De ce Georgia?  de Marcel Urs                    

            Conflictul din Georgia, umbrit oarecum de jocurile olimpice din China, este un motiv de îngrijorare pentru regiunea din jurul Mării Negre dar şi pentru întreaga lume. Însă este şi un semn clar al evenimentelor care au loc în vremea sfârşitului. De ce oare acest conflict? De ce o ţărişoară cu doar 4 milioane de locuitori este hărţuită de uriaşa Rusie? Care este adevăratul motiv al conflictului? De ce Georgia şi nu Ucraina, Letonia, Estonia sau altă ţărişoară din fosta URSS?

            Unele din motivele conflictului sunt cunoscute de întreaga lume: dorinţa de afirmare a Rusiei, pedepsirea Georgiei pentru dorinţa de aderare la NATO şi atitudinea proamericană a preşedintelui Saakashvili, lupta pentru contrlolul resurselor naturale din zonă, dispute teritoriale etc. Însă motivul adevărat despre care nu vorbeşte nimeni este: pregătiera unei căi de acces liberă către Israel, pentru evenimentele ce o să urmeze într-un viitor foarte apropiat.

            Unii cercetători ai Sfintelor Scripturi au ajuns la concluzia că Europa este ţara sau ţinutul lui Gog, iar marea Rusie nu este altceva decât ţara lui MAGOG despre care scria Ezechiel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului!” iar la Ezechiel 38:16 citim că “Vei înainta împotriva poporului Meu Israel, ca un nor, care va acoperi ţara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva ţării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, când voi fi sfinţit în tine sub ochii lor, Gog!”

            Nu este la întâmplare îndepărtarea ţărilor europene de Dumnezeu. Nu degeaba extinderea NATO a cuprins România, Bulgaria Grecia şi Turcia. O avansare spre Israel a popoarelor lui GOG din apus spre răsărit este posibilă, prin aceste ţări iar din Nord, Magog să poată avansa spre Israel prin … Georgia.

           Comunitatea internaţională încearcă disperată să rezolve conflictul de aici. S-a ajuns la un acord de încetare a focului şi retragerea imediată a trupelor ruseşti de pe teritoriul independent al Georgiei, acord care a fost mediatizat de către preşedintele Franţei şi al Uniunii Europene (temporar), Nicolas Sarcozy. Acordul a fost semnat atât de preşedintele Georgiei cât şi de către preşedintele Rusiei. Însă se pare că acest acord, este ignorat de către partea rusă. Trupele acesteia continuând să îşi întărească poziţiile pe teritoriul Georgiei fără să dea semne de o retragere imediată.

            Secretarul de Stat al Americii, Condoleeza Rice a declarat recent, pentru postul de televiziune CBS News, că "Rusia acţionează în afara legii, prin refuzul de a-şi retrage imediat trupele din Georgia".

            Potrivit textului interviului, dat publicităţii de Departamentul de Stat, Condolezza Rice consideră că "Rusia a încălcat clar acordul de încetare a focului, semnat cu Georgia şi că soldaţii ruşi acţionează într-un mod total nepotrivit într-un stat vecin".

            Mai mult, secretarul de Stat american a avertizat că Rusia şi-ar putea "distruge complet dosarul de integrare în marile instituţii internaţionale".

            NATO a decis că nu mai poate continua să aibă aceleaşi relaţii cu Federaţia Rusă, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat în Georgia, se arată într-o declaraţie comună a miniştrilor de externe din statele membre ale Alianţei, reuniţi ieri, la Bruxelles. „Alianţa examinează serios consecinţele acţiunilor Rusiei asupra relaţiei NATO-Rusia“, precizează textul citat, miniştrii cerând Moscovei „să demonstreze, atât prin vorbe, cât şi prin fapte, angajamentul său în favoarea principiilor“ pe care a fost fondată relaţia cu Alianţa Nord- Atlantică.

            Rusia nu respectă „pentru moment“ planul de pace semnat de preşedintele Medvedev, a mai spus secretarul general al NATO.

            Dacă Ucraina şi Georgia ar deveni membre ale Alianţei Nord-Atlantice, Marea Neagră ar ajunge „lac NATO“, susţine RIA Novosti. Potrivit sursei citate, o eventuală invitaţie de aderare adresată Georgiei nu ar face altceva decât să confirme justeţea recentelor acţiuni militare ale Rusiei. „Trei ţări de la Marea Neagră - Turcia, Bulgaria şi România - sunt deja membre NATO; cu Georgia şi Ucraina, care ar ridica la cinci numărul acestora, Marea Neagră s-ar transforma într-un „lac NATO”, precizează sursa citată. NATO şi Rusia se îndreaptă spre o confruntare deschisă.

            Potrivit părerilor unor specialişti, Georgia nu va putea intra în NATO în următorii cinci ani şi că Ucraina va trebui să aştepte cel puţin până în 2017, când va expira acordul cu Moscova privind staţionarea flotei ruse în baza navală de la Sevastopol. Motivul: aliaţii nu admit în rândurile lor state care găzduiesc baze militare non-NATO.

            Astăzi, Rusia lui Putin şi Medvedev nu mai are motivaţii ideologice, în schimb are interese economice şi strategice la nivel global. Ca un animal, îşi marchează teritoriul şi distruge infrastructura militară a Georgiei, realizată cu sprijin american, în primul rând pentru a umili America şi pentru a zădărnici orice iniţiativă occidentală de asigurare a unei independenţe energetice faţă de Moscova.

            Pe noua hartă a lumii au apărut „state“ precum Osetia, Abhazia, Inguşetia, Daghestan, Nagorno-Karabach, Transnistria etc.          

            Sub Vladimir Putin, care este încă pionul principal în  Rusia, cu toate că Dmitry Anatolyevich Medvedev este “noul” ales al ţării,  şi-a recăpătat forţa şi este astăzi comparabilă cu URSS-ul din perioada Războiului Rece. Putin a fost sincer când a declarat cu ceva timp în urmă că, în viziunea sa, dizolvarea Uniunii Sovietice a fost „cel mai mare dezastru geo-politic al secolului XX“.

 Siria este convinsă că în conflictul din Georgia este implicat direct Israelul: „Este clar pentru Rusia şi pentru întreaga lume rolul pe care Israelul şi consultanţii săi militari l-au jucat în criza din Georgia.”, a declarat al-Assad.
   
    Siria, ţara între Gerogia şi Israel, este ultima care ar putea facilita o invazie a {ării Sfinte, din Nord. Ruşii nu se vor retrage complet din Georgia aşa cum au promis. Or să fie acolo pentru multă vreme.
   
    “Satana va fi dezlegat;  şi va ieşi din temniţa lui, ca să înşele Neamurile, care sunt în cele patru colţuri ale pământului, pe Gog şi pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării şi ei s-au suit pe faţa pământului, şi au înconjurat tabăra sfinţilor şi cetatea prea iubită”. (Apocalipsa 20:7-9).

           Conflictul cu Georgia nu este la voia întâmplării, ci este mai degrabă un semn care ar trebui să ne dea de gândit. Profeţiile din Scriptură se împlinesc sub ochii noştrii, sunt reale. Suntem noi gata pentru evenimentele ce o să vină într-un viitor foarte apropiat?

 

O nouă speranţă pentru Sarah de Marcel Urs

    Pentru cei care aveţi acces la internet, poate că aţi urmărit mica descriere a ultimelor evenimente din viaţa familiei Bizgan, Ilie şi Tabita, viaţă care a fost schimbată de când s-a născut Sarah. 
    Sarah a fost o fetiţă foarte bolnavă aproape de când s-a născut. O să împlinească 9 ani pe 9 august. Cam pe la 8 luni de la naştere, mama fetiţei a observat că abdomenul  era mai dezvoltat decât ar fi fost normal pentru un bebeluş de aceeaşi vârstă, însă a fost “liniştită” de către medicul pediatru că e doar o chestie care o să dispară odată cu creşterea ei.
   

Pe la vârsta de un an şi jumătate, în urma unui test de ecograf, doctorii au descoperit că ficatul este mai mare decât era normal, iar peste câţiva ani, după o biopsie a acestuia, au descoperit că Sarah are o boală foarte gravă: ciroză la ficat, o boală care este întâlnită mai des la adulţi decât la copii.
    Una dintre simptomele care le avea, era o formă de iritare a pielii care o trezea chiar din somn, în timpul nopţii, scărpinându-se şi plângând în acelaşi timp, neputându-şi alina iritaţia.
    Părinţii au încercat tot felul de trantamente pentru a amelioara această iritaţie, însă în zadar. După o vreme, au consultat un medic specialist de la Doernbecher, Dr. Anne Terry, care i-a prescris un medicament, Rifampin, care a oprit iritaţia pielii.
    Prin 2005, Sarah a început să vomite bucăţi de sânge închegat. Părinţii au dus-o de urgenţă la spital, unde medicii au descoperit că are varice esofagiene (esophagenal varicee) şi au reuşit o ameliore a acestora. Vomatul cu sânge s-a oprit.
    Deoarece ficatul nu funcţiona normal şi nu mai exista nici o speranţă ca boala aceasta să fie tratată, în luna septembrie a anului 2006 a fost pusă pe lista de aşteptare pentru transplant.  Lucrurile au decurs destul de normal până prin 2007. Starea de sănătate a fetiţei s-a înrăutăţit în fiecare zi iar părinţii împreună cu medicii au încercat tot felul de tratamente, cu tot felul de medicamente dar în zadar.  Ultima şansă ca Sarah să trăiască a fost să aibă un transplant de ficat cât mai repede. În ultima vreme, doar 5% din ficat mai funcţiona iar părinţii au fost dispuşi să doneze parte din ficatul lor, însă medicii au preferat un ficat întreg.
    Anul trecut, de sărbători, starea fetiţei a luat o întorsătură deosebit de gravă. Culoarea pielii a început să se schimbe de la o zi la alta şi s-a înregistrat o creştere rapidă în greutate. A fost internată de urgenţă la cel mai bun spital de copii din oraş, OHSU-Doernbecher.
    În luna aprilie, a acestui an, Sarah a fost internată în spital de nenumărate ori: la Doernbecher, care este în oraşul Portland, la doar o jumătate de oră de Vancouver, unde locuieşte familia Bizgan şi la Seattle, unde a avut loc şi transplantul. Oraşul Seattle este mai departe, cam 3 ore de condus din Vancouver, aproximativ la 165 mile (265km) distanţă.
    Vestea mult aşteptată a venit luni dimineaţa, 28 iulie, când medicii au anuţat familia că s-a găsit ficat pentru Sarah. Transplantul a durat în jur de 13 ore. A intrat în operaţie luni de seara, de la ora 6:00 până dimineaţa la ora 7:15 . Donatorul, un băiat tânăr, a avut acelaşi tip de sânge ca şi Sarah.
    “Luni noaptea, a fost cea mai lungă noapte din viaţa mea. Sarah a intrat în operaţie exact la ora 6:00pm. Pe la miezul nopţii, Dr. Reyes a venit în sala de aşteptare şi ne-a spus că s-ar putea să mai dureze vreo 4 ore. O aşteptam afară pe la ora 2 sau 3 dimineaţa, însă aşteptarea s-a dovedit a fi mult mai lungă. Pe la orele 5 am, o asistentă medicală ne-a anunţat că o să mai dureze vreo 2 ore. Primele 10 ore de aşteptare au fost cumva, însă după aceea, ultimle 3 ore ... au trecut foarte greu. În sala de aşteptare, eram un grup printre care soţul şi băieţelul nostru, şi aşteptam toţi cu sufletul la gură. Părerea medicilor a fost că totul a mers bine. Sarah a primit partea stângă a ficatului băiatului, cu toate venele şi arterele. Pe la ora 8:15 ni s-a dat voie să o vedem. Era pe jumătate adormită. A deschis ochii de câteva ori şi a mişcat buzele. Dr. Healey este mulţumit cum de cum decurg lucrurile.” - notează Tabita în jurnalul său de pe www.caringbridge.org/visit/sarahbizgan 
    Transplantul a avut loc la spitalul “Children’s Hospital and Regional Medical Center” din Seattle, statul Washington. Acesta este unul dintre cele mai renumite spitale din Statele Unite cu o capacitate de 250 de paturi. A fost înfiinţat prin 1907 de către Anna Herr Clise, după ce fiul său a murit de reumatism inflamatoriu în 1898. La început a avut o capacitate de 7 paturi şi se numea “Children’s Orthopedic Hospital”.
    Aşezat lângă Univeristatea din Washington, medicii de aici au posibilitatea să folosească ultimele tehnici şi descoperiri din lumea ştiinţifică. Potrivit “U.S News and World Report”, spitalul este pe locul 9 dintre cele mai bune spitale de copii din America. Programul de oncologie este printre primele trei din SUA.
    Aşadar, Sarah este în mâini bune şi în locul potrivit.
    Un gând personal, ca unul care a trecut prin aceste situaţii: este normal ca oameni şi pentru mulţi care nu au trecut prin astfel de încercări, să gândească la fel ca ucenicii lui Hristos: “Ucenicii Lui L-au întrebat: „învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?”  Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s-a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.” Ioan 9:2
    În alte cuvinte, este normal apară întrebarea: “Învăţătorule, cine a păcătuit: părinţii fetiţei, de s-a născut cu ciroză la ficat?” şi sunt sigur că răspunsul l-aţi aflat: “N-a păcătuit nici fetiţa aceasta, nici părinţii ei, ci s-a născut aşa, ca să se arate în ea lucrările lui Dumnezeu.”
    Dumnezeu lucrează şi prin oameni, iar ce pot să facă oamenii, El doar îi sprijină.
    Ca unul care a trecut prin ce trece familia Bizgan şi implicit Sarah, ştiu că este foarte greu pentru ei. Însă Dumnezeu poate să îi întărească să treacă biruitori aşa cum am trecut şi noi.    
Fetiţa noastră, Stephanie, nu mai are nevoie de nici un medicament, este vindecată complet. Să o ajute Dumnezeu şi pe Sarah să fie ca ea.
    Ca biserică şi comunitate, suntem chemaţi să ne ajutăm unul pe altul şi să-i apreciem mai mult pe cei de lângă noi. Să apreciem mai mult sănătatea pe care o avem, uitând de multe ori cât este de preţioasă.
    Să ne rugăm în continuare ca Dumnezeu să îşi desăvârşească lucrarea: să fie cu ea şi cu medicii care se ocupă de ea, pentru ca ca să o vindece pe deplin pe Sarah! Amin
    Notă: Costurile pentru asfel de operaţii, cât şi tratamentul după transplat sunt foarte mari. Cine vrea s-o ajute pe Sarah, pot să o facă în două feluri:
    1. Să se roage pentru ea şi pentru familia ei
    2. Să facă donaţii la First Independent Bank pentru “Sarah C. Bizgan Fund”

            Trăim într-o eră a superinformaţiei. Suntem bombardaţi în fiecare zi cu mesaje. Tot ce mişcă-n ţara asta, este o mişcare masivă a informaţiei, începând de la vizionarea unui mesaj publicitar la televizor, la iniţierea unei conversaţii telefonice, vizionarea, chiar dacă numai pentru câteva secunde, a unui panou publicitar pe marginea drumului, la “navigarea” paginilor pe internet, până la citirea de mesaje din email şi tot mai puţin, ne delectăm cu citirea unei cărţi sau participarea în activităţi culturale şi sociale, ca participarea la un concert de muzică, participarea la evenimente de sculptură şi pictură etc.

            Mă gândeam, când eram în armată, cu câtă nerăbdare aşteptam o scrisoare de acasă sau de la un prieten sau chiar un cunoscut şi câte flotări trebuia să fac pentru ca să o primesc, când eram în aşa zisa “perioadă” (lunile dinaintea depunerii jurământului, care de obicei erau cam trei).  Astăzi primirea unui mesaj a juns să fie doar un “tabu”. Primeşti mesajul, te uiţi în grabă peste el, dacă este spam, îl ştergi, treci la altul, îl citeşti în grabă, iar dacă este ceva interesant, răspunzi tot într-o grabă, şi treci la altul.

            Cam aşa este şi viaţa noastră cea de toate zilele.  O comunicare continuă cu cei din jur şi felul nostru cum ne raportăm la ei. Primim mesaje în fiecare zi, începând de la familie, la prieteni, la prieteni, la colegi de service, le analizăm în grabă şi trecem mai departe. Parcă totul a intrat într-un iureş unei grabe impersonale. Ne grăbim mereu. Suntem presaţi de timp. Nu avem timp de noi, de familie, de prieteni, pentru că totul se învârte în jurul unei axe bine determinate: viaţa şi lupta pentru supravieţuire.

            Primesc în fiecare zi o mulţime de mesaje de la prieteni, cunoscuţi şi o mulţime de mesaje “spam” (un fel de relcame care incearcă să te convingă să cumperi tot felul de produse şi servicii). Sunt unele dintre ele peste care mă uit doar  în fugă şi le şterg iar asupra altora meditez pentru o bucată de vreme. Unul dintre acestea am primit zilele trecute. M-a impresionat aşa de mult că m-am gândit să îl împărtăşesc cu voi.

            Iată câteva paragrafe:

            Suntem convinşi că viaţa noastră va fi mai bună când.... vom fi căsătoriţi, când …se va naşte primul fiu sau când …se va naşte cel de-al doilea…. Apoi ne simţim frustraţi pentru că fiii noştri sunt prea mici pentru un lucru sau pentru altul, şi ne gândim că lucrurile vor merge mai bine când vor creşte.

            Apoi ne exasperează cu comportamentul lor  de adolescenţi şi suntem convinşi că vom fi mai fericiţi când vor depăşi această vârstă.

            Credem că o să ne simţim mai bine când partenerul nostru îşi va rezolva problemele, când … vom schimba maşina, când … vom merge în vacanţe minunate, când nu vom mai fi nevoiţi să lucrăm.

            Dar dacă nu începem o viaţă plină şi fericită acum, când o s-o facem? Mereu trebuie să înfruntăm dificultăţi de toate felurile. Aşa că merită să acceptăm această realitate şi să decidem să fim fericiţi, orice s-ar întâmpla…

            Acest mod de a percepe lucrurile ne ajută să înţelegem că nu este o metodă pentru a fi fericiţi, dar că fericirea este metoda…

            Alfred Souza, un scriitor şi filozof din Brisbane, Australia care a murit în 2004 spunea:

             “Mult timp am avut impresia că viaţa mea va începe în curând,  adevărata mea viaţă!

            Dar mereu aveam greutăţi de înfruntat, mereu ceva de rezolvat, o încurcătură care cerea timp,  datorii încă nerezolvate.

            După aceea, viaţa ar fi început. În fine, am înţeles că aceste obstacole sunt viaţa.”

            Deci, trăiţi fiecare moment din viaţă şi trăiţi-l mai intens, dacă puteţi, să-l împărtăşiţi cu o persoană dragă, cu o persoană foarte dragă, cu care să trăiţi clipele speciale din viaţă şi amintiţi-vă că timpul nu aşteaptă pe nimeni…

            Aşa că nu mai aşteptaţi să terminaţi şcoala, să vă reîntoarceţi la şcoală, să slăbiţi 5 kg, să aveţi copii, să-i vedeţi plecând la casa lor…

            Încetaţi să aşteptaţi să începeţi serviciul, să ieşiţi la pensie, să vă căsătoriţi, să divorţaţi!

            Încetaţi să aşteptaţi seara de vineri, dimineaţa de luni, să aveţi o maşină nouă sau o casă nouă.

            Încetaţi să tot aşteptaţi primăvara, vara, toamna sau iarna!

            Încetaţi să aşteptaţi să lăsaţi viaţa asta pentru a renaşte în alta şi hotărâţi că nu există moment mai bun pentru a fi fericiţi decât momentul acesta!

            Fericirea şi bucuriile vieţii nu sunt destinaţia călătoriei, sunt chiar călătoria.

            Un gând pentru azi:

            Lucraţi ca şi când nu aţi avea nevoie de bani!

            Iubiţi, ca şi când nu aţi suferit niciodată!

            Nimeni nu îşi aduce aminte de cei mai buni din  trecut. Aplauzele trec iar trofeele se prăfuiesc! Învingătorii sunt uitaţi!

            Viaţa e foarte scurtă iar persoanele care înseamnă ceva în viaţa noastră nu sunt cele cotate la maximum, cu bani mulţi, cu premiile cele mai mari, ci sunt acelea care se îngrijorează pentru noi, care au grijă de noi, cele care în orice situaţie ne rămân alături.

            Ştim că lucrul cel mai important în viaţă este mai mult decât a învinge pentru noi înşine.

            Lucrul cel mai important în această viaţă este de a ajuta pe ceilalţi să învingă, chiar dacă asta implică a încetini şi a schimba cursa noastră.

            Credinţa este abilitatea unui individ de a nu intra în panică.

            Dacă îţi faci griji de ziua de mâine, nu te rogi. Dacă te rogi, nu îţi face griji.

            Pentru un credincios, rugăciunea este ca şi când ai suna acasă în fiecare zi.

            Cele mai importante lucruri din casa ta, sunt oamenii care locuiesc în ea.

            Când te încurci în probleme, stai nemişcat. Dumnezeu vrea ca noi să nu mişcăm pentru a ne descurca.

            Nu ne amintim zilele, ci momentele. Viaţa se mişcă prea repede: bucură-te de moment.

            Nu există o cheie a fericirii: uşa este tot timpul deschisă.

            Procesul pe care îl numim noi viaţă, este un proces complex cu multiplicaţii multiple. Depinde mult de noi cum o trăim, că până la urmă, vorba apostoluilui Pavel, la Filipeni 1:21  “Căci pentru mine a trăi este Hristos”, El este trebuie să fie viaţa noastră cea de toate zilele, cu spunea chiar El, “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”

Cel mai mare depozit de ţiţei din lume de Marcel Urs

            Suntem cu toţii îngrijoraţi de preţul mare la care au ajuns carburaţii. Peste tot se vorbeşte de acest subiect care ne interesează pe toţi. Ce să facem pentru ca să nu plătim atâta pentru un galon de benzină, care este produsul finit care ne doare pe toţi?

           Una dintre cele mai bune soluţii ar fi să începem să forăm … acasă.

            Pentru aceasta, am făcut câteva cercetări şi am fost şocat despre ce am găsit: America are cele mai mari rezerve de petrol din lume. De ce nu le exploatează? Simplu: politică şi … protejarea mediului.

Numai câteva statistici pe care le-am găsit. Se estimează că America are:

-       de 8 ori mai mult ţiţei decât Arabia Saudită

-       de 18 ori mai mult decât Ira`

-       de 21 ori mai mult decât Kuwait

-       de 22 ori mai mult decât Iran

            Potrivit The Pittsburgh Post  Gazette, unul dintre rezervoarele cu cel mai mult ţiţei se găseşte în vestul statului North Dakota şi la vest de Montana şi se numeşte Formaţiunea Bakken (Bakken  Formation), unde se estimeză că se află în jur de 500 de miliarde de barili de ţiţei, aceasta şi dacă numai 10% este extras. Costul extragerii ar putea costa companiile din domeniu doar în jur de 16 dolari pe baril. Îndeajuns pentru a alimenta America pentru următorii 41 de ani.

    Apoi, la o adâncime de doar 1000 de feet (308 metri) sub Munţii Stâncoşi (Rocky Mountains) se află cea mai mare rezervă de ţiţei din lume: mai mult de 2 trilioane potrivit unui raport online, Strawberry Report Online din 4/20/2006.

            Potrivit Weekipedia, regiunea Prudhoe Bay din Alaska, conţine aproximativ 25 de miliarde de barili de ţiţei.

            Cea mai mare regiune din America de unde se extrage la ora acutală ţiţei, este East Texas Oil Field din statul Texas, unde s-a început extragerea aurului negru prin anii ’30 şi s-a extras până în prezent în jur de 5.2 miliarde de barili. 

            Se pare că politicienii noştrii îşi revin în fire şi realizează gravitatea situaţiei şi efectele ngative pe care preţul petrolului le are asupra fiecăruia dintre noi. Recent preşedintele George W. Bush, a dat mână liberă la foratul în largul coastelor marine a Statelor Unite. Nu e lucru rău. Cei doi candidaţi la preşedinţia Statelor Unite au păreri diferite despre folosirea resurselor petroliere proprii:
- John McCain a ajuns şi el la concluzia că este un lucru necesar, forarea în largul oceanului.

- Barack Obama este de părere că forarea şi folosirea ţiţeiului propriu nu este o soluţie tocmai bună ci trebuie să existe o metodă de taxare a profiturilor companiilor petroliere pentru ca acestea să scadă preţul combustibilului. De remarcat că, 70% din preţul unui galon de benzină, merge în buzunarul producătorului.

America este importatorul numărul 1 al petrolului din Arabia Saudită. Efectele preţului petrolului sunt vizibile în această ţară, mai ales în regiunea oraşului Dubai. Unde în ultimii ani s-a dezvoltat o adevărată industrie a construcţiilor celor mai luxoase şi grandioase clădiri din lume.

Preţul mare al carburanţilor a ajuns să fie o problemă la nivel global. Guvernele din întreaga lume sunt îngrijorate de efectul negativ pe care preţul ridicat îl are asupra ţărilor. S-ar putea ca aceasta să fie doar începutul unor vremuri tulburi pe care noi creştinii le aşteptăm de mult acestea se numeşte: timpul cel din urmă.

                        ***


CrI, de Marcel Urs

Nu este uşor să scriu aceste rânduri. Emoţiile şi sentimentele sunt foarte amestecate şi puternice. Gândurile parcă fug iar ideile nu se leagă una de alta. Despărţirea de o  persoană dragă nu este şi nu a fost uşoară niciodată. Ideea morţii domnului Cristi încă nu şi-a găsit locul în mintea mea. Aştept încă în fiecare zi un telefon prompt de la el: “Marcel, dă-mi un telefon!”, însă acesta nu o să mai vină niciodată. La fel aştept să ne întâlnim, cum ne întâlneam de multe ori şi discutam despre ziar, care era sufletului lui. Întotdeauna când ne întâlneam, mă întreba de biserică: ce face pastorul?, cum e Zăbeni? - (referindu-se la Beniamin Zăgrean, pentru care avea o apreciere aparte) ce face “vikinguţa”?- referindu-se de fetiţa noastră care a trecut prin acei ani grei când a fost diagnosticată cu cancer şi apoi a fost vindecată de Dumnezeu prin transplantul de măduvă de la frăţiorul său. Am scris o lucrare despre aceasta, la care m-a ajutat la corectură şi mi-a făcut Prefaţa. Am pregătit-o de tipar, şi mă întreba aproape de fiecare dată dacă am trimis-o la tipărit. Lucru care nu s-a întâmplat încă. Domnu Cristi s-a dus, a plecat, s-a stins! O să rămân doar cu amintirile, pe care timpul o să încerce să le reducă treptat, treptat, însă nu se vor şterge niciodată.
Pe domnu Cristi, aşa cum îi spuneam eu, din respectul pe care îl aveam pentru el, l-am întâlnit cu vreo 8 ani în urmă, prin 2000, când am început, împreună cu Mircea Lubanovici, Beni Lucescu şi domnul Laţcu, ceea ce se numeşte azi publicaţia Romanian Times. Am aflat că este singurul fiu al vestitului poet creştin, Costache Ioanid şi
mă simţeam aşa de mic să pot să lucrez cu o personalitate aşa de importantă. Începuturile au fost destul de dificile, şi nu aş vrea să mă concentrez prea tare pe publicaţie, care era viaţa lui, ci pe amintirile pe care le avem împreună cu acest DOMN, un GENTELMAN în adevăratul sens al cuvântului. Avea o înclinare spre tot ce era frumos, arhitectură, religie, literatură şi sculptură. A fost educat în arhitectură, însă avea cunoştinţe vaste despre teologie, filozofie şi pictură. Iubea foarte mult locurile natale, despre care vorbea cu patimă. L-am întrebat de multe ori dacă s-ar întoarce în ţară, şi mi-a răspuns de fiecare dată cu un NU hotărât, dar în acelaşi timp îl lega ceva de locurile natale.
Cred că situaţia politica şi economică din ţară, pe care o urmărea cu regularitate, abonat fiind la programele de televiziune din România, l-a convins că atmosfera din ţară nu ra una prielnică pentru el şi familia sa. Cu trecerea vremii, am ajuns sa îl cunosc pe domnul Cristi mai mult decât doar ca pe un fiu de poet. Lucram împreună ore întregi la paginaţia ziarului. Foloseam un program care nu era aşa de simplu, însă el l-a învăţat, din dorinţa de a continua tipărirea publicaţiei cu orice preţ. Nu îi plăcea să întârzie la întâlniri, dar nici să aştepte după cel cu care trebuia să se întâlnească. Îi spuneam întotdeauna când trebuia să ne întâlnim, ora exactă când o să fiu acolo. Nu acepta să I se spună “cam pe la ora …” sau “nu se poate”, trebuia să îi aduci argumente de ce un lucru nu se poate. Era şi un elev iscusit. La vârsta lui, a învăţat să mânuiască  omputerul cu tenacitatea unui tânăr de 18 ani. Nu îi plăceau etichetele religioase. Avea o compasiune deosebită pentru toţi creştinii, indiferent de confesiunea religioasă.
Pentru câţiva ani a trebuit să iau o pauză de la ziar, care şi pentru mine, ca şi pentru ceilalţi, devenise o pasiune. Îi urmăream editorialele cu regularitate şi mă minunam cu câtă înţelepciune erau clădite. Am revenit din nou la ziar de vreo câţiva ani şi am început şi versiunea electronică. Bucuria lui a fost şi mai mare, pentru că vedea exact de câte ori era citit un articol, de unde, când şi cât timp persoana respectivă petrecea citind. Era aşa de încântat să vadă cum rodul muncii lui este apreciat de către atâţia oameni din întreaga lume. Una din bucuriile mari ale domnului Cristi, în afară de familie, eraţi voi, cititorii publicaţiei RT.
Când a ales ultima poza pentru prima pagină a numărului trecut, 213 şi ultimul pentru el, am căutat împreună în Sfânta Scriptură numele acelei Porţi din imagine, Poarta Frumoasă şi nici nu mi-a trecut prin cap că după doar o săptămână, o să intre chiar el pe Poarta Aceea, în Ierusalimul Nou din Împărăţia Cerului. Nu vedeam atunci ce legătură avea Poarta cu serbarea zilei de naştere a {ării Sfinte. Publicaţia Romanian Times a fost aproape totul pentru el. I s-a dedicat cu cea mai mare plăcere şi pasiune, de aceea era şi numit SUFLETUL acesteia. Un suflet care ne-a lăsat prea devreme. L-am considerat nu numai un bun prieten dar şi un tutore şi chiar un părinte (tatăl meu şi mama mea, fiind în ţară, în România). Am învăţat multe de la el. După cum poate aţi observat, ultimele mele materiale au fost despre prieteni sau cunoscuţi care au trecut din viaţă. Nu ştiu ce se întâmplă în lume, dar parcă se moare prea repede, prea haotic, prea pe neaşteptate. Dar de fapt aceasta este moartea, vine la orice vârstă şi la orice oră. Se pune întrebarea: sunt eu gata pentru aceasta?
Cel care a fost domul Cristi, pentru mine şi sufletul publicaţiei Romanian Times, ne-a părăsit pentru a se odihni într-o lume, alături de tatăl său, o lume unde nu vor mai exista lacrimi, suspine şi necazuri, aşa cum citim la Apocalipsa 21:4 “El va şterge orice lacrimă din ochii lor. |i moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” 

Daniel Gale de dincolo de moarte
de Marcel Urs

    Joi dimineaţa, 8 mai, în jurul orei 5 am, la Portland, a trecut din viaţă tânărul Daniel Gale. A avut 29 de ani (încă nu împlinise 30) şi a lăsat în urmă soţia cu o fetiţă de doar 6 luni, o familie ndurerată, mulţi prieteni şi cunoscuţi. Se pare că moartea a apărut în timp ce dormea. Cauza exactă urmează să fie stabilită de medici într-un viitor apropiat.
            În ultima vreme, Daniel a fost implicat foarte mult în lucrarea Domnului. Doar Duminică seara, 4 mai, la serviciul de la biserica Philadelphia, a adus o cauză de mulţumire Domnului pentru că l-a ajutat, împreună cu un grup de tineri, să se întoarcă cu bine din misiunea de la rizona. Vestea morţii a luat prin surprindere întreaga biserică şi comunitate română de aici din Portland dar şi din întreaga lume. 
            Foarte mulţi sunt afectaţi de această tragedie. Istoria lui Daniel este o inspiraţie foarte puternică atât pentru tineri dar şi pentru orcine cunoaşte povestea vieţii lui. A fost un adevărat fiu risipitor. Un fiu pierdut care s-a întors la Domnul cu adevărat. 
            Pentru a-l înţelege pe Daniel, trebuie să îl cunoaştem puţin înainte, ca fiu pierdut şi apoi după, ca un fiu al lui Dumnezeu născut din nou.

Daniel înainte:

     Câteva rânduri extrase din mărturia lui Daniel din data de 28 aprilie din biserica Happy Valley Christian Center din Arizona, la serviciul de dimineaţă, cu doar două săptămâni înainte de a trece din viaţă. Era într-o călătorie misionară cu un grup de tineri din mai multe biserici de aici din Portland care erau implicaţi în misiunea JCKMinistry, prin care organizau vizite la bolnavi, săraci şi văduve şi făceau călătorii misionare. 
            Născut în America, Daniel a fost un rebel înainte ca să se întoarcă cu adevărat la Domnul. A făcut parte dintr-o familie de 12 copii, el fiind al 7-lea copil, 9 fete şi trei băieţi. La şcoală a fost hărţuit mereu de colegii săi care îl considerau cam ciudat.
            La 14 ani, a plecat de acasă şi a intrat în tot felul de afaceri dubioase, inclusiv furturi de maşini şi alte lucruri care nu erau considerate tocmai legale. A intrat într-un cerc de prieteni vicioşi care i-au ruinat viaţa.
            La vârsta de 17 ani, era notoriu pentru faptele sale rele şi era deja căutat de oamenii legii. Într-o seară târziu, pe la ora 2 dimineaţa, a ajuns acasă sub influenţa alcoolului, iar mama sa îl aştepta pe canapea. “Daniele, trebuie să îţi spun ceva foarte important. Am fost la rugăciune şi Dumnezeu a vorbit pentru tine printr-un prooroc, că dacă nu te întorci la Domnul, în două săptămâni, El o să te lovească şi o să îţi pară rău.” “ Cum pe mine?” – a replicat Daniel - “Că doar eu nu fac nimic rău, sunt doar un haiduc (Robin Hood) care fur de la cei bogaţi şi dau la cei săraci.”
            Şi într-adevăr, nu au trecut două săptămâni, şi Dumnezeu s-a ţinut de promisiune. Nu după multă vreme, l-a sunat un prieten ca să meargă până la el pentru că au de încheiat o afacere din care o să facă mulţi bani. A precizat că trebuie să aducă şi lucrurile furate care erau parte din această tranzacţie.
            A ajuns la ora stabilită la casa prietenului său şi a fost puţin surprins să vadă că prietenul lui nu ieşea afară din casă la ora stabilită. Ploua mărunt. Deodată, cineva bate la uşa autovehicolului şi o lumină puternică i s-a aprins în faţă. Era un poliţist. “Cu ce te pot ajuta domnule” - i s-a adresat Daniel ofiţerului, în timp ce o frică puternică i-a cuprins tot corpul. „Domnule Gale, vă rog să ieşiţi din maşină” - i s-a adresat ofiţerul. “Un moment, să îmi iau centura” a răspuns Daniel, în timp ce încerca să îşi stăpânească tremuratul genunchilor de frică. Se gândea că o să mimeze scoaterea centurii de siguranţă, o să pună schimbătorul în revers, o să dea înapoi şi o să dea bir cu fugiţii.
            Însă în acelaşi moment, când a întors capul înapoi, să se asigure a realizat că în spate se aflau 7 maşini de poliţie, care îi blocau orice şansă de scăpare. Avea 7 mandate de arestare pe numele lui. A fost condamnat la 7 ani şi jumătate de puşcărie.
            Ajuns în închisoare, a realizat ce s-a întâmplat: aşa-zisul prieten al său, pe care îl cunoştea de vreo 10 ani, l-a trădat. A făcut o înţelegere cu poliţia că dacă îl dă în mâinile lor pe Gale, el v-a scăpa de pedeapsă.
            După vreo 6 luni de încarcerare, a început să citească Biblia. A citit-o de 3 ori de la început la sfârşit. După vreo 2 ani şi jumătate a aflat de la un deţinut care tocmai intrase în închisoare, că poate să scape de anii rămaşi de pedeapsă, dacă intră într-un program de “boot camp” (un program foarte sever de militărie în care persoanele sunt supuse unor tehnici fizice şi pshice foarte severe de disciplinare) iar dacă va termina cu bine acest program, va scăpa de ceilalţi ani de puşcărie. 
            A contactat un avocat, care nici nu a vrut să stea de vorbă cu el fără o plată iniţială de 2500 de dolari. Daniel avea ceva bani într-un cont bancar, dar se gândea că o să aibă nevoie de ei dacă o să iasă din închisoare, după cei 4 ani de închisoare câţi mai avea de făcut. A fost luminat de Dumnezeu şi a luat din nou legătura cu avocatul respectiv şi i-a trimis banii prin intermediul familiei.
            A luat legătura cu persoana din cadrul închisorii care se ocupa de acest program şi i s-a spus că el va fi eligibil pentru acest program numai prin 2009, pentu că lista de aşteptare era foarte mare, cu 5 ani mai târziu de la data când trebuia să se împlinească cei 7 ani de închisore. Însă Dumnezeu a lucrat într-un chip minunat şi doar după 3 luni a fost trimis să înceapă acest program. L-a terminat cu scucess şi a fost iertat de anii care rămăseseră.
            Când a fost în închisoare a făcut o juruinţă că dacă Dumnezeu îl ascultă o să fie trimis la boot-camp şi va fi absolvit de 4 ani de închisore, o să meargă în întreaga lume şi o să mărturisească peste tot cât de mare este El. Şi într-adevăr s-a ţinut de juruinţă.
            În 2000 s-a botezat în apă. Dumnezeu l-a întărit să vorbească în faţa oamenilor, cu toate că în şcoală îi era frică să iasă în faţa clasei să vorbească, când avea un examen sau trebuia să dea un răspuns.
            În 2002 a fost botezat de Domnul şi a fost umplut cu o putere, o dragoste şi o râvnă pe care a avut-o până la moarte. Dumnezeu l-a binecuvântat şi din punct de vedere material. Tot ce câştiga şi tot ce deţinea, avea un scop: vestirea Dragostei lui Hristos şi câştigarea de suflete pentru împărăţia Lui.

Daniel după:

    Pentru a-l cunoaşte pe Daniel după, trebuia să îl întâlneşti. Radia de bucurie şi avea o dragoste “nebună” pentru Hristos pe care nu îi era ruşine să o împărtăşească cu oricine îi ieşea în cale.
    Oriunde se afla: la biserică, la servici, acasă, la restaurant, la staţia de benzină, la rând la cafea (Starbucks), Daniel trebuia să împărtăşească dragostea lui Dumnezeu.
            Avea o putere extraordinară de a ierta. Dacă supăra pe cineva, nu trecea mult şi Daniel îşi cerea iertare. Acesta este Daniel, descris de câteva persoane apropiate de el şi foarte importante din viaţa lui: soţia, Tabita Gale, una dintre surorile lui mai mari, Gabriela Shubert, pastor Nicky Pop şi pastor Beniamin Zăgrean.

Tabita Gale:

Sunt mândră de el şi de impactul pe care l-a avut asupra oamenilor, în special pentru tânăra generaţie. În cei aproape 2 ani de zile de căsnicie, Daniel a fost o inspiraţie pozitivă atât pentru mine, pentru familia sa cât şi pentru toţi prietenii pe care îi avea. În ultimele luni am observat o schimbare în viaţa lui: vroia să dăruiască mai mult în numele Domnului, chiar dacă nu avea prea mult, vroia să meargă în mai multe călătorii misionare în România, şi în fiecare zi, vroia să fie sigur când ne trezim, că citim Biblia şi ne rugăm împreună. Aproape în fiecare zi îmi spunea “ceva extraordinar se va întâmpla, ceva minunat o să se întâmple”. Ştia că Dumezeu o să facă o minune mare în comunitatea din care făcea parte. Îmi amintea mereu că o să biruim în Hristos, pentru că lupta încă nu este gata.

Gabi (Gabriela Shubert):

Danny s-a decis să îl urmeze pe Hristos, iar din aceea zi, a fost o persoană schimbată total. Pentru că a ştiut prin ce a trecut înainte, avea o conecţie extraordinară cu tinerii. Îi plăcea  foarte mult să vadă cum se întorc tinerii la Hristos. De Crăciunul care a trecut, am pregătit mai multe prăjituri pentru familie. Am copt mai mult decât era normal şi nu ştiam de ce. După ce am cinat, împreună cu familia, a sunat telefonul. La celălalt capăt era Danny “Hei sis (prescuratrea de la sister care înseamnă soră în engleză) nu ai ceva desert pentru că am o grămadă de tineri la mine acasă şi am uitat să cumpăr ceva prăjitură şi toate magazinele sunt închise”. Bineînţeles că i-am răspuns că am, că tocmai făcusem ceva mai multă prăjitură de data aceasta. A venit să o ia şi a vrut să îmi plătească şi am refuzat. Înainte să plece, a luat un săculeţ şi a pus bani în el. A chemat copii şi i-a întrebat pe fiecare nişte întrebări din Biblie, iar cine ştia răspunsul la ele, putea să ia bani din săculeţ. Acesta era obiceiul lui de Crăciun. Danny era foarte darnic şi iubea foarte mult tânăra generaţie pe care dorea să o întoarcă la Hristos. L-a iubit pe Dumnezeu cu toată inima. O să ne fie dor de el. Cu toată dragostea, sis Gabi.

Pastor Nicky Pop:

Daniel s-a ataşat foarte mult de biserică în ultima vreme. Am fost impresionat de entuziasmul de care dădea dovadă şi era un model pozitiv extraordinar pentru mulţi. Ajuta cu bucurie pe văduve, orfani, săraci pe care îi vizita oriunde s-ar fi aflat, atât aici în Statele Unite cât şi în România. Prima întrebare pe care o punea Daniel oricărei persoane care îi ieşea în cale era “Îl cunoşti pe Isus?”. Era foarte activ din punct de vedere spiritual şi făcea cu bucurie orice pentru a face cunoscută dragostea lui Dumnezeu printre oameni. Fie ca exemplul lui să fie în continuare o mărturie puternică pentru mulţi şi să vestească Numele Domnului în Sion şi printre popoare, chiar dacă Dumnezeu i-a frânt puterea în drum aşa cum citim în Psalmul 102:19-23 “Cãci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ, ca să audă gemetele prinşilor de război, şi să izbăvească pe cei ce Sunt pe moarte; pentru ca ei să vestească în Sion Numele Domnului, şi laudele lui în Ierusalim, când se vor strânge toate popoarele, şi toate împărăţiile, ca să slujească Domnului. El mi-a frânt puterea în drum, şi mi-a scurtat zilele.”

Pastor Beniamin Zăgrean:

1.Daniel a fost unul dintre căzuţii între tâlhari pe drumul de la Ierusalim la Ierihon (Luca 10:30). A demascat locurile şi ascunzătorile pentru cei care sunt atacaţi de diavol şi lăsaţi în drum. De asemeni a dat în vileag metodele de dezbrăcare, zdrobire şi jefuire de care se foloseşte diavolul pentru a dezbrăca, zdrobi şi jefui sufletele care sunt în drumul de la Ierusalim spre Ierihon.
2. Daniel a fost un om care nu numai că făcea o activitate misionară extraordinară dar o şi ajuta foarte mult din punct de vedere material.

3. A înţeles că parte din misiune era şi vizitarea de văduve, bolnavi şi săraci, conform Matei 25:42-46 “Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat să mănânc; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat să beau; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav şi în temniţă, şi aţi venit pe la Mine.”Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintr-aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut. Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”

            Într-adevăr Daniel a plecat la veşnicii la o vârsă fragedă. Imaginea tânărului o să se şteargă treptat din memoria multora, însă exemplul lui pozitiv, foarte puternic o să dăinuiască multă vreme în vieţile multora. Dorinţa lui Daniel a fost ca foarte mulţi tineri să îi urmeze exemplul bun şi să se întoarcă din căile lor rele. La Filipeni 1:21 citim „Căci pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un câştig.” Pentru Daniel, moartea a fost cel mai mare câştig. A fost

gata pentru aceasta. Mărturia lui puternică de pe www.GodTube.com a fost vizionată până acum, de peste 4000 de persoane, în doar o săptămână de când a fost încărcată. Pentru cei rămaşi, ruptura este foarte mare şi dureroasă. Să continuăm să ne rugăm pentru ei şi Dumnezeu să îi întărească.

O foamete de proporţii uriaşe ameninţă întreaga lume de Marcel Urs

    Astăzi, mai mult ca oricând, omenirea se confruntă cu o criză alimentară acută care, a fost declanşată de cererea crescută de alimente de pe piaţa internaţională, în special de ţări ca India şi China, preţuri record la carburanţi, climă nepotrivită în regiuni agriculturale importante dar şi de folosirea unei bune părţi a producţiei pentru fabricarea de bio-carburanţi.
    Îmi vine mereu în minte versetul din Matei 24 versetul 7 care spune că “pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi”. Aceste vremuri se împlinesc sub ochii noştrii.
    Dacă suntem într-o ţară în care nu simţim încă efectele acestei foamete, suntem binecuvântaţi şi trebuie să fim mulţumitori pentru aceasta.
    Recent, Premierul Marii Britanii, Gordon Brown, a solicitat un plan de acţiune pentru stoparea crizei internaţionale a alimentelor. “În prezent se vorbeşte foarte mult de criza financiară însă se scapă din vedere că ne confruntăm cu o criză a alimentelor la nivel mondial”, a declarat Brown într-un comunicat pregătit pentru pagina oficială de internet a guvernului britanic.
    Lipsa alimentelor din întreaga lume poate afecta grav rezultatul luptei contra sărăciei din ultimele decenii, a mai adăugat Brown.
    El pledează atât pentru măsuri de urgenţă care să acopere cererea imediată de alimente în ţările sărace cât şi pentru un plan de acţiune pe termen lung, care să analizeze cauzele crizei la care s-a ajuns în prezent, inclusiv o privire mai atentă asupra producţiei globale de bio-carburanţi oferind un ajutor de 900 de milioane de dolari în acest scop.
    Şi ministrul german al agriculturii, Horst Seehofer, vede în creşterea producţiei de alimente pe plan internaţional singura soluţie de rezolvare a crizei.
    “Dacă cererea de alimente creşte  - şi potrivit estimărilor Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite – aceasta va creşte cu peste 60% până în anul 2030 – atunci singura soluţie este creşterea producţiei, mai ales în ţările unde domină foametea şi sărăcia”, a declarat Seehofer.
     Japonia şi Uniunea Europeană s-au declarat îngrijorate de efectul pe care creşterile masive ale preţurilor la alimentele de bază le vor avea asupra economiei mondiale. După o întâlnire cu lideri europeni, printre care preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, premierul nipon, Yasuo Fukuda, a anunţat că va trece această temă pe agenda summitului G8, care va avea loc în iulie lângă Tokio.
    Comisia Europeană a precizat că va spori ajutoarele financiare, în vederea combaterii crizei alimentare, adăugând încă 120 de milioane de euro, la cele 160 de milioane alocate deja în acest sens. Banii vor ajunge la programul mondial de alimentaţie, care îi va folosi în proiectele sale din Africa şi Asia. Programul ONU a avertizat că peste 100 de milioane de persoane de pe toate continentele sunt ameninţate de foamete, din cauza creşterii preţurilor la alimentele de bază.
    “Un tsunami de proporţii uriaşe răvăşeşte întreaga lume” au concluzionat oficialii ai Programului Pentru Alimente al Naţiunilor Unite (WFP) referindu-se la criza alimentară din ultima vreme. Cu siguranţă aceasta este o furtună care venit fără prea multe semne de avertisment şi a expus încă 100 de milioane de persoane foametei şi mizeriei.
    “Furtuna foametei” a rezultat în numeroase demonstraţii şi proteste prin ţări ca Haiti, Cameroon,  Indonezia şi Egipt ameninţând astfel stabilitatea politică în aceste regiuni.
    Există ţări, ca Egiptul, unde o persoană trăişte doar cu 50 de cenţi (americani) pe zi.
    Programului Pentru Alimente al Naţiunilor Unite se confruntă cu o criză financiară fără precedent, fiind în minus cu  $750 milioane, riscând astfel să nu mai poată furniza ajutor alimentar celor peste 70 de miloane de persoane care au devenit dependente de acest ajutor.
    Împinşi de nevoia de a supravieţui, multe persoane se văd nevoite apeleze la modlităţi extreme riscând să emigreze în locuri unde alimentele încă nu au ajuns să fie o problemă, ca de exemplu Statele Unite.
    Oficialităţile Gardei de Coastă a Statelor Unite au menţionat că, în ultima vreme, numărul emigranţilor reţinuţi şi capturaţi, a cunoscut o creştere foarte mare. Din  octombrie până în prezent, au fost interceptaţi şi reţinuţi 972 de persoane numai de origine haitiană, în comparaţie cu doar 376 de persoane din aceeaşi perioadă a anului trecut.Potrivit analiştilor din domeniu, foametea i-a împins recent pe haitieni la demonstraţii şi ieşiri în stradă masive, forţându-l asfel pe Primul Ministru Jac`ues Eduard Alexis să îşi dea demisia. Demostraţiile s-au soldat moartea a cel puţin 6 persoane şi rănirea multora.     Multe persoane se văd nevoite să folosească orice modalitate de a emigra în ţările nordice ca Statele Unite şi Canada, în căutarea unui trai mai bun.
    “Voi pleca cu următoare ambarcaţiune care pleacă spre Miami pentru că nu mai pot rezista foamei şi sărăciei” – a declarat pentru Reuters, Marcel Jonassain, de 34 de ani.
    Ambarcaţiunile sunt de cele mai multe ori într-o stare tehnică foarte precară şi de cele mai multe ori supra aglomerate, asfel şansele de supravieţuire ale ocupanţilor, de ajunge pe ţărmul Statelor Unite, sunt minime.        Potrivit lui Renan Hedouville, un reprezentant al drepturilor omului, persoane ca haitienii, îşi riscă viaţa cu orice preţ pentru că atât guvernul lor cât şi întreaga lume, au tratat cu uşurinţă o problemă care decimează încet şi sigur omenirea şi anume: foametea.
     Foametea este un flagel care se întinde peste întreaga omenire încet şi sigur ca o caracatiţă lăsând în urmă multă suferinţă. Este doar la început. “M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuinţa morţilor. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.” Ap. 6:8

Încălzire sau Răcire Globală? de Marcel Urs

Puls Economic, de Marcel Urs

Iată Omul, de Marcel Urs
  .