radiografia clipei (The x-ray of an instant) - short stories and novellas forbidden by the Romanian Communist dictatorship in 1987; Dacia Publishing House - 1990, Romania; the second edition with critical references at Curtea Veche Publishing - 2003, Romania; electronic book by "LiterNet", 2005, Romania.

* Cămaşa de forţă (The Straitjacket) a novel banned by the Romanian Communist dictatorship in 1988; Nemira Publishing House - 1992, Romania; the second edition with critical references at Curtea Veche Publishing - 2004, Romania; electronic book by "LiterNet", 2005, Romania.

* The Trilogy of Theophil Magus:
o Cele Nouă Invăţături ale lui Theophil Magus despre Magia Transilvană (The Nine Teachings of Theophil Magus on Transylvanian Magic) - Polirom Publishing House -2000, Romania; electronic book by "LiterNet", 2003, Romania.

o The Book Of Theophil Magus Or 40 Tales About Man (Cartea lui Theophil Magus sau 40 de Poveşti despre Om) - Polirom Publishing House - 2001, Romania. English version, October 2003, edited in the USA by Ingram Book Group/ 1stBooks Library; new edition by AuthorHouse - 2004, USA.

o Meditaţiile lui Theophil Magus sau Simple Cugetări Creştine la Începutul Mileniului III (The Meditations of Theophil Magus or Simple Christian Thoughts at the Beginning of the Third Millennium) - Polirom Publishing House - 2002, Romania; electronic book by "LiterNet", 2004, Romania.

* Theophil Magus - Confessions 2004-2006 ("Universal Dalsi" Publishing House, 2007, Romania)
CRONICI BOSTONIENE

PIETRELE VOR STRIGA

Despre scriitorul moral, etic, demn şi responsabil întru Credinţa sa creştina, despre acest artist autentic în conflictul sau cu lumea, dar mai ales cu artiştii şi criticii representînd fariseii, saducheii, dar şi cărturarii acestei lumi trecute-prezente-viitoare, despre acest om şi vremurile cînd a fost, este şi va fi cenzurat, respins, ignorat cu premeditare, izolat cu îndîrjire, despre acest scriitor mai înainte laconic definit şi despre cărţile sale - nu amintesc decît ceea ce cuvînta Iisus Christos: “Vă spun că, dacă aceştia vor tăcea - pietrele vor striga.” ( Luca 19/40)

“…răsărit topind
sînge-n aur – oceanul
în val spart de ţărm…”

( Din volumul THEOPHIL MAGUS – CONFESIUNI 2004-2006 //

Editura “Universal Dalsi”, Bucureşti 2007)

________________________________________________________________________________________

O epistolă din Boston :

PĂSTREZ ÎNCĂ VIE SPERANŢA

Dragă Cititorule,

Scuză-mă că te deranjez, însă cunoscîndu-ţi principiile morale şi etice,
rectitudinea deontologică, anti-comunismul constant manifestat, dar nu mai puţin constant demonstrat liberalismul tău admirabil, trebuia să-ţi scriu cele de mai jos - chiar dacă de ani buni deja, vieţuiesc departe de ţară, tocmai peste Oceanul Atlantic, în Bostonul atît de îngheţat şi viscolit, exasperant înzăpezit în aceste zile de visat început ca de primavară a anului…două mii ..., în sfirşit, început de secol 21.
Aşadar, în România din nou măştile - mai noi, mai vechi - cad, de fapt sunt smulse cu nedisimulată plăcere...de către chiar posesorii lor…
Iacobinismul-de-mahala (termen ce-mi aparţine şi sper să nu te supere) re-asează corupţia în infrastructuri şi structuri proprii pe care le vrea tot mai cristaline şi tot mai durabile întru ostoirea setei de Putere - da, nouă, alta - dar tot Puterea.
Prietenii mei din România sunt acum, astăzi, mai amici ca niciodata – fiindcă,
vezi bine, ciolanul Puterii cu glas şi cînt de sirenă... i-a orbit, surzit, hienit, şacalit
şi lupit atît de rapid, încît şi unii ca noi – trecuţi prin atîtea – suntem, vorba americanului, “speechless”...
Dragă Prietene, deşi îmi păstrez încă vie speranţa întru evoluţia românilor înspre o societate româneasca realmente civilă, deschisă şi domcratică - pe scurt, întru mai bine, chiar mult mai bine în România de astăzi, totuşi nu-mi pierd luciditatea şi, uite, îti dăruiesc aceste cugetări benigne despre prezentul româneasc venit dintr-un trecut nu prea îndepărtat şi mergînd spre un viitor apropiat :

* Turma nu are nevoie de dialog.
Dialogul ei nu este nici măcar un monolog - este o dictare fără punctuaţie.
Pe care o execută fără ezitare şi cu entuziasm sincer.

* Mediocritatea - sub toate formele ei, şi cu atît mai mult aurea mediocritas, salieri-ana ori altfel, dar dintotdeauna mediocritate - are tendinţa asimptotică să creeze teorii cu iz nihilist şi parfum de dogma, prin care îşi justifică raţiunea de a fi ceea ce este - mediocritate. Fără trecut, fără viitor.
Pînă la urmă – fără prezent.
Mediocritatea devenită Putere neagă inevitabil liberalismul.

* Binele practicat constant asupra multora dintre semenii nostri, duce la fapta lui Cain. Nu pentru că, prin crima sa Cain nu suporta şi nu profita de binele exercitat asupra lui; ci fiindcă, prin crimă, Cain nu riscă să practice binele devenind astfel o fiinţă morală, implicit demnă şi liberă.

* Slujitorul Puterii - oricine ar fi el, de la umilul funcţionar şi pînă la preşedintele sau regele unei ţări - mai devreme sau mai tîrziu sfîrşeşte precum într-o străveche poveste orientală re-scrisă astfel: într-atît perie, spală şi pupă fundul elefantului idolatrizat, pîna cînd într-o bună zi, drept răsplată, elefantul se asează temeinic pe slujitorul său. Iar acestuia îi intră cu mare usurinţă capul în fundul elefantului. Şi, dacă nu moare sufocat, atunci totuşi, viaţa lui toată va mirosi a rahat într-atît, încît oricînd este gata să repete această plecăciune supremă, asumîndu-şi bucuros riscul sufocării...

Dragă Prietene, poate că acei români care au ochi de văzut - vor vedea; urechi de auzit – vor auzi şi minte sa înţeleagă – vor înţelege. Işi vor deschide şi inima. Şi, vor acţiona în consecinţă. Altfel … nu va fi un alt fel … nici măcar pentru nepoţii noştri. Dar, repet, îmi păstrez vie speranţa… şi mă rog pentru acest neam, precum odată suna deviza României interbelice:
NIHIL SINE DEO.

( Din volumul THEOPHIL MAGUS – CONFESIUNI 2004-2006 //
Editura “Universal Dalsi”, Bucuresti 2007)