Arhiva: Nr. 178; Nr. 179; Nr. 180; Nr. 181; Nr. 182; Nr. 183-184; Nr.185;  Nr.186;  Nr.187;  Nr.188-189;  Nr.190;  Nr.191-192; Nr.193; Nr.194; Nr.195; Nr.196; Nr.197; Nr.198;  Nr.199; Nr.200; Nr.201; Nr.202;

Octavian D. CURPAŞ

- Domnule Petrică Bohuş, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre această asociaţie: când s-a format, cum a evoluat şi care este scopul acesteia?
- În anul 1993 am conştientizat faptul că sufletul este atât de valoros încât numai Fiul lui Dumnezeu putea să plătească preţul răscumpărării lui. Am fost salvat din robia păcatului prin credinţa în Domnul Isus Cristos şi abia atunci am înţeles planul lui Dumnezeu cu omul. Oare iubeşte Dumnezeu şi oamenii în uniformă? Cu siguranţă, oricine cheamă Numele Domnului v-a fi mântuit. Devenisem un poliţist practicant al credinţei creştine şi în anii următori am cunoscut şi alţi poliţişti dornici să aibă o relaţie personală cu Dumnezeul Bibliei, atât în oraşul meu, Oradea cât şi în alte localităţi din România. Am aflat despre existenţa unor Asociaţii ale Poliţiştilor Creştini (APC) în Marea Britanie, Elveţia, USA, aşa că am început să ne rugam lui Dumnezeu să aducă şi vremea înfiinţării APC România. În luna martie 1999, la sediul orfelinatului creştin „IOSIF” din Beiuş, judeţul Bihor ne-am adunat un număr de 10 poliţişti creştini din 6 judeţe diferite ale ţării. Duhul lui Dumnezeu ne-a pus pe inimă dorinţa de a face toate demersurile pentru înfiinţarea APC România, şi prin harul Domnului în decembrie 2000 s-a realizat acest obiectiv. De atunci până în prezent am avut multe conferinţe, misiuni, activităţi de tot felul prin care am căutat să creştem din punct de vedere spiritual şi să influenţăm în sens pozitiv viaţa şi comportamentul colegilor noştri precum şi a oamenilor din jur. Dacă în primii ani după căderea comunismului în România eram doar câţiva poliţişti „născuţi din nou” în prezent suntem peste 300. A lui Dumnezeu să fie lauda! Asociaţia Poliţiştilor Creştini din România are prin statutul său un caracter profund creştin, bazat pe învăţăturile Bibliei, dar este o organizaţie ne-guvernamentală, non-denominaţională, independentă, constituită pe ideea libertăţii de credinţă a tuturor membrilor săi.. APC România caută să-i ajute pe poliţişti să înţeleagă că Dumnezeu le-a încredinţat o misiune nobilă, de două ori folositoare: 1. să militeze pentru diminuarea fărădelegilor şi pentru instaurarea domniei legii în societate; 2. să reflecte prin viaţa şi munca lor caracterul nepătat al Domnului Isus Cristos, în această lume în care decăderea morală devine tot mai mult o boală socială globală. APC România priveşte poliţistul creştin din perspectiva creştină, de aceea consideră că acesta trebuie să fie un model de probitate etică şi morală în serviciu, familie şi comunitate.
 - Cum credeţi ca este privit în general poliţistul de către cetăţeanul român: prieten sau duşman?
 - Oamenii au fost profund marcaţi de duritatea „miliţianului” care reprezenta organul represiv în regimul trecut din România. Lucrurile s-au schimbat însă în mod radical. Acum poliţistul este în slujba cetăţeanului şi nu invers. La ora actuală, poliţistul este privit ca şi prieten apropiat al cetăţeanului, întrucât omul legii răspunde prompt la solicitările oricărei persoane. Cunosc aceste aspecte pentru că, în calitate de poliţist de proximitate, sunt zilnic în mijlocul cetăţenilor, sectorul meu având în jur de 24.000 locuitori.
 - Dacă ar fi să portretizaţi poliţistul creştin, cum l-aţi descrie?      
 - Poliţistul creştin este omul care vede în fiecare persoană o creaţie a lui Dumnezeu, de aceea îi acordă respect dezinteresat, aplicând legea corect şi fără discriminare. Chemarea lui este nu doar pentru a salva vieţi de la pericolele fizice, ci şi de la condamnarea eternă; nu doar pentru arestarea unui infractor, dar şi pentru a împărtăşi cu el dragostea lui Cristos, prin care oricine poate fi eliberat din lanţul păcatului. Poliţistul creştin este onest în toate împrejurările, respingând orice încercare de mituire; nu de frica şefilor, ci pentru că ascultă de Dumnezeu, care ştie şi vede totul.
- Profesia de poliţist presupun că implică anumiţi factori de stres. Confruntarea cu diverse acte reprobabile naşte revoltă şi chiar ostilitate. Reuşiţi să vă menţineţi "un duh blând şi liniştit" şi în astfel de situaţii?
 - În condiţiile actuale când fenomenul infracţional este în continuă creştere munca de poliţie devine tot mai dificilă. Slujba unui poliţist este diferită de oricare alta. Poliţistul este angajat într-o luptă permanentă cu infractorii, fiind expus pericolelor de tot felul. Chiar şi o simplă acţiune de control al traficului rutier poate deveni periculoasă. Se aşteaptă de la poliţişti să intervină ori de câte ori constată că se încalcă legea, chiar şi atunci când sunt cu familiile lor în timpul liber. Ostilitatea şi revolta se regăsesc adesea în sufletul poliţistului. El este instruit să-şi stăpânească emoţiile. Însă stresul şi emoţiile sunt reţeta perfectă pentru o tragedie. Menirea poliţiei este complementară creştinismului deoarece ambele luptă împotriva răului. Atunci când poliţistul intră în contact cu credinţa crestină, lucrurile sunt mult mai uşoare pentru că el se bazează pe Proverbe 3:5-6 „Încrede-te în Domnul din toată inima ta şi nu te bizui pe înţelepciunea ta. Recunoaşte-L în toate căile tale şi El îţi va netezi cărările”. Cu ajutorul lui Dumnezeu reuşesc să fac faţă solicitărilor zilnice la locul de muncă, şi în acelaşi timp să fiu un poliţist al păcii.
- Vă rog, acum să ne spuneţi câteva cuvinte despre vizita dvs. în SUA. Care este scopul acestei vizite şi care va fi itinerariul pe care-l veţi parcurge în această perioadă?
- Nu este prima mea vizită în America. În  2005 şi 2006, la invitaţia organizaţiei Fellowship of Christian Peace Officers USA, împreună cu alţi 2 poliţişti creştini din România am participat la schimb de experienţă cu poliţişti din Chattanooga, Tn. De asemenea, am vizitat prieteni şi biserici evanghelice române din Atlanta, Knoxville, Florida şi Houston. În perioada 21-31 martie 2008 am să-mi vizitez prietenii din Arizona, unde mă voi întâlni şi cu poliţişti din Phoenix pentru un schimb de experienţă. Apoi, din 1 aprilie şi până pe 2 mai, voi fi în Atlanta, Georgia. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru harul de care am parte să fiu în America pe timpul concediului de odihnă.
- În final, vă rog să adresaţi un mesaj tuturor românilor din SUA.
- În primul rând, staţi tot mai aproape de Dumnezeul cel viu, sursa tuturor binecuvântărilor cereşti şi pământeşti, pentru că suntem doar străini şi călători în această lume, indiferent de ţara în care locuim pentru o vreme. Apoi, căutaţi să reprezentaţi cu cinste România, ţara din care aţi plecat de curând sau de mai mult timp. Rugaţi pe Domnul secerişului să ridice lucrători pasionaţi pentru câştigarea sufletelor pierdute, oameni care să proclame cu putere şi îndrăzneală Evanghelia Domnului Isus Cristos în toată lumea, la toate nivelele societăţii.

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

    Îmi este foarte greu să găsesc cuvinte potrivite spre a exprima cu fidelitate viaţa şi activitatea pe diferite tărâmuri  a colegului şi prietenului Dr. Emil G. Oneţ. Voi încerca însă să zugrăvesc, cu mijlocele de care dispun, amploarea îi calitatea deosebită a preocupărilor sale la această piatră de hotar a vârstei pe care tocmai a împlinit-o.
    Născut acum şapte decenii, dintr-o familie modestă din Munţii Apusenii, s-a considerat întotdeauna un moş autentic, chiar dacă valurile vieţii l-au purtat pe multe alte meleaguri. El se prezintă şi azi ca un brad al zonei din care provine, ca un adevărat ardelean. Păcatul este că acest român de valoare nu trăieşte în ţara lui. Incompatibilităţile sale cu sistemul şi mai ales cu vicisitudinile regimului de tristă amintire din România anilor 80, l-au determinat să-şi caute liniştea şi aprecierea în Statele Unite, unde, cu toate că şi-a dob`ândit naturalizarea, a dovedit că tot român a rămas.  Toate reuşitele lui le-a dedicate românilor şi României. Scrisul său este o dovadă inechivocă în acest sens.
    După şcoala primară urmează cursurile liceului din Ocna Mureş şi apoi, în 1954, reuşind la examenul de admitere la Facultatea de Medicină Veterinară din Arad, şi urmează cursurile, străduindu-se să obşină rezultate cât mai bune.  Odată cu desfiinţarea acesteia, este transferat la facultatea-soră de la Bucureşti, absolvind în 1960 ca şef de promoţie. Datorită rezultatelor sale în pregătirea teoretică şi practică, precum şi datorită uceniciei în ale cercetării efectuate alături de un excelent magistru - profesorul Viorel Ciurea - Dr. Oneş şi-a conturat preferinţele sale în direcţia unei activităţi creatoare, care să-i permită un drum ascendent şi afirmarea pe plan profesional.
    Repartizat în producţie, a funcţionat timp de aprooape trei ani ca medic veterinar practician la gospodăria de stat Catalina din judeţul Covasna. Odată cu înfiinţarea facultăţii de Medicină Veterinară de la Cluj  (1962), Dr. Oneţ face parte din primul lot chemat să funcţioneze în învăţământul superior şi să  devină cadru didactic în această instituţie. A început ca asistent la disciplina de Clinica şi Patologia Bolilor Infecţioase ale Animalelor, sub îndrumarea unui alt magistru al profesiei care a fost profesorul Ioan Băieş.  În 1965 se înscrie la doctorat, trecându-şi examenele cu note maxime. Îşi susţine public teza în 1970. Este propus să candideze la un concurs internaţional pentru obţinerea unei burse oferite de Fundaţia Alexander von Humboldt din fosta Germanie Federală. Devine astfel primul medic veterinar român care câştigă o astfel de bursă şi are prilejul să desfăşoare timp de un an şi jumătate o activitate de cercetare fructuoasă concretizată în cinci lucrări publicate în prestigioase reviste de specialitate din Europa occidentală (Franţa, Elveţia, Austria, Germania).
    Întors în România, unde a considerat, la vremea respectivă că îi este locul, ca oricărui român,  şi-a continuat cu perseverenţă munca didactică şi de cercetare ştiinţifică. A publicat o serie de manuale universitare, cărţi de specialitate, a participat la manifestări ştiinţifice locale, nationale şi internaţionale. Stăpânind câteva limbi străine (germana, franceza, engleza, maghiara şi parţial rusa), s-a străduit să valorifice acest atu, în activitatea de documentare şi comunicare, afirmându-se în comunitatea specialiştilor în domeniul său de activitate ca un apreciat erudit. Datorită experienţei sale în studiul tuberculozei, a fost desemnat ca membru în comisia internaşională pentru tuberculoza la animale, alături de alţi 10 experţi din alte ţări.
    Eforturile sale  intense de căutare a noului şi de valorificare a experienţei sale prin publicarea rezultatelor muncii sale, au atras însă reacţii neaşteptate din partea autorităţilor vremii, cu crearea unei atmosfere tensionate, cu persecuţii şi marginalizări, ajunse până la insuportabilitate. Ca urmare, în 1985, Dr. Oneţ, împreună cu soţia, decide să părăsească România, ceea ce şi reuşeşte cu eleganţă. Cererea de azil politic le este aprobată de către Statele Unite, după un an de aşteptate în Germania, unde, pe baza rezultatelor ştiinţifice anterioare, i se aprobă reînnoirea bursei Humboldt, astfel încât nu a fost nevoie să treacă prin avatarurile şederii în lagărele de aşteptare.
    Odată ajuns în Lumea Nouă, datorită realizărilor sale meritorii pe plan profesional, a ocupat o serie de funcţii în care a dovedit competenţă şi expertiză: conducător de grup de cercetare la o companie privată de produse biologice de uz veterinar din Larchwood, Iowa, director al laboratorului de diagnostic din aceiaşi instituţie, director al Laboratorului Central de Diagnostic Veterinar din Richmond, Virginia, coordonator ştiinţific al cercetării la “National Institute for Discovery Science” din Las Vegas, Nevada.
    Pentru continua sa perfecţionare a activităţii sale profesionale, Dr. Oneţ a urmat o sumedenie de cursuri de specializare, atât în România cât şi în străinătate. Intre acestea pot fi amintite: Institul “Pasteur”, Bucureşti (virusologie), Institutul de Virusologie, Bucureşti (virusologie), Facultatea de Medicină Veterinară din Budapesta (virusolgie), Institutul de Cercetări din Borstel şi Facultatea de Medicină Veterinară din Giessen, Germania Federală (mycobacteriologie), University of Iowa (tehnologia ADN), etc.
    Dr. Oneţ a fost mereu preocupat de înnoirea cunoştinţelor sale profesionale şi prin participarea cu lucrări ştiinţifice la diferite manifestări ştiinţifice din ţară şi străinătate.  Comunicările sale au făcut parte din programele ştiinţifice şi au fost publicate în documentele unor prestigioase congrese, simpozioane, conferinţe şi mese rotunde din Yugoslavia, Germania de Vest, Anglia, Franţa, S.U.A., Grecia, Cehoslovacia, fosta Uniune Sovietică, precum şi cele din România.
    Bilanţul realizărilor sale ştiinţifice însumează 435 de titluri: 6 cărţi de specialitate, 8 manuale universitare, 157 articole ştiinţifice publicate în diferite reviste de specialitate şi documente ale unor manifestări ştiinţifice naţionale şi internaţionale, 23 de comunicări ştiinţifice nepublicate, 235 de articole publicate în diferite ziare şi reviste din S.U.A. şi  România, 2 cărţi de beletristică, 4 inovaţii brevetate. O serie de realizări au constituit premiere mondiale sau naţionale în domeniul patologiei animale şi şi-au găsit o apreciere binemeritată în rândurile specialiştilor.
    Pe baza realizărilor sale profesionale, Dr. Emil Oneţ a fost distins cu multe titluri şi premii, între care pot fi amintite: premiul Academiei Române pentru lucrarea în două volume “Virusuri şi Viroze Animale” (1985); menţionat cu o prezentare de două pagini în “Antologia asocialţiilor şi personalităţilor culturale din exil”, publicată de Institutul Român de cercetări  Istorice din San Diego, California (1991); menţionat cu o prezentare de o pagină în rubrica “Personalităţi” a revistei “Micromagazin, (U.S.A., 1991); menţionat cu o prezentare de o pagină în ”Who is Who in Veterinary Medicine and Science” (U.S.A., 1991-92); membru de onoare al Asociaţiei Generale a Medicilor Veterinari din România (Bucureşti, 1993); citat în “Who is Who in Contemporary Achievement”, pentru contribuţii  deosebite la progresul Medicinei Veterinare (U.S.A., 1996); premiat cu “Distinguished Leadership Award” pentru  contribuţii deosebite la sociatatea contemporană, (U.S.A., 1996); distins cu titlul “Lifetime Royal Patronage” de către Hutt River Province Principality (Australia, 1997); distins cu medalia  pentru progresul Medicine Veterinare, de către Asociaţia Generală a Medicilor Veterinari din România (1997); inclus în cea de a 4-a ediţie a publicaţiei “International Leaders Achievements”, (Cambridge, Anglia, 1998); distins cu “Award of Recognition” de către “The Famous Poets Society”, pentru realizări deosebite în poezie (U.S.A., 1998); menţionat cu o notă biografică în Outstanding People of the 20-th Century”, (Anglia, 1998); distins cu “Outstanding Achievement Award” pentru contribuţii deosebite în Medicina Veterinară (U.S.A., 1998); inclus cu o notă biographică în “Who is Who – Romanian Personalities in the U.S.A. and Canada (Canada, 2000); menşionat cu o notă biografică în dicţionarul esenţial “Clujeni ai secolului 20, (Cluj-Napoca, 2000); menţionat cu o notă biografică în “500 de personalităţi din SUA şi Canada (Canada, 2000); menţionat cu o notă biografică în “Medicina Veterinară în sud-vestul României” (Timişoara, 2001); membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice, (Bucureşti, 2003); Premiul “Paul Riegler” al Academiei Agricol de Ştiinţe Agricole şi Silvice”, pentru contribuţia la lucrarea “Boli Virale şi Prionice la Animale” (Bucureşti, 2006).
    Fiind dăruit cu un talent nativ remarcabil, Dr. Emil Oneţ a desfăşurat şi o bogată activitate jurnalistică, publicând un număr impresionant de articole, cu o variată tematică. De asemenea are publicate două cărţi. Una din ele descrie avatarurile prin care a trecut şi pe care le-a depăşit în căutarea libertăţii. Poezia creeată de el este polisemantică şi vizează fenomenele naturii, locurile dragi, atitudinile şi comportamentul oamenilor, relaţiile dintre ei, sentimente profund umane.
    Activitatea extra-profesională a Dr.-lui Oneţ  este expresia convingerii lui că un cadru didactic, un cercetător, un profesionist, trebuie să reflecte preocupări multilaterale, complexe, care să facă simţită prezenţa profesiunii în viaţa socială de zi cu zi, spre folosul întregii societăţi. Intelectual rasat, spirit creator, iubitor de adevăr, Dr. Emil Oneţ s-a implicat în viaţa comunităţilor în care a trăit, străduindu-se să contribuie la afirmarea valorilor româneşti în străinătate. S-a numărat printre fondatorii Societăţii “Doina” a românilor din Las Vegas şi a făcut parte din nucleul entuziast care a iniţiat construirea primei biserici ortodoxe române din Las Vegas, statul Nevada. Cert este că Dr. Oneţ a ieşit întotdeauna în evidenţă, prin scrierile sale, prin contribuţiile sale profesionale şi extra-profesionale peste tot unde l-a purtat soarta.
    La acest moment aniversar, personal nu pot decât să-i urez dragului meu coleg şi prieten ani mulţi, cu sănătate şi fericire alături de cei dragi. Şi să rămână mereu tânăr! Dumenzeu să-l binecuvânteze!

FEBRA ALEGERILOR
de Dr. Emil G. Oneţ

    Pentru noi cei veniţi pe aceste meleaguri din alte părţi ale lumii, din alt climat geographic, economic, social, cultural şi spiritual, multe din realităţile Americii au fost autentice surprize şi motive de cugetare. Mulţi, la vremea descinderii în lumea nouă, aveam încă proaspătă în memoria noastră atmosfera congreselor şi a meetingurilor ocazionate de vizite de lucru ale “fiului celui mai iubit al poporului”. Cursuri şcolare şi universitare suspendate, schimburi de muncă întregi din fabrici şi alte unităţi productive dislocate, pentru ca stadioanele sau pieţele să fie ticsite cu participanţi mobilizaţi de agitatori  scandând lozinci de ataşament şi “dragoste”. Văzând pe ecrane  sau asistând pe viu la meetingurile electorale de aici, cu panouri viu colorate şi cu efervescenţa entuziaştilor suporteri ai candidaţilor, fără să vrem, ne-am întrebat, poate, unde este diferenţa?  Se pot da diferite răspunsuri. Cel mai la îndemână şi mai izbitor este faptul că în România ceauşistă participanţii erau mobilizaţi de activităţi de partid, în timp ce aici ei vin de bună voie şi nesiliţi de nimeni.  Dacă românii scandau sloganurile bătute la maşină şi distribuite organizat de agitatori, chiar dacă ei înşişi nu credea în ele, aici poţi să strigi îi lozinci contrare, fără riscul de a fi băgat la închisoare. Şi totuşi, atmosfera pe toată durata alegerilor, pentru mulţi emigranţi nu este decât o tristă aducere aminte, un prilej de a face paralele şi char de a lăsa loc tentaţiei  de a pune semnul egalităţii din unele puncte de vedere.
    Stând strâmb şi judecând drept, după cum obişnuieşte să spună românul, campania electorală, aşa cum se desfăşoară ea acum, apare ca o cheltuială uriaşă de fonduri şi o investiţie de timp absolut nerentabilă. În primul rând, durata ei este  mult prea lungă şi inevitabil devine plictisitoare chiar şi pentru alegători. A vedea la televizor sau a asculta la radio, mai bine de un an subiecte electorale întoarse pe toate feţele, sub diferite aranjamente şi cu diferiţi participanţi, deveniţi prin cine ştie ce miracole “analişti” sau “experţi” politici, este un fel de bătut apa-n piuă, al cărui rost nu prea pare justificat.  Probabil însă că acest lucru a intrat  de-acum în tradiţia mass-mediei  şi a devenit ca o gumă de mestecat, molfăită de maxilarele acesteia până la ultimul dram de aromă sau dulceaţă. De aceea cei care susţin reforma electorală se bucură din ce în ce mai mult de simpatia publicului.
    Dacă un candidat ocupă o funcţie în aparatul guvernamental, cum este de exemplu, vicepreşedintele ţării, el nu-şi mai exercită sarcinile impuse de funcţie, pentru toată durata campaniei, decât în cazuri cu totul excepţionale. El îşi încasează salariul, cu alte cuvinte este plătit cu banii contribuabililor ca să se deplaseze de-a lungul şi de-a latul ţării pentru a-şi face propagandă şi a se prezenta publicului. În plus,  milioane de dolari sunt cheltuite de către fiecare candidat pentru reclame, meetinguri, angajaţi ai grupurilor propagandistice din fiecare stat, în timp ce programe fierbinţi de ordin social, economic sau educativ sunt reduse sau chiar radiate.  Din multe puncte de vedere organele sau organele congresionale şi senatoriale sau agenţiile guvernamentale au de suferit  şi sunt chiar paralizate de campaniile electorale, lăsând în suspensie probleme arzătoare privind nevoile populaţiei.
    Festivismul neobişnuit al manifestărilor electorale presupune fără îndoială cheltuieli fabuloase, care provin, practic, din buzunarele alegătorilor. Câte nu s’ar putea face din asemenea fonduri pentru cei sărmani, pentru stimularea tineretului la studiu, sport sau activităţi utile, care să-i distragă de la pornirile antisociale şi distructive? Milioane de dolari sunt aruncaţi în vânt pe afişe, fanioane, banere, pălării de carton, drapele, tribune, confetti, mâncare, băuturi, ca să nu mai vorbim  de timpul neproductiv investit de atâţia organizatori şi participanţi sub diferite forme la întregul proces.  Dacă ne gândim că România şi câte alte ţări ca ea jubilează pur şi simplu când vreun investitor străin aduce un milion de dolari şi văzând cum un singur candidat pune la bătaie 70-80 de milioane pentru a-şi promova ambiţiile personale, nu putem să nu spunem că pe undeva există nişte aberaţii.  O maşinărie imensă, cu nebănuite resurse financiare şi umane, este mobilizată pentru un an sau chiar mai bine, spre a pune în mişcare o mascaradă la al cărui rezultat s’ar putea atinge la fel de bine cu mai puţină cheltuială şi fast.
    Candidaţii se duelează în public, uneori aruncă cu noroi unul în altul, dezvăluind aspecte ale vieţii personale care nu ar trebui să-i privească, prin intermediul dezbaterilor pe care le organizează. Aceste dezbateri, practic, nu sunt decât reiterări ale aceloraşi idei, într-o manieră aproape şablonară, cu formularea aceloraşi poziţii, presărate chiar cu aceleaşi “poante” pe care candidaţii le folosesc pentru a-i impresiona pe alegători şi a se “vinde” acestora drept “nice guys”. Probabil că internetul va schimba la un moment dat ceva în acest mecanism electoral. Deja el a început să fie folosit pentru colectarea de fonduri. Mulţi aşteaptă ziua în care apăsând pe unul din butoanele computerului să-şi exercite dreptul de vot, exprimându-şi opţiunea pentru candidatul preferat şi renunţând la simbolica ocazie de a da mâna cu el, în speranţa că atunci când va deveni preşedinte, guvernator, senator sau congressman se va mândri cu poza care a imortalizat momentul. Şi aşa politicianul respectiv nu o face din dorinţa sinceră de a deveni cel care serveşte alegătorul. Zâmbetul lui amabil sau strângerea de mână ce o oferă simpatizanţilor este doar un gest rutinal de candidat, pe care nu-l va mai repeta decât eventual la următoarele alegeri. In preajma lor faţa lui jovială va apare din nou, mâna lui va fi întinsă iarăşi, iar alegătorii şi vor da votul, nutrind speranţa că va face ceva pentru ei sau comunităţile lor. Trebuie ţinut seama însă de faptul că ei devin parte a unui sistem care funcţionează după anumite reguli, în general destul de stricte, pe care, spre a-şi păstra poziţiile, politicienii nu le încalcă. Promisiunile din campania electorală sunt, de cele mai multe ori, destul de repede uitate, pentru ca alegătorii să fie la o adică îmbătaţi cu apa rece a unor justificări care sună frumos.
    Oricine priveşte dincolo de nişte aparenţe superficiale poate să constate caracteristicile generale ale politicanismului contemporan, care este cam acelaşi, indiferent de coordonatele geografice. Cu nuanţe dictate de specificul local, mentalitatea omului politic este în principu aceiaşi şi se bazează pe un singur deziderat, formulat cu atâta clarviziune de Orwell în cartea sa “1948”: setea de putere, dorinţa de a domina.

Violenţa

– o componentă regretabilă a vieţii contemporane

       Crăciunul - realitate sau ambalaj?

       La sărbătoarea nunţii unei perechi tinere, în timpul recepţiei, doi prieteni au intrat în sală cu un cadou. Ei purtau o cutie mare, frumos ambalată, ce părea că ascunde un congelator.
       După ce au găsit cu greu locul unde să-l aşeze, aceştia au rugat pe cei doi miri să desfacă cadoul sub privirile tuturor. Cu mare emoţie mirii au tăiat panglicele, au îndepărtat hârtia, şi când au desfăcut cutia, înăuntru au găsit o nouă cutie ambalată identic. Surpriza a fost deosebită. Toţi cei prezenţi i-au rugat cu insistenţă să desfacă şi această cutie. Procedând ca mai inainte, dar cu emoţii şi mai mari, mirii au aşteptat să vadă ce găsesc înăuntru. Când s-au uitat înăuntru au descoperit o nouă cutie ambalată ca cele dinainte. Mirii au ridicat-o în văzul tuturor, care apreciind conţinutul au spus: cu siguranţă este un casetofon. Deschizând şi această cutie au descoperit aceeaşi surpriză: o nouă cutie ambalată ca cele precedente.
       Toropiţi de curiozitate şi emotie, de teama unui nou eşec, mirii nu mai voiau să desfacă noul cadou. Au fost determinaţi să continuie de promisiunea că e ultima cutie care li se va cere să o deschidă. Tremurând aceştia au desfăcut pachetul şi înăuntru au găsit o păpuşică frumos îmbrăcată, care atunci când i se scotea biberonul începea să plângă. Nuntaşii au aplaudat îndelung întelegând mesajul: prietenii mai aşteaptă o ocazie de sărbătoare, la naşterea primului lor copil! Această realitate însă, a fost ascunsă de mult ambalaj.
Această întâmplare poate exemplifica ceea ce a ajuns sărbătoarea Naşterii Domnului Isus în vremurile noastre. Esenţa sărbătorii este Naşterea Domnului Isus într-un chip asemenea nouă. In jurul acestei realităţi, în decursul anilor însă, s-a adunat mult ambalaj. Chiar din primele secole acestei ocazii i s-au alăturat influenţe păgâne, cum ar fi: aprinderea luminilor, împărţirea darurilor, împodobirea pomului. După generaţii în locul pruncului a apărut Moş Crăciun, industria reclamelor şi a comerţului, iar umanismul a îndreptat privirile omului spre el insuşi.Tot ceea ce aşteaptă unii de sărbători este: să aibă ceea ce este mai bun pe masă, să fie înconjuraţi de familie şi prieteni şi să înceapă petrecerea! Ambalajul tradiţiei şi-al obiceiurilor, a dorinţelor şi-a intereselor personale, a influenţelor societăţii, ii face să piardă realitatea.
       Prezentând realitatea a ceea ce s-a petrecut acum 2000 de ani la Betleem, apostolul Ioan spune: “Cuvantul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevar…”
       Cuvântul, care la început era cu Dumnezeu, Cuvântul, prin care au fost făcute toate lucrurile, Cuvântul, care este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, s-a făcut asemenea nouă, venind în lumea noastră, în trup de carne. Aceasta-i minunea pe care o sărbătorim la Crăciun. Dacă minunea întrupării nu se mai repetă; în fiecare an, binecuvântârile pe care El le oferă, sunt mari experienţe şi realităţi, trăite de cei care trec dincolo de ambalaj.

       Isus Hristos s-a întrupat ca sa ne arate ceva!

      Evanghelistul Ioan spune: ”Şi noi am văzut slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” Ioan 1:14. La sărbători ochii omului orbiţi de păcat, pot să-L vadă pe Dumnezeu, prezentat la nivelul înţelegerii noastre. Ioan 1:18, Evrei 1:3, Ioan 14:8-9 etc.
       Pot să vadă Slava lui Dumnezeu. Slavă pe care Adam a văzut-o în Dumnezeu înainte de cădere, care a văzut-o Moise ascuns în crăpătura stâncii, slavă care a umplut cortul întâlnirii sau Templul de la Ierusalim. Aceeaşi Slavă, care descoperă măreţia caracterului lui Dumnezeu, ne este descoperită acum de Hristos. Prin întruparea Sa, putem înţelege că Dumnezeul nostru este sfânt. Domnul Isus s-a născut prin puterea Duhului Sfânt, din fecioara Maria, fără a moşteni firea păcătoasă. Dumnezeul nostru este Atotputernic, El poate interveni in domeniul Creaţiei Sale, rânduind un nou Adam prin care să ofere omenirii o nouă şansă. El poate conduce istoria pentru ca la împlinirea vremii, să împlinească promisiunile Sale. Dumnezeul nostru este plin de dragoste. El a acceptat să coboare prin Fiul Său în locul cel mai de jos unde am ajuns din pricina păcatului, să vină în fieful stăpânirii morţii şi-a puterii întunericului, dovedindu-ne cât de mult ne iubeşte. (Ioan 3:16)

       Sunt aşa de multi cei care la sărbători văd numai strălucirea vitrinelor, a artificiilor, sau a luminilor din brad. Cei ce trăiesc adevărata fericire, privesc dincolo de acest ambalaj, oricât de strălucitor ar fi şi văd strălucirea Slavei Lui Dumnezeu, chiar dacă este prezentată în cadrul cel mai sărăcăcios: iesle şi scutece sărace.

       Isus Hristos s-a intrupat ca sa ne aduca ceva!

       Aşteptarea tuturor este ca la sărbători să primească felicitări şi cadouri. Prin venirea Sa, Domnul Isus ne-a adus ceea ce nimeni altul nu ne putea oferi:" Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Hristos.” Ioan 1:17. Prin Domnul Isus, darul lui Dumnezeu pentru omenire, am primit harul apropierii de Dumnezeu prin credinţă, darul binecuvântărilor Lui Dumnezeu care ne sunt oferite în meritele Lui, şi darul vieţii veşnice. "Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu pentruca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnica." Ioan 3:16. Cei care se încurcă în ambalajele lumii, caută darurile vremelnice, pe când cei care experimenteazâ realitatea întruparii primesc darurile veşnice.

       Isus Hristos s-a întrupat ca să ne facă să fim cineva!

       Ca şi copil cea mai mare surpriză trăită la sărbători, a fost să-l descopar pe tata îmbrăcat cu hainele lui Moş Crăciun. Tata a încercat să-şi schimbe identitatea dar vocea şi gesturile l-au trădat. Prin venirea Sa Domnul Isus, ne-a oferit şansa de a ne face copii ai Lui Dumnezeu.”Tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.“ Ioan 1:12. Primindu-L prin credinţă, pe El, cel născut, dobândim o natură Divină. Suntem născuţi din Dumnezeu, ca fii ai Lui şi moştenitori ai împărăţiei Sale. Cei ce vor să aibă această identitate dezbracă hainele lumii şi acceptă să fie îmbrăcaţi în prihănirea dată de Dumnezeu. Provocarea la aceste sărbători este pentru o alegere, între ceea ce este ambalaj şi realitate. Nici un ambalaj oricât de strălucitor ar fi nu are valoare fără conţinut. Alege ceea ce este realitatea, pentru că prin ceea ce este, a venit să aducă şi poată să facă Domnul Isus, întregul cadru în care iţi petreci sărbătorile să capete valoare şi să-ţi aducă bucurie şi împlinire deplină.

Dan Boingeanu