DIN VIAŢA ŞI ÎNVĂŢĂTURA LUI IISUS

ÎN ULTIMILE ZILE DIN  SĂPTĂMÂNA SF. PATIMI

 „Căci învăţa pe ucenicii Săi, şi zicea: „Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorâ, şi a treia zi după ce-L vor omorâ, va învia.”(Marcu 9,31)

 “Şi era - în fiecare zi - în templu şi învăţa. Dar arhiereii şi cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-L omoare. Şi nu găseau ce să-I facă, căci tot poporul se ţinea după El, ascultându-L.”(Luca 19,47-48).

 „ Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, căci Hristos a murit pentru păcatele noatre după Scripturi; Şi că a fost îngropat şi că a Înviat a treia zi după Scripturi”(1Cor.15,3-4).

 „Şi a zis Iisus către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi aceste Paşti, mai înainte de Patima Mea”( Luca 22,15)

 Sfintele Scripturi de mai sus, ne prezintă din partea lui Iisus, Însuşi, vestirea Patimilor Sale şi introducerea în Săptămâna Sf. Patimi înainte de Paşti pentru mântuirea omenirii întregi. In prima Scriptură Iisus prevestea ucenicilor că Fiul Omului (adică Iisus) va fi dat în mâinile oamenilor care Îl vor omorâ, dar a treia zi va Învia. Prin a doua Scriptură Iisus le spune axact ucenicilor cine vor fi cei care Îl vor omorâ: adică arhiereii, cărturarii şi fruntaşii poporului, pe când învăţa în fiecare zi în Templu din Iersualim, dar ne ajunsul lor era că tot poporul se ţinea după Domnul, ascultându-I învăţătura dătătoare de viaţă (cf. Marcu 9,31 şi Luca 19,47-48).

In acelaşi timp, arhiereii, cărturarii, farisei şi fruntaşii poporului căutau să-L prindă pe Iisus, măcar, în „cuvânt” dar nu puteau: „Apoi au trimis la Isus pe unii din farisei şi din irodiani, ca să-L prindă în cuvânt.”(Marcu 12,13). Din această cauză au trimis pe farisei şi irodieni să-L întrebe, dacă trebuie să plătească dajdie Cezarului sau nu? Că doar va zice că nu trebuie şi atunci L-au prins în cuvânt şi va fi arestat. Dar Mântuitorul i-a întrebat El mai întâi: „De ce Mă ispitiţi?” Şi apoi le-a răspuns: să dea Cezarului ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu. Şi erau miraţi de învăţătura Lui (cf. Marcu 15,13-17).

Aşa trimişii arhiereiilor şi fariseilor care au mers să-L prindă pe Iisus, s-au întors înapoi şi au fost întrebaţi: de ce nu L-au prins:”Iar slujitorii au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca Omul acesta.”(Ioan 7,46)

Iar de ce Iisus a suferit atât de mult şi a murit? Ne răspunde Sf. Ap. Pavel prin descoperirea ce i s-a dat, zicând: „ Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, căci Hristos a murit pentru păcatele noatre după Scripturi; Şi că a fost îngropat şi că a Înviat a treia zi după Scripturi”(1Cor.15,3-4).

Suferinţa şi moartea pe Domnul Iisus nu-L înspăimântau, pentru că avea dragoste, cum nimeni nu are, pentru răscumpărarea omenirii, aşa cum a spus El, Însuşi, când a zis: „Nimeni nu are mai mare dragoste decât aceasta, ca viaţa lui să şi-o pună pentru prietenii săi.”(Ioan 15,13). Mântuitorul Hristos avea însă părere de rău şi durere pentru cei care Îl vor batjocori şi omorâ, încălcând Porunca: „Să nu ucizi!”(Ieşire 20,13), pierzându-şi astfel sufletele, pentru că El a venit: „...ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.”(1Tim. 2,4).

Iar a scrie despre Viaţă lui Iisus, a zis un scriitor francez, Francois Mauriac, astfel: „O viaţă a lui Iisus trebuie scrisă în genunchi, într-un sentiment de recunoaştere a propriei noastre micimi, care să te facă să-ţi cadă pana din mână. Iar un păcătos trebuie să se cutremure pentru că a avut îndrăzneala s-o scrie”.

Această afirmaţie este întrutotul adevărată, pentru că numai atunci omul poate vedea micimea sa, când încearcă să scrie din Viaţa şi Învăţătura lui Iisus. Ori, marele scriitor francez, Francois Mauriac, care a scris şi el cartea „Viaţa lui Iisus”. Când a zis, că: O Viaţa a lui Iisus trebuie scrisă în genunchi şi într-un sentiment de recunoaştere a propriei noastre micimi, şi că un păcătos trebuie să se cutremure pentru că a avut îndrăzneala s-o scrie, credem că a trecut prin multe stări de smerenie, credinţă şi iluminare când a văzut măreţia lui Iisus şi a Învăţăturii Sale, faţă de micimea omului, oricât de învăţat ar fi el, când a elaborat cartea sa.

Într-adevăr, afirmaţia scriitorului, Francois Mauriac, dă multe învăţături pentru cei care încep să scrie din Viaţa şi Învăţătura lui Iisus Hristos, ca să poată înţelege, câtuşi de puţin, cum trebuie să se apropie să scrie despre Viaţa Mântuitorului. Nenumărate persoane au scris şi au predicat şi au vorbit, de-a lungul secolelor şi generaţiilor din Viaţa şi Învăţătura lui Iisus, pentru a răspândi Lumina şi a da Apa cea Vie spre viaţă. Astfel, de câte ori mă apropiu să scriu din Viaţa Marelui Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Tit 2,13), mă cutremur şi mă ridică Credinţa descoperită de Scriptura, care zice: „...Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă că El este...”(Evrei 11,6), şi datoria de propovăduitor: ”Vai mie dacă nu voi binevesti Evanghelia!”(1Cor. 9,16),

Crezând în Dumnezeu, nu noi suntem cei care scriem sau vorbim, ci Duhul, după Scriptura care zice: „...Ci să vorbiţi orice vi se va da să vorbiţi în ceasul acela; căci nu voi veţi vorbi, ci Duhul Sfânt.”(Marcu 13,11). Aşadar, cred, că toţi care au scris, au predicat şi au vorbit, şi scriu, predică şi vorbesc despre Dumnezeu, au asistenţa Duhului Sfânt, care le dă şi îi inspiră cu adevărat ce să scrie şi ce să vorbească. Dumnezeu întreba, când s-a arătat în templu proorocului Isaia, zicând: „Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru Noi? Şi am răspuns: Iată-mă, trimite-mă pe mine! Şi El a zis: Du-te şi spune poporului acestuia:...”(Isaia 6,8-9).

Iar preotul este un chemat, un uns al Harului şi un trimis a lui Dumnezeu la popor, precum au fost Apostolii şi alţii care îi menţionează Scripturile (cf. Romani 1,1; 8,30; 9,24; 12,7), să vestească Evanghelia Domnului Hristos, cu putere de mântuire pentru tot cel ce crede (cf. Rom. 1,16). Iar Apostolul Pavel a zis: „Căci, dacă vestesc Evanghelia, nu îmi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!”(1Cor. 9,16). Prin urmare, asupra preotului stă datoria vestirii Evangheliei şi vai nouă dacă nu vom binevesti! Şi aceasta în genunchii inimilor noastre spre mărirea lui Dumnezeu şi mântuirea omului în Hristos Iisus. Trebuie ne’ncetat să ne silim şi să ţinem Harul lui Dumnezeu aprins în noi care ni s-a dat (cf. 2Tim. 1,6) spre vestirea Evangheliei mântuirii în Hristos Iisus, în duhul smereniei şi a micimii noastre în faţa măreţiei lui Dumnezeu.

Iar în vremurile necredinţei în care trăim, a secolului 21, cred, potrivit şi necesar, să se vestească Evanghelia şi să se scrie despre Viaţa şi Învăţătura lui Iisus, mai mult ca oricând, pentru că privind vremurile noastre prin Sfintele Scripturi, vedem împlinirea atâtor profeţii care vorbesc de vremurile din urmă.

Astfel, să continuăm din Viaţa şi Învăţătura lui Iisus, în ultimile zile, din Săptămâna Sf. Patimi, înainte de Paşti, ca să cunoaştem şi să ştim ce a făcut Fiul lui Dumnezeu – Iisus Hristos – pentru salvarea şi mântuirea omenirii şi ce a făcut omul  cu Fiul lui Dumnezeu. Consider cunoaşterea din Viaţa şi Învăţătura lui Iisus, din Săptămâna Sf. Patimi, înainte de Paşti, ca un necesar absolut, de Apă Vie (cf.Ioan 4,10), pentru viaţa şi mânuirea fiecărui suflet de la o margină a lumii la cealaltă. Aşadar, frate cititorule, să pornim la drum spre „Apa cea Vie” a Scripturilor lui Iisus.

JOI 6, Aprilie, anul 33 după Hristos.

„Şi a zis Iisus către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi aceste Paşti, mai înainte de Patima Mea. Căci zic vouă, că de acum nu voi mai mânca din aceasta, până când nu se vor împlini în împărăţia lui Dumnezeu”(Luca 22,15).Aşa a înştiinţat Mântuitorul Hristos pe ucenicii Săi, căci „cu dor a dorit să mănânce aceste Paşti cu ei, mai înainte de Patima Sa”, cu toată starea de durere pe care o trăia pentru omenire spre răstignirea care se îndrepta.

Frate cititorule, doresc să precizez, că plecăm la Cina de Taină, a lui Iisus cu ucenicii Săi, în seara de Joia Mare, înainte de Paşti, şi că o Agendă, un Program sau un Plan mai mare, mai încărcat şi mai greu ca în această seară şi nici simţiri şi trăirii mai profunde şi grele, nimeni nu a avut sub Soare, decât numai Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră şi a omenirii întregi, înainte de a pleca din această lume.

 Deci, în loc să zicem că este prea mult, să ne bucurăm că am fost învitaţi de Dumnezeu în Joia Mare, seara, înainte de Paşti, la a cunoaşte ce a făcut Iisus pentru mântuirea noastră în aceatsă seară şi în zilele din Vinerea Mare şi Sâmbăta. Zic „Învitaţie” pentru că eu cred că lucrurilr nu sunt aşa de întîmplătoare în viaţă, ci că se desfăşoară toate cele bune după o providenţă divină. Ori, a avea acest ziar în mână să poţi citi despre ce a făcut Iisus la Cina de Taină, cred solemn, că ne-a Învitat Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos.

Aşadar, să pornim la drum. Era în ziua de Joi, când populaţia Ierusalimului se pregătea de ziua Azimelor, cu jertfirea mielului după tradiţie, pentru că se apropiau Paştile iudaice. Soarele se apropia spre asfinţit. Oraşul Ierusalim era ca o pară de foc sub razele lui strălucitoare. Primăvara se arăta cu miresmele ei dătătoare de viaţă.

Iisus se afla încă în Betania, aproape de Ierusalim, poate în casa lui Lazăr pe care îl înviase din morţi, unde ucenicii Îl întreabă: „Iar în ziua cea dintâi a Azimelor, când se jertfea mielul de Paşti, ucenicii L-au întrebat: Unde voieşti să mergem să pregătim, ca să mâncăm Paştile?”(Marcu 14,12).

O Menţiune cu Meditaţie. Despre ce miel de Paşti să fie jertfit este vorba? Este vorba despre mielul poruncit de Dumnezeu lui Moise să le spună fiilor lui Israel, înainte de a pleca din robia Egiptului spre pământul făgăduinţei, Canaan, să jertfească fiecare familie un miel şi cu sângele lui să ungă stâlpi şi pragul de sus de la uşa casei, unde se mănâncă mielul jertfit, numit Pascal, şi astfel for fi păziţi de Dumnezeu când va merge să ia viaţa fiecărui întâi născut al omului şi al dobitoacelor din pământul Egiptului (Ieşire Cap. 12).

 Astfel, la Paştile iudaice, când se jertfeşte mielul Pascal, se sărbătoreşte eliberarea poporului Israel din robia Egiptului prin milostivirea şi minunile lui Dumnezeu. Iar mielul jertfit preânchipuia pe Mielul lui Dumnezeu, adică pe Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care este asemănat în jertfirea Lui cu un miel, despre care Dumnezeu descoperă prin Ioan Botezătorul când Iisus se apropie de apele Iordanului să fie botezat, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care vine să ridice păcatul lumii!”(Ioan 1,29).

Şi acum: Care sunt Paştile creştinătăţii? Să lăsăm să ne răspundă Dumnezeu prin Scriptura care zice: ”...Căci Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi!(1Cor. 5,7). Aşadar, precum Dumnezeu a poruncit atunci lui Moise să sărbătorească eliberarea, prin mila şi minunile lui Dumnezeu, din robia Egiptului, prin junghierea unui miel Pascal, tot aşa Dumnezeu porunceşte astăzi popoarelor că: Paştile nostru este Hristos, după Scriptura care descoperă, zicând: „..Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi!(1Cor. 5,7). Da, Paştile nostru este Hristos, pentru că El S-a jertfit pe Crucea Golgotei, pentru eliberarea omenirii din robia păcatului şi a morţii. Deci, sărbătoare Sf. Paşti, care gravitează cu marele eveniment al Învierii lui Hristos şi al învierii omenirii în Invierea lui Hristos, înseamnă şi eliberarea omenirii din robia păcatului şi a morţii. Aşa am fost făcuţi vii împreună cu Hristos Cel Înviat, Care S-a jertfit pentru eliberarea noastră (cf. Efeseni Cap. 2).

De aceea, Mântuitorul Hristos, la Cina cea de Taină, a sărbătorit mai întâi Paştile iudaice, cu mielul Pascal, amintit, al eliberării naţionale a evreilor din robia Egiptului, şi după aceea a trecut şi a instituit Paştile noi, prin prefacereaprin jertfirea Sa pe Crucea Golgotei, odată pentru totdeauna, a adus eliberarea obiectivă a omenirii din robia păcatului şi a morţii.  pâini şi a vinului în Trupul şi Sângele Lui pentru viaţa omenirii şi „El (Iisus, Mielul lui Dumnezeu) ca un miel spre junghiere S-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celui ce o tunde, nu şi-a deschis gura Sa”(Fapte 8,32-33).

Atunci, Iisus a trimis pe Petru şi pe Ioan, zicând: „...Iată, când veţi intra în cetate, vă va întâmpina un om ducând un vas cu apă; mergeţi după el în casa în care va intra, Şi veţi zice stăpânului casei: Învăţătorul îţi zice: Unde este încăperea în care să mănânc Paştile cu ucenicii Mei? Şi acela vă va arăta un foişor mare, aranjat; şi acolo să pregătiţi. Iar ei ducându-se, au aflat precum le spusese şi au pregătit Paştile”(Luca 22,8-13).

Prin urmare, revenind, înţelegem ce fel de Paşti şi miel Pascal au mers cei doi ucenici, Petru şi Ioan să pregătească. Iar ei mergând nu se îndoiseră că vor găsi întocmai cum le zise Iisus. Mergând în cetate, care era Ierusalimul, au găsit toate după cum Domnul le vestise dinainte şi au pregătit Paştile după datină. Iar casa la care au plecat după „omul cu vasul cu apă” era casa Evanghelistului Marcu. Spre seară a venit şi Iisus cu ceielalţi ucenici din Betania la Ierusalim, la la casa unde Petru şi Ioan pregătise Paştile: ”Iar făcându-se seară, a venit (Iisus) cu cei doisprezece”(Marcu 14,17), „Şi când a fost ceasul, S-a aşezat la masă, şi apostolii împreună cu El. Şi a zis către ei: Cu dor am dorit să mănânc cu voi aceste Paşti, mai înainte de Patima Mea. Căci zic vouă că de acum nu voi mai mânca din acestea, până când nu se vor împlini în împărăţia lui Dumnezeu”(Luca 22,14-16).

Cine este mai mare? Dar între ucenici s-a iscat o ne’nţelegere la masă cu privire la întâietate,  cine este mai mare dintre ei, la care Iisus le-a răspuns: ”Şi s-a iscat între ei şi ne’nţelegere: cine dintre ei se pare că este mai mare? Iar El le-a zis: Regii neamurilor domnesc peste ele şi cei ce le stăpânesc se numesc binefăcători. Dar între voi să nu fie aşa: cel mai mare dintre voi să fie cel mai tânăr, şi căpetenia ca acela care slujeşte. Căci cine este mai mare: cel care stă la masa, sau cel care slujeşte? Oare, nu cel ce stă la masă? Iar Eu, în mijlocul vostru sunt ca unul ce slujeşte”(Luca 22,24-27). Iar în altă Scriptură, mai înainte, Mântuitorul a descoperit de ce a venit în lume, zicând: „Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi.”(Matei 20,28). Iar calea înălţării Mântuitorul a prezentat-o cu alt prilej înainte, când a zis:”Oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat”(Matei 23,12). Iar Iisus S-a smerit până la moarte şi încă moarte pe Cruce, pentru care Dumnezeu L-a înălţat mai presus de toate, şi I-a dat toată puterea în cer şi pe pământ (cf. Matei 28,18-20).

Spălarea picioarelor. După aceasta Iisus S-a sculat de la Cină şi a procedat la spălarea picioarelor. S-a desbrăcat de haine, S-a încins cu un ştergar, a turnat apă într-un vas de spălat şi a început să spele picioarele ucenicilor şi să le şterargă cu ştergarul cu care era încins (cf. Ioan 13,4-5). Atunci, „A venit la Simon Petru. Acesta i-a zis: Doamne, oare Tu să-mi speli mie picioarele? A răspuns Iisus şi i-a zis: Ceea ce fac Eu, tu  nu ştii acum, dar vei înţelege după aceasta. Petru I-a zis: Nu-mi vei spăla picioarele în veac. Iisus i-a răspuns: Dacă nu te voi spăla, nu ai parte de Mine. Zis-a Simon Petru Lui: Doamne, spală-mi nu numai picioarele mele, ci şi mâinile şi capul. Iisus i-a zis: Cel ce face baie n-are nevoie să-i fie spălate decât picoarele, căci este curat tot. Şi voi sunteţi curaţi, însă nu toţi. Că ştia pe cel ce avea să-L vândă; de aceea a zis: „Nu toţi sunteţi curaţi!”(Ioan 13,6-11).

 Dacă Petru a început să se lumineze în smerenia lui la răspunsurile lui Iisus, în urma dialogului care a avut loc cu privire la spălarea picioarelor, Iudase întunece în urma păcatului început de vânzare a lui Iisus. În cuvintele Domnului ”Nu toţi sunteţi curaţi!” a fost deja descoperit Iuda trădătorul. Ceea ce suprinde totul este sângele rece cu care Iuda a căutat să se prefacă că nu înţelege cuvintele că: „Nu toţi sunteţi curaţi!” şi a putut continua să stea să-i spele Domnul picioarele şi lui! însă a început să  

După ce Iisus le-a spălat picoarele ucenicilor, Şi-a luat hainele şi S-a aşezat la masă, pentru continuarea Cinei, de servire a Paştelui Iudaic, întâi, le-a zis următoarea învăţătură: „...Înţelegeţi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi pe Mine: Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci Sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul, v-am spălat vouă picioarele, şi voi sunteţi datori ca să spălaţi picioarele unii altora; Că v-am dat vouă pildă, ca, precum v-am făcut Eu vouă să faceţi şi voi. Adevăr, zic vouă: Nu este sluga mai mare decât stăpânul său, nici solul mai mare decât decât cel ce l-a trimis pe el. Când ştiţi aceasat, fericiţi sunteţi dacă le veţi face”(Ioan 13,12-17). De aici rezultă încă odată, că Domnul Iisus Hristos nu a venit să I se slujească, ci E slujească salvarea omenirii şi să-şi dea viaţa preţ de răscumpărare pentru mulţi (cf. Matei 20,28).

Descoperirea lui Iuda vânzătorul. După învăţăturile date mai sus, la masa Cinei, Iisus a zis o Scriptură, cu o proorocie mai dinainte, zicând:”...Cel ce mănâncă pâinea cu Mine a ridicat călcâiul împotriva Mea”(Ioan 13,18). Ucenicii tot nu au înţeles deşi nu era prima dată când le vorbea de Iuda şi atunci Iisus le-a zis direct: „Adevărat, adevărat zic vouă că unul dintre voi Mă va vinde!”(Ioan 13,21). Atunci, ucenici s-au uitat unul la altul nedumeriţi! Petru i-a făcut semn lui Ioan şi i-a zis, care avea capul plecat pe pieptul lui Iisus, să-L întrebe: cine este cel despre care vorbeşte? Astfel Ioan la întrebat pe Iisus: „Doamne, cine este?” Iisus i-a răspuns: Acela este, căruia Eu, întingând bucăţica de pâine, i-o voi da. Şi întingând bucăţica, a luat-o şi a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Şi după îmbucătură a intrat satana în el. Iar Iisus i-a zis: Ceea ce faci, fă mai curând.”(Ioan 13,22-27). In continuarea prezentării cronologice a Evanghelistul Ioan, zice: „Deci după ce a luat acela bucăţica de pâine, a ieşit numaidecât. Şi era noapte”(Ioan 13,30)

Descoperirea lui Iuda vânzătorul o fac şi ceielalţi Evanghelişti, în timpul servirii Paştelui Iudaic, mai întâi, zicând: ”Şi pe când mâncau, Iisus a zis: „Adevărat grăiesc vouă, că unul dintre voi Mă va vinde!”(Matei 26,21; Marcu 14,18; Luca 22,21). Ce ştire tristă! Ce veste neaşteptată! Dar este cu putinţă aşa ceva? Iisus să fie vândut? De ce? Şi pentru ce? Şi cine s-a gândit la o faptă ca aceasta a vânzării? Erau toate întrebări răscolitoare pe care nevinovaţii ucenici şi le puneau. Astfel: „Ei (ucenicii) întristându-se foarte, au început să-L întrebe fiecare: Nu cumva sunt eu, Doamne? Iar El, răspunzând, a zis: Cel ce a întins cu Mine mâna în blid, acela Mă va vinde”(Matei 26,22-23; Marcu 14,19-20). Atunci „Şi Iuda cel ce L-a vândut răspunzând a zis: Nu cumva sunt eu, Învăţătorule? Răspuns-a lui: Tu ai zis”(Matei 26,25).

Odată cu această descoperire a lui Iuda, ca vânzător, atât din partea Domnului cât şi din partea lui, Iisus i-a pronunţat şi sentinţa, prin Scriptura care zice: „Fiul Omului merge precum este scris depre El. Vai, însă, de omul acela prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela dacă nu se năştea”(Matei 26, 24; Marcu 14,21; Luca 22,22).

Mântuitorul Hristos a vorbit despre Iuda că nu este curat încă cu mult timp înainte, când le-a vorbit despre „pâinea vieţii” şi despre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui, când mulţi dintre ucenici au plecat, şi Petru a mărturisit Dumnezeirea lui Iisus, iar Domnul a zis:„Le-a răspuns Iisus: Oare, nu v-am ales Eu pe voi, cei doisprezece? Şi unul dintre voi este diavol! Iar El zicea de Iuda a lui Simon Iscarioteanul, căci acesta, unul din cei doisprezece, avea să-L vândă”(Ioan 6,66-71). Aici se vedea dega că Iisus este şi Dumnezeu adevărat, pentru că poate vesti dinainte ce se poate întâmpla. Iisus la ales şi pe Iuda între cei doisprezece pentru că atunci era curat şi nu se lăsase pervertit de diavolul. Alegerea se întâmplase cu trei ani, trei luni, şi douăzeci de zile înainte, când Iisus şi-a început lucrarea de propovăduire a Evangheliei. Pe parcursul celor trei ani Iuda înseamnă că nu a rămas credincios şi aşa a devenit pervertit de diavolul şi lua din ce se punea în pungă (cf. Ioan 12,6).