Bobby Jindal este un tânăr de 37 de ani, ai cărui părinţi au imigrat în SUA din India şi care a ajuns guvernatorul statului Louisiana.  Va fi probabil unul dintre cei consideraţi de către john McCain ca vicepreşedinte.  Recent, Bobby Jindal a semnat un document legislativ în statul său, care permite profesorilor şcolilor publice, pe lângă urmarea programelor şcolare respective, să folosească şi alte materiale, precum lucrări despre Intelligent Design.  Profesorii pot întrebuinţa dovezi ştiinţifice adiţionale, analize şi lucrări critice cu privire la subiectele pe care le studiază elevii lor.
    Scopul profesorilor trebuie să fie acela de a provoca discuţii deschise şi obiective cu privire la teoriile ştiinţifice studiate.  Elevii trebuie ajutaţi să analizeze, să gândească critic şi să priceapă ceea ce învaţă.  Iniţiativa guvernatorului este un mare pas înainte dacă luăm în considerare dogmatica liberală car consideră că teoria evoluţiei şi încălzirea globală sunt adevărate, şi care văd ca fiind „religie” orice altă părere.

    Booby Jindal este catolic şi are o diplomă universitară în biologie.  Cu privire la Intelligent Design el este de acord că aceasta nu are o poziţie religioasă sau creaţionistă ci este suportată de filozofia raţională a cărtei vechime o depăşeşte pe cea a creştinismului.  Plato şi Aristotel, filozofi ai Greciei antice au gândit şi au învăţat pornind de la observarea materiei, care deşi tinde spre haos, este organizată în forme perceptibile; în lanţul de cauze trebuie să fi existat o cauză primară.

    Cu tot entuziasmul unora (ca mine de exemplu) ştim că legea semnată de Guvernatorul Louisianei va suferi atacuri din partea organizaţiilor liberale şi a avocaţilor ACLU.  Până atunci însă, felicitări domnule guvernator!  Ai curaj!  Poate ajungi vice-preşedinte, şi într-o zi, chiar preşedinte!  Între un „committed Christian” cu vorba doar (ca Obama) prefer unul care nu se bate cu cărămida în piept, dar care arată cu faptele ce face un creştin: adică, este curajos!

Deepak Chopra laudă „Manifestul Evanghelic”!

Unul dintre cei mai proeminenţi promotori ai New Age-ului, Deepak Chopra a lăudat conţinutul şi pe semnatarii „Manifestului Evanghelic.”  El afirmă că a remarcat nota conciliantă a manifestului, şi faptul că semnatarii acestuia nu vor să atace alte credinţe nici să le excludă.  A remarcat de asemenea recunoaşterea că trăim într-o „global era” (o epocă globală) care arată că evanghelicii de astăzi au înţeles că pământul (creaţia lui dumnezeu, în cuvintele lui Chopra) trebuie respectat şi îngrijit.  „Dacă vrei să salvezi pământul, atunci nu are rost să ataci restul omenirii, care se închină unui alt dumnezeu” a spus Chopra.
Semnatarii manifestului ar trebui să fie atenţi cine şi de ce laudă manifestul.  Deepak Chopra a lansat recent o carte „The Third Jesus” (al treilea Isus), în care spune printre altele:  „There is not one Jesus…but three. First, there is the historical Jesus, the man who lived more than two thousand years ago and whose teachings are the foundation of Christian theology and thought. Next there is Jesus the Son of God, who has come to embody an institutional religion with specific dogma, a priesthood, and devout believers. And finally, there is the third Jesus, the cosmic Christ, the spiritual guide whose teaching embraces all humanity, not just the church built in his name. He speaks to the individual who wants to find God as a personal experience, to attain what some might call grace, or God-consciousness, or enlightenment….  Ultimately, Chopra argues, Christianity needs to overcome its tendency to be exclusionary and refocus on being a religion of personal insight and spiritual growth. In this way Jesus can be seen for the universal teacher he truly is–someone whose teachings of compassion, tolerance, and understanding can embrace and be embraced by all of us.” – Deepak Chopra on Chopra.com

Pentru cei ce nu citesc englezeşte, „Nu există un singur Isus ci trei.  Mai întâi, avem Isus cel istoric, omul care a trăit acum mai bine de două mii de ani şi ale cărui învăţături sunt temelia teologiei şi gândirii creştine.  Apoi avem pe Isus Fiul lui Dumnezeu, cel care a venit să întrupeze o religie instituţională cu dogme specifice, cu preoţie şi credincioşi devotaţi.  Şi-n cele din urmă, există un al treilea Isus, Christosul Cosmic, călăuza spirituală ale cărei învăţături cuprind întreaga omenire, nu doar biserica zidită pe numele său.  (Acest Isus) vorbeşte individului care doreşte să-l găsească pe Dumnezeu ca o experienţă personală, să ajungă la ceea ce unii ar numi „har”, sau conştiinţă de dumnezeu, sau iluminare…  În cele din urmă - spune Chopra - creştinismul trebuie să-şi depăşească tendinţa de a fi exclusivist şi să devină o religie de înţelegere personală şi creştere spirituală.  Astfel Isus va putea fi perceput aşa cum este, un învăţător universal, ale cărui învăţături despre compasiune, toleranţă şi înţelegere por cuprinde pe toţi şi trebuie cuprinse de către toţi.”
În timp ce pe de o parte „fundamentalismul” (sau altfel spus, biserica cu adevărat evanghelică, care are o doctrină biblică sănătoasă, care propovăduieşte doctrina şi o trăieşte, evanghelizând în virtutea Marei Trimiteri) creşte (vezi Africa, Asia şi America Centrală), creşte şi ateismul (în special Europa şi mai recent America de nord).  Dar tot recent a apărut o a treia categorie, şi aceasta pe fondul unor biserici care nu mai predică şi învaţă doctrina Sfintelor Scripturi, ci u evaghelie omenesacă, care nu are (aproape) nimic divin în ea.  În vacuumul doctrinal, a apărut misticismul de tip new-age, o nouă „spiritualitate” care nu are nimic de-a face cu Duhul Sfânt ci este din şi pentru „duhul lumii” sau „duhul veacului.”  Această a treia categorie nu va avea altă soartă decât să îngroaşe în ultimă instanţă rândurile ateilor.  Cineva spunea „există un singur unghi în care poţi sta drept, dar se poate cădea într-o mulţime de alte unghiuri.”  De aceea este creştinismul exclusivist.  Există un singur Adevăr, o singură Cale, o singură Viaţă: Isus Christos.  Şi acesta nu-i „trei Isuşi” ci unul singur.  Dacă nu eşti 100% al lui, eşti 100% al celuilalt dumnezeu, cel al veacului acestuia, care orbeşte şi distruge!  99% al Domnului şi 1% al lumii înseamnă 100% al lumii!  Atât de exclusivist este Isus!
Dacă cel ce a scris „The Third Jesus” aproba conţinutul „manifestului”, atunci ce spune acesta de fapt?

 Creşterea băieţilor

Meg Meeker este medic pediatru şi autoarea cărţii „Boys should be Boys.” Printre altele, ea afirmă că unul dintre secretele creşterii de fii sănătorşi este credinţa în Dumnezeu şi religia.  Cu toate cărţile citite de părinţi cu privire la creşterea copiilor, cu tot ajutorul căutat la psihologi şi profesionişti, cu toată tehnica folosită pentru limitarea intrării răului în viaţa fiilor lor (cum ar fi v-chip sau dispozitivul care blochează canalele sau emisiunile TV care au conţinut murdar, sau cum ar fi filtrele de porno folosite pe computere), religia rămâne ca alternativa cea mai bună pentru creşterea unor băieţi buni.

Băieţii care provin din familii în care creştinismul este important, sunt mai puţin în pericol de a folosi alcool, de a fuma, de a consuma droguri sau de a trăi o viaţă sexuală promiscuă.  Meeker arată de ce este „folositor” Dumnezeu pentru creşterea băieţilor:
1. Nădejdea. Dumnezeu este cea mai bună sursă de nădejde.  El are avantaje faţă de orice altă sursă de nădejde, pentru că Dumnezeu este fără limite, El nu va muri, El nu va abandona pe cei ce se încred în El.
2. Dragostea. Dumnezeu este singura şi cea mai mare sursă de iubire necondiţionată.
3. Adevărul. Toţi oamenii vor să cunoască adevărul.  Descoperirea adevărului în timpul căutării răspunsului cu privire la existenţa lui Dumnezeu va deschide mintea unui băiat cum nimic altceva n-o poate face.
4. Harul. Băiatul va face greşeli.  El trebuie să ştie că atunci când greşeşte, poet veni la Dumnezeu pentru a găsi înţelegere, iertare şi pentru a putea să aibă un nou început.  De câte ori părinţii sau societatea nu mai au har, Dumnezeu rămâne plin de har.
Cartea Dr. Meeker arată cum prin oferirea scutului credinţei în Dumnezeu băieţilor lor, părinţii îşi protejează copiii şi-i cresc pentru a deveni bărbaţi buni.

Mulţumesc…

Autorul necunoscut

 Mulţumesc că:
1. plătesc taxe, pentru că înseamnă că am de lucru.
2. hainele cu care sunt îmbrăcat mă cam strâng, pentru că înseamnă că am de mâncare

3. am o umbră ce mă urmăreşte când lucrez, pentru că înseamnă că mă bucur de soare
4. trebuie să tai iarba, să curăţ pereţii şi să curăţ jgheaburile, pentru că înseamnă că am o casă
5. de locul de parcare la capătul îndepărtat al garajului, pentru că înseamnă că pot să umblu
6. de factura scumpă a încălzirii, pentru că înseamnă că am căldură
7. de toate plângerile împotriva guvernului pentru că înseamnă că am libertate de exprimare
8. că mă trezeşte deşteptătorul dimineaţa, pentru că înseamnă că sunt viu

13 Trecând peste Barierele în calea Împuternicirii

A conduce bine nu are în vedere îmbogăţirea de sine, ci împuternicirea (îmbunătăţirea) altora.  Numai oamenii împuterniciţi îşi pot atinge potenţialul.  Când un lider nu poate sau nu vrea să-i împuternicească pe alţii, el creează bariere în sânul organizaţiei care devin de netrecut pentru cei ce-l urmează.
Când liderii nu reuşesc să-i împuternicească pe alţii, o fac de obicei din cauza a trei motive principale:
1. Dorinţa de a-şi păstra locul de muncă (poziţia)
2. Rezistenţa la schimbare
3. Lipsa meritelor personale
Adevărul este că împuternicirea (altora) este … puternică, nu doar pentru persoana împuternicită ci şi pentru mentor.  Creşterea altora te creşte pe tine.  Impactul acesteia îl poţi experimenta ca lider atâta vreme cât eşti dispus să crezi în oameni şi să le dăruieşti puterea ta.

 - traducere liberă din The 21 Irrefutable Laws of Leadership

 Găsite…

 Este mai uşor să predici 10 predici decât să trăieşti una
Există mulţi oameni care vor să-i slujească Domnului… în calitate de consilieri!
Dumnezeu nu a creat nimic fără un scop, deşi nu găsesc scopul ţânţarilor!
Oamenii sunt ciudaţi: în autobuz vor să stea în faţă, vor să umble pe mijlocul drumului şi în biserică, să stea în spate.
S-ar putea ca ocazia să bată o singură dată la uşa ta, dar e sigur că ispitele izbesc uşa neîncetat.
Încetează să te mai plângi de biserica ta!  Dacă ar fi perfectă, tu nu ai avea voie să-i fii membru!
Dumnezeu nu judecă un om până nu a murit; tu de ce o afci?
Unele minţi sunt ca betonul: perfect amestecate şi întărite pentru totdeauna.
Nu înţeleg de ce schimbă oamenii bisericile: contează la care biserică şi aşa nu te duci?
Noi am fost chemaţi să fim martori, nu avocaţi şi judecători.
Tu pescuieşte oamenii, şi lasă-L pe Dumnezeu să-i cureţe…
Coincidenţa este atunci când Dumnezeu alege să rămână anonim.
Nu pune un semn de întrebare acolo unde Dumnezeu a pus punct.

12 Valoarea Timpului

Timpul este valoros.  Psihiatrul şi autorul M. Scott Peck a spus, „Până când nu te apreciezi pe tine însuţi, nu o să apreciezi timpul tău.  Până când nu îţi apreciezi timpul, nu o să faci nimic cu el.”
În cartea „Ce faci între naştere şi moarte”, autorul Charles Spezzano spune că oamenii nu plătesc cu bani pentru lucruri, ci cu timpul.  Dacă spui În cinci ani voi avea destui bani economisiţi ca să cumpăr casa aceea de vacanţă, ceea ce spui cu adevărat este că proprietatea va costa cinci ani din viaţa ta adică o doisprezecime din viaţa ta de adult.  „Fraza a-ţi cheltui timpul nu este o metaforă”, spune Spezzano.  „Aşa funcţionează viaţa.”

În loc să te gândeşti despre ce faci şi ce cumperi prin prisma banilor, gândeşte-te din perspectiva timpului.  Gândeşte-te la asta.  Ce lucruri merită să-ţi cheltuieşti viaţa cu ele?  Privirea muncii tale prin această perspectivă îţi va schimba felul în care-ţi aranjezi timpul.

- traducere liberă dinThe 360 degree Leader

11 Înainte de a începe (să conduci) dezvoltă relaţii

 Liderii fac greşeala obişnuită de a încerca să-i conducă pe alţii înainte de a dezvolta relaţii cu ei.  În timp ce te pregăteşti să-i ajuţi pe alţii să crească, fă-ţi timp să-i cunoşti.  Roagă-i să-ţi spună istoria vieţii lor - călătoria lor de până acum.  Află ce-i pasionează, care le sunt calităţile şi slăbiciunile, temperamentele.  Petrece ceva timp cu oamenii aceştia în afara mediului în care-i vezi de obicei.  Dacă munciţi împreună, atunci jucaţi-vă împreună.  Dacă vă cunoaşteţi de la biserică, întâlniţi-vă la locul lor de muncă.  Dacă mergeţi la şcoală împreună, atunci petreceţi un timp împreună acasă.  Principiul acesta poate fi întrebuinţat şi cu membrii familiei.  De exemplu, dacă petreci timp cu copiii tăi în afara mediului în care trăiţi în fiecare zi, o să înveţi mult mai multe despre ei.  O să vă dezvoltaţi relaţiile ca niciodată până atunci şi vă va ajuta să creşteţi.

traducere liberă din Your Road Map for Success

 10 Regula celor 30 de secunde

 Când oamenii se întâlnesc cu alţi oameni ei caută mereu cum să arate bine.  Cheia la Regula de 30 de secunde întoarce pe dos obiceiul acesta.  Când te întâlneşti cu alţi oameni, caută cum să-i faci pe ei să arate bine.
Zilnic, când mă întâlnesc cu alţii mă gândesc pentru o clipă ce-aş putea să le spun pentru a-i încuraja.  Le pot spune unul din următoarele lucruri: le pot mulţumi pentru ceva ce-au făcut pentru mine sau pentru vreun prieten de-al meu, sau pot spune altora despre vreuna din reuşitele lor.  S-ar putea să-i laud pentru vreo calitate de-a lor sau să-i complimentez pentru cum arată.  Obiceiul acesta nu-i complicat, dar necesită timp, efort şi diciplină.  Răsplata practicării lui este imensă deoarece are un impact pozitiv asupra celorlalţi.

- traducere liberă din 25 Ways to Win with People

Vremuri grele

Cutremure de pământ, uragane, războaie, tot felul de „veşti” înspăimântătoare.  Zeci de mii de morţi acum o săptămână în Burma.  Sute de morţi pe-aici prin America, sub uragane şi furtuni.  Azi dimineaţa, alte zeci de miii de morţi în cutremurul de pământ din China.  Dureri ale naşterii unei lumi noi?  Dureri ale morţii unei lumi vechi?  Şi noi, cu ce ne ocupăm?  Cu ce ne „pierdem” timpul?  Unde ne sunt concentrate energiile?  Care ne sunt priorităţile?
Întrebări  multe, serioase şi grele.

09 Fă-ţi timp să-i înţelegi pe oameni

 Cu te descurci când este vorba de relaţiile tale?  Petreci mult timp şi energie pentru a stabili relaţii solide cu membrii echipei tale, sau eşti atât de concentrat asupra rezultatelor încât tinzi să treci cu vederea pe alţii (sau să calci peste ei) în timpul procesului de atingere a scopurilor?  Dacă te caracterizează partea a doua a frazei anterioare, gândeşte-te la cuvintele înţelepte ale lui George Kinzle şi Edward Dare din cartea Climbing the Executive Ladder: „Există puţine lucruri care să te răsplătească mai mult decât timpul şi efortul pe care-l depui pentru înţelegerea oamenilor.  Aproape că nu există nimic care să te împlinească mai mult ca lider sau ca persoană.  Nu-ţi va oferi nimic altceva o mai mare satisfacţie şi nici nu-ţi va aduce mai multă fericire.”
Dacă devii o persoană foarte prietenoasă (relaţională) îţi va aduce succes şi ţie şi echipei tale.

- traducere liberă din 25 Ways to Win with People

 Isus din Nazaret a înfiat doi copii!

Jim Caviezel a jucat rolul lui Isus în „The Passion of the Christ” în regia lui Mel Gibson.  Puţin ştiu însă că rolul din film l-a trasnformat pe Caviezel în ceea ce priveşte credinţa.  EL şi soţia sa Kerri sunt catolici, şi anul acesta s-au gândit să pună credinţa lor în practică.  Au înfiat doi copii din China.
Toată povestea a început când un prieten de-al actorului l-a întrebat dacă el este „pro-life” sau „pro-choice” (împotriva avortului sau pentru avort).  Caviezel i-a spus că este „pro-life”.  Atunci prietenul i-a zis să-şi pună poziţia în practică şi să înfieze un copil; dar nu orice fel de copil, ci unul cu handicap.  Caviezel l-a întrebat pe prietenul său că dacă el va înfia un astfel de copil, el prietenul, îşi va schimba poziţia de la „pro-choice” la „pro-life”?  Prietenul a spus că da.
Jim şi soţia sa Kerri s-au dus în China şi au ajuns să înfieze nu un copil cu handicap, ci doi: un băieţel şi o fetiţă.  Ambii suferă de tumori la creier.  Băiatului i-au pus numele de Bo.  Prietenul nu s-a ţinut de cuvânt în cele din urmă, dar Caviezel a spus: „Nu mai contează deoarece bucuria ce mi-o produce Bo este atât de mare!  Este ca şi când s-ar fi născut în familia noastră!”  Bo a fost abandonat de către părinţii săi într-un tren, a crescut într-un orfelinat şi la vârsta de cinci ani a fost diagnosticat cu tumoare.  Familia lui Caviezel l-au adus în SUA, l-au dus la specialişti şi au vegheat ca să aibă cei mai buni medici şi chirurgi.  Acum după operaţii, copilul este îngrijit în familia părinţilor săi adoptivi.

„Nu am ales drumul cel mai uşor” a scpus Caviezel unui reporter.  „Pentru mine, credinţa înseamnă fapte.  Să fii Samariteanul milos.  Credincios nu este cel ce susţine că este credincios, ci cel ce transpune credinţa în fapte, şi face asta fără să bată toba.  Eu spun astea doar pentru că aş dori să încurajez şi pe alţi oameni (să facă ca mine).”
Actorul din „The Thin Red Line” şi „Contele de Monte Cristo” susţine că viaţa sa a fost transformată de jucarea rolului lui Isus Christos în „The Passion of the Christ.”  Acum credinţa este importantă pentru el şi îi afectează cariera.  De asemenea speră că rolul lui Isus jucat de el să schimbe şi să influenţeze şi vieţile altora.
Caviezel povesteşte cât de „absolut îngrozit” a pornit în procesul de înfiere a unui copil.  „Ţi-e frică, eşti înspăimântat, dar habar n-ai ce binecuvântare experimentezi dacă doar păşeşti prin credinţă!”  După Bo, Jim şi Kerri s-au întors în China pentru a adopta încă un copil.  Li s-a oferit o fetiţă sănătoasă, dar în regiunea Guangzhou au descoperit o fetiţă tot de 5 ani, care avea şi ea o tumoare la creier; şi ea avea nevoie de o familie.  Soţii Caviezel au gândit că va fi mai uşor ca să adopte cineva fetiţa sănătoasă… aşa că ei s-au oferit s-o adopte pe cea bolnavă
Când şi-a început cariera de actor, prietenii din Hollywood i-au sugerat să-şi ţină credinţa în secret, că la Hollywood nu este loc pentru credincioşi.  Dar Caviezel a refuzat şi faptul că el vorbea deschis şi fără ruşine despre credinţa sa a atras atenţia lui Mel Gibson asupra actorului.  Întrebat de ce înseamnă să fii un catolic practicant la Hollywood, Caviezel a răspuns: „Când crezi în El, îţi iei crucea şi-L urmezi; aceasta este calea.  Avem cu toţii dorinţa de a fi acceptaţi şi plăcuţi… dar ar trebui să cerem de la Dumnezeu o atitudine de umilinţă…  Puterea credinţei este în renunţare şi-n acceptarea de a fi un slujitor al lui Isus Christos şi al Tatălui meu din ceruri.”
„Nu am primit un Oscar pentru „The Passion” a mai zis el, dar crezi că lucrul acesta contează la Dumnezeu?  Cu siguranţă că dacă am fi primit 10 Oscaruri, asta nu ar fi schimbat cu nimic situaţia din lume, nu ar fi adus pace.  După vederea filmului, au venit la mine tot felul de oameni să mă felicite.  Unii care nu-L cunoşteau pe Christos, oameni din lume, mi-au mărturisit, „Jim, în sfârşit, acum am înţeles ce este creştinismul!” şi lucrul acesta mi-a dăruit multă bucurie şi nădejde.”
Actorul a spus că jucarea rolului lui Isus a pus pe umerii săi şi o imensă povoară.  Oriunde merge, faţa sa este de-acum identificată cu a caracterului Isus.  Oamenii-l văd pe stradă şi-i aude spunând: „Uite-L pe Isus!”
Un nou proiect al actorului a fost dramatizarea Noului Testament.  Deşi în contractul cu Gibson era stipulat că Jim Caviezel nu mai are voie niciodată să joace în film rolul lui Isus, Mel i-a dat voie să „împrumute” vocea sa proiectului „The Word of Promise”.  Acesta este citirea Noului Testament cu ajutorul a peste 120 de actori, printre care unii celebri, pe un fond muzical.  Rezultatul este fenomenal!
Caviezel a încheiat interviul spunând: „Când trăieşti în sfinţenie, când încetezi să trăieşti în păcat, devii mai curajos.  Când devii mai curajos, devii un om de cuvânt.  Devii un om care are convingeri, şi nu te mai vinzi pe nimic.  Devii un adevărat cavaler într-o armură strălucitoare.”

 Puterea de concentrare

 Ce este necesar pentru a deţine concentrarea necesară pentru a deveni un lider eficient?  Cheia este în stabilirea priorotăţilor şi concentrare.  Un lider care-şi cunoaşte priorităţile dar căruia îi lipseşte concentrarea, ştie ce are de făcut dar nu face nimic.  Dacă liderul are concentrare dar nu are priorităţi stabilite, posedă excelenţă dar fără progres.  Când le are pe amândouă, este înzestrat pentru mari împliniri.
Întâlnesc adesea oameni în poziţii de conducere care par a excela în lucruri minore.  Aşa că întrebarea importantă rămâne, cum ar trebui să-ţi concentrezi timpul, energia şi resursele?  Liderii eficienţi îşi ating potenţialul concentrându-se asupra a ceea ce ştiu să facă bine, nu asupra a ceea ce nu ştiu să facă.  Pentru a avea succes, concentrează-te asupra domeniilor în care eşti dotat şi dezvoltă-le pe acelea, nu te concentra unde nu eşti dotat.

Creşterea este echivalentă cu schimbarea.  Dacă vrei să devii mai bun, trebuie să te schimbi şi să te ameliorezi în continu.  Asta înseamnă să păşeşti în domenii noi, ne-explorate încă.  Dacă dedici timp noului în domeniile în care eşti dotat, atunci vei creşte ca lider.  Nu uita: în leadership, când încetezi să mai creşti, încetezi să mai fii un lider.
Nu poate nimeni evita în întregime domeniile în care nu este dotat.  Cheia succesului stă în a minimaliza preocuparea cu acele domenii cât se poate de mult; liderii pot face aceasta prin delegare acelor domenii.  De exemplu, eu deleg munca detaliată altora.  O echipă de oameni se ocupă de logistica conferinţelor mele.  Astfel, când sosesc la conferinţă, eu mă ocup de ceea ce ştiu să fac eu cel mai bine, adică să vorbesc.

- traducere liberă din The 21 Indispensable Qualities of a Leader

Eşti propria-ţi lentilă

 Ceea ce eşti determină felul în care vezi totul.  Nu-ţi poţi separa identitatea de perspectivă.  Totul ce eşti şi fiecare experienţă pe care ai avut-o îţi colorează felul în care vezi lucrurile.  Este lentila ta. Iată ce vreau să spun:
Un călător apropiindu-se de o mare cetate întrebă pe un bătrân care era aşezat la marginea drumului: „Cum sunt oamenii din cetatea aceasta?”  „Dar cum erau în cetatea din care provii?” întrebă bătrânul. „Oamenii de acolo erau oribili!”, răspunse călătorul. „Erau răi, nedemni de încredere, detestabili în toate privinţele.”  „Ah, răspunse bătrânul, şi pe oamenii din cetatea din faţă o să-i găseşti la fel.”

Abia se îndepărtă primul călător de bătrân când un altul se apropie ca să întrebe despre oamenii din cetatea din faţă.  Din nou întrebă bătrânul despre oamenii din cetatea din care provenea călătorul.  „Ei erau oameni buni: cinstiţi, harnici şi extrem de generoşi”, spuse al doilea călător. „Mi-a părut rău că trebuie să plec.”  Bătrânul răspunse: „Exact aşa vei desoperi că sunt şi oamenii de aici!”
Felul în care-i văd oamenii pe ceilalţi este o reflecţie propriei imagini. Dacă sunt un om de încredere, o să-i văd şi pe ceilalţi de încredere. Dacă sunt o persoană critică, o să-i văd şi pe ceilalţi critici.   Dacă sunt o persoană miloasă, o să-i văd şi pe ceilalţi plini de compasiune.
Dacă te schimbi şi devii persoana care doreşti să fii o să-i vezi şi pe ceilalţi într-o lumină total nouă.  Şi aceasta va transforma felul în care interacţionezi în toate relaţiile tale.

 - traducere liberă din Winning with People

 Discernământul

 Discernământul poate fi definit ca fiind capacitatea de a ajunge la rădăcina unei probleme şi se bazează atât pe intuiţie cât şi pe gândire raţională. Discernământul este o calitate indispensabilă a oricărui lider care doreşte să fie eficient la maxim. Ajută la îndeplinirea mai multor lucruri:

1. Descoperirea cauzelor. Liderii organizaţiilor mari trebuie să facă faţă zilnic unui haos imens şi unor probleme complexe. Ei nu sunt niciodată în stare să adune suficiente informaţii pentru a avea o imagine completă. Ca rezultat, ei trebuie să se bazeze pe discernământ pentru ca pornind de la vederea unei imagini parţiale, să poată cu ajutorul intuiţiei completa ceea ce lipseşte ca astfel să ajungă la esenţa problemei.
2. Îmbunătăţeşte capacitatea ta de rezolvare a problemelor. Dacă vezi cauza unei probleme, o poţi rezolva. Cu cât mai talentat este un lider în domeniul acesta, cu atât mai puternică este intuiţia sa şi capacitatea sa de a descoperi cauzele unei probleme. Dacă vrei să-ţi îmbunătăţeşti potenţialul de discernământ, lucrează punctele forte pe care deja le deţii.

3. Evaluează opţiunile tale pentru un impact maxim. Consultantul în management Robert Heller are sfatul acesta: „Nu ignora niciodată un instinct, dar să nu crezi niciodată că instinctul este suficient.” Discernământul nu este bazarea doar pe intuiţie, dar nici bazarea doar pe raţiune.  Discernământul te face în stare să foloseşti atât intuiţia cât şi raţiunea pentru găsirea opţiunii ideale.
4. Diversifică ocaziile. Oamenii cărora le lipseşte discernământul sunt rar de tot în locul potrivit la timpul potrivit. Deşi liderii mari par în faţa unui observator a fi norocoşi, eu cred că liderii îşi creează propriul „noroc” ca rezultat al discernământului, a voinţei de a-şi folosi experienţa şi de a-şi urma instinctele.

- traducere liberă din The 21 Indispensable Qualities of a Leader.

 O privire istorică asupra ecumenismului actual - 1

 In anul 1893, la Chicago se întâlneau peste 400 de preoţi şi lideri religioşi din diverse religii, în cadrul celui dintâi „Parlaiment of World Religions” (Parlament Mondial al Religiilor - PMR - a nu se confunda cu Partidul Muncitoresc Român care suferea şi ăsta de abureli asemănătoare).  Printre cei invitaţi, o tânără stea a hinduismului, Swami Vivekananda.  Printre creştinii prezenţi, aşa cum se aştepta la vremea aceea, o mulţime de reprezentanţi ai unui creştinism dogmatic care credea încă în mântuirea prin Christos, în existenţa raiului şi a iadului.Cei mai mulţi dintre reprezentanţi fiind creştini, vorbitorii au discutat despre cum ar putea evolua religiile lumii către creştinism.  Asta până a luat cuvântul Swami Vivekananda.  El şi-a început celebrul discurs nu cu clasicul „Domnilor şi Doamnelor” întrebuinţat de antevorbitori, ci prin „Fraţi şi surori din Occident”.  Primele sale cuvinte au tăiat respiraţia celor din sală, care mai apoi s-au ridicat în picioare şi au aplaudat frenetic timp de minute în şir.
Vivekananda le-a vorbit despre adevăr; cum că acesta îmbracă mai multe forme şi că credincioşii diferitelor religii trebuie să-şi împărtăşească adevărurile descoperite de ei, chiar dacă câteodată acestea nu se potrivesc unele cu celelalte. Cu alte cuvinte, religiile lumii nu reprezintă decât nişte căi care duc la aceeaşi destinaţie.

„Să nu vă pese de doctrine, de dogme sau secte, sau temple sau biserici; ele contează pentru prea puţin în comparaţie cu esenţa existenţei din fiecare om, care este spiritualitatea.  Toate religiile, de la fetişismul primitiv până la absolutismul cel mai elevat sunt tot atâtea încercări ale sufletului omului de a apuca şi a realiza Infinitul…  Fiecare religie nu este decât o evoluţie a lui Dumnezeu din omul material.”
Discursul lui Vivekananda şi apoi seminariile ţinute prin SUA au atras un mare număr de participanţi şi mulţi creştini au început să aibă o preţuire aparte pentru hinduism.  Asta l-a făcut pe Arhiepiscopul de Canterbury (şeful Bisericii Anglicane) şi scrie peste patru ani în declaraţia Conferinţei de la Lambeth (Lambeth este reşedinţa şefului Bisericii Anglicane) următoarele (parafrazez): „Că tendinţa multor creştini vorbitori de limba engleză de a întreţine opinii exagerate despre excelenţa hinduismului şi budhismului, şi de a ignora faptul că Isus Christos şi numai El a fost făcut Mântuitor şi Rege al omenirii ar trebui să fie corectată în mod viguros (Rezoluţai 15 de la 1897).
Poziţia aceasta a fost considerată de unii ca un model ideal de „exclusivism creştin” şi a început să fie atacată cu chiar mai multă vigoare decât au fost apărate doctrinele creştinismului de către creştini.  În mai puţin de 100 de ani, un alt anglican, Arhiepiscopul Robert Runcie spunea la World Congress of Faiths (1986) (parafrazez): Dialogul ne poate ajuta să recunoaştem că credinţe diferite de a noastră nu sunt fortăreţe solitare ce trebuie atacate ci sunt reale locaşuri ale Duhului cu multe încăperi ce rămân încă de desoperit… Din perspectiva credinţei, diferitele religii ale lumii pot fi înţelese cadaruri diferite date Spiritului omenirii.”
O redută căzuse: creştinismul nu mai era „exclusivist” ci începea să fie „inclusivist”.  Bisericile isorice ale Europei şi SUA (mai puţin ortodoxismul, şi bisericile Africii şi din lumea a treia), şcolile biblice principale au început să fie din ce în ce mai „inclusiviste”.  Creştinismul post-modern se prevedea a fi astfel promotorul unei evanghelii a acceptării, a includerii şi altor religii în panteonul adevărului.  Isus nu mai era „Calea, Adevărul şi Viaţa”, ci „o cale, un adevăr şi o viaţă” pe lângă atâtea alte căi, adevăruri şi vieţi.
Evanghelia pentru care au murit apostolii a fost detronată, Isus a fost un simplu om care nu a înviat, Dumnezeu nu a creat lumea ci a născut-o sau a lăsat-o să evolueze, rugăciunea în Numele lui Isus e la fel de valabilă ca rugăciunea tibetanului, şi-ntre creştinism şi mahomedanism nu mai e nici o diferenţă: ambele religii slujesc acelaşi Dumnezeu.
Veacurile de bigotism creştin şi intoleranţă religioasă sunt spălate ca o pată de pe obrazul creştinului modern.  Da, porunca de a-L iubi pe Domnul Dumnezeu al tău (indiferent cine este acesta) rămâne valabilă, şi trebuie respectată în vecinul tău cu aceeaşi ardoare cu care îţi practici propria-ţi religie.  Doar nu este a doua poruncă a legii să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi?
Astfel, în timp ce creştinul a devenit lax, celelalte religii false au continuat să se închine cu seriozitate la idolii lor şi i-au cucerit pe creştini.  I-au adus în idolatrie.

Spre exemplu, în încheierea acestei prime părţi, iată aici un model de activităţi a World Congress of Faiths din 2006:

2006: World Congress of Faiths 70th Anniversary Year  Events:

April 27: 

5.00 p.m. WCF annual general meeting

6.00 p.m. Light Refreshments

6.30 p.m. Younghusband Lecture by Tariq Ramadan: ‘Interfaith Dialogue: a “Lokahi” approach.  St John’s Church, Waterloo, London.

May 12-14: Medical ethics: an interfaith discussion.  Speakers from the Christian, Jewish and Muslim communities at Fintry House, Nr Godalming, Surrey.

June 22: 6.00 p.m. for 6.30 p.m. Trading Faith: Global Religion in an Age of Rapid Change.  A book launch in the presence of the author, David A Hart, India Secretary of WCF.Contact: Dr Richard Boeke: telephone (after 15 May) 01403 257 801; e-mail r.boeke@virgin.net.July 23:  Day Conference on Forgiveness: a panel of speakers discuss forgiveness in their traditions.  Speakers include: Dr Anne Primavesi: ‘Can the planet forgive us?’ and Ms Alexandra Asseily: ‘Creating a garden of forgiveness in Beirut’.

September 5: 5.30 p.m. to 7.45 p.m. Visit to the British Library to see Hebrew manuscripts.  Contact jtabick@lineone.net

September 10: 3.00 p.m. An interfaith celebration of animals.  Golders Green Unitarian Church. Contact: Rev Fergus O’Connor, telephone number 020 7837 4472; e-mail: ggunirev@aol.com 

October 23-24: WCF Anniversary Conference jointly with Birmingham University: ‘Seeking

Transformation of a Fractured World’.  Contact: Dr David Cheetham; e-maild.cheetham@bham.ac.uk

November 20: 7.00 p.m. to 9.00 p.m.: Moral Maze debate: Morality without religion?  Contact: jtabick@lineone.net

For more information of these, and other WCF activities, see our website: www.worldfaiths.org or contact the WCF administrator, Tony Reese, at tony@worldfaiths.orgor by post at 125 Salusbury Road, London NW6 6RG

http://www.worldfaiths.org/one_family/One_Family_April_2006.htm

Şi aici o sărbătorire a animalelor în cadrul aceleaşi întâlniri, dar la anul 2005

The Second Interfaith Celebration of Animals

Sunday 18 September, 2005
In a spirit of reverence for what American Unitarian Universalists call ‘the interdependent web of all existence of which we are a part’ and British Unitarians affirm as ‘respect for all creation’, Golders Green Unitarians hosted on 18 September what World Congress of Faiths President Rev. Dr. Marcus Braybrooke called ‘a beautiful and inspiring occasion’: the second WCF Interfaith Celebration of Animals.
A packed meeting house saw Jackie Ballard, Director General of the RSPCA, light a candle for all the world’s animals and heard adherents of the major religious traditions, Brahmo Samaj, Buddhist, Christian, Hindu, Jain, Jewish, Muslim and Sikh, affirm the central importance of compassion for all sentient beings and respect for the living Earth, our common home.
Representatives of leading animal welfare organisations, including the RSPCA, IFAW, International Primate Protection League and Compassion in World Farming, affirmed the importance of their vital work in raising consciousness and helping prevent the unnecessary suffering of billions of vulnerable non-human animals at our mercy. In a practical expression of compassion over £300 was donated for humane medical research to help save human and animal lives.
Rudi Vis, MP, remarked on how apposite our opening hymn, John Andrew Storey’s Reverence for Life, was in articulating the mood of compassion and concern so much in evidence. Prayers for the welfare of all the world’s animals and for departed animal companions and the singing of Carolyn McDade’s beautiful and uplifting Spirit of Life in particular moved many present.

http://www.worldfaiths.org/animals%202005.htm

Sublinierile imi apartin.  Cei ce nu inteleg engleza sa-mi scrie pentru a posta o traducere.  Va urma

Din tată-n fiu…

Lăsarea „lucrării” ca moştenire se practică în toate religiile, şi-n creştinism!  Franklin Graham a preluat lucrarea tatălui său.  Stilul e diferit, abordarea include şi acţiuni umanitare (datorate societăţii de caritate The Samaritan´s Purse) şi „cuciadele” au fost înlocuite cu un termen mai acceptabil, „festivaluri”.  Franklin Graham va fi în vară la Timişoara cu una din opririle anuale a festivalurilor conduse de el (între 4-6 Iulie).
Sunt rare cazurile în care o lucrare importantă, reuşită şi influentă nu rămâne „copiilor”.  Frank Schaeffer este o excepţie, şi el explică în cărţile sale că acesta ar fi fost cursul normal şi anticipat al lucrurilor, dacă nu s-ar fi întâmplat altceva!  La TBN (unde mă uit extreeeeeeeeeeeeem de rar! şi nu trebuie să explic de ce!) au rămas copiii fondatorilor Crouch.  John Hagee îşi lasă fiul la cârma bisericii.

Acum câţiva ani, când se zvonea că Billy Graham va trebui să renunţe la conducerea organizaţiei sale din cauză de boală, un nume care se rostea frecvent era cel al evanghelistului din Oregon, Luis Palau.  Dar Palau nu şi-a lăsat lucrarea începută pentru cea a lui Graham… ci a început s-o împărtăşească cu fiul său, Andrew Palau.  Metoda „festivalurilor” s-a lipt şi de organizaţia lui Palau, cu un alt nume: 50Fest.  Recent, a avut loc o activitate în Jamaica la care a participat Andrew Palau.  Mesajul evangheliei a fost rostit cu putere şi… fără accentul tatălui!  O să-i duc lipsa lui Luis, cum îi vom duce cu toţii lipsa şi lui Billy Graham.  Dar trebuie să ne obişnuim cu moştenitorii!
Şi Andrew Palau va merge în România.  De fapt, el are un program încărcat: din Jamaica a zburat în  Etiopia, unde împreună cu soţia sa, Wendy, adoptă un copil etiopian.  Apoi se va duce la Bucureşti pentru ediţia română a lui 50Fest (între 31 Mai - 1 Iunie).
Ce să zic?  Nu pot să mă plâng!  Bunicul a fost predicator şi păstor de biserici baptiste, tata la fel, acum şi eu, şi fratele meu Adrian…  Mă gândesc că „ungerea” untdelemului turnat pe capul părinţilor se scurge şi pe cel al copiilor!  Dumnezeu să le dea har şi binecuvântare lui Franklin şi lui Andrew în anii ce vin, să ducă mai departe lucrarea Domnului cu credincioşie şi succes!
Am postat o poză a celor doi Grahami; asemănarea este izbitoare, nu-i aşa?

 JI Packer şi Anglicanii Canadieni

După ce s-a anunţat de mai multe ori că este posibil ca unul dintre cei mai influenţi evanghelici din lumea contemporană, J.I. Packer să părăsească Biserica Anglicană din Canada, săptămâna trecută faptul s-a împlinit.  Teologul în vârstă de 81 de ani, cu peste 4 milioane de cărţi vândute, împreună cu alţi 10 colegi şi episcopi s-au despărţit de Biserica Anglicană Canadiană cu cuvinte aspre.  Astfel, Packer a spus că mulţi dintre episcopii acesteia sunt eretici şi că au aderat la un liberalism otrăvitor.  Cei 11 rămân în sânul denominaţiei anglicane dar vor opera sub autoritatea arhiepisopului Africii de Sud, Rev. Gregory Venables.

Vineri seara trecută Packer s-a întâlnit cu peste 300 de membri ai bisericii căreia îi aparţine în Vancouver, BC şi a răspuns la întrebări.  Printre altele, teologul calvinist a deschis Biblia al cărei editor este (Standard English Version) la 1 Corinteni 6:9-11 şi a arătat că homosexualismul este păcat, alături de beţie, curvie, furt şi altele şi că cei ce practică aceste păcate nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.  Packer a subliniat că Biblia este autoritatea absolută cu privire la adevărul divin.

 Zi de Rugăciune pentru Zimbabwe

Rev. Bob Stumbles, Cancelarul Diocezei Anglicane din Harare, Zimbabwe a descris recent naţiunea sa ca „o naţiune într-un necaz îngrozitor şi care se află la marginea unui dezastru uman.”  „Ţara trebuie să scape de violenţă,  de secretul şi ascunderea rezultatelor alegerilor, de oprimare şi corupţie, şi să vinădreptatea, bucuria, pacea, compasiunea, cinstea, justiţia, democraţia şi eliberarea de frică şi nevoi” a mai spus Cancelarul.

Astfel, Duminică 27 Aprilie este desemnată ca o zi specială de rugăciune pentru Zimbabwe.  Creştinii din lumea întreagă sunt încurajaţi să se roage pentru cele de mai sus şi pentru creştinii din Zimbabwe care sunt ameninţaţi cu genocidul.  Site-ul Ekklesia care a postat ştirea mai spune: „Fie ca un continuu şi puternic flux de rugăciuni şi mijlociri să curgă către Domnul pentru toţi oamenii (din Zimbabwe) în această Zi a Rugăciunii, cerând intervenţia Sa divină în întreaga naţiune”.
Să-ţi aminteşti şi tu, cititorule şi să spui şi altora, poate şi bisericii cu care te închini Domnului.  Mai ales că nu cu mult timp în urmă, strigam şi noi către Dumnezeu dintr-o ţară strivită de comunism, şi Dumnezeu ne-a ascultat!

Scrisoare de la Creatorul lui Trig

Sarah Palin este în vârstă de 44 de ani şi este Guvernatorul statului Alaska.  Săptămâna trecută a dat naştere celui de-al cincilea copil al ei, pe nume Trig.  Luni Guvernatorul Palin a fost la lucru şi a răspuns reporterilor despre condiţia noului născut.  Trig s-a născut prematur şi are sindromul Down (boală genetică care va afecta dezvoltarea fizică şi intelectuală a copilului).

Arătându-le reporterilor copilul, Sarah a spus că atunci când medicii i-au adus ştirea, s-a simţit tristă şi derutată.  Mai apoi a simţit mângăiere în inimă şi a primit convingerea că familia ei a fost aleasă de Dumnezeu pentru primirea unui asemenea copil care necesită îngrijire şi dragoste specială.  În ochii ei, Trig este „absolut perfect” a spus Sarah.
Mai târziu, Guvernatorul a trimis un email prietenilor, cunoscuţilor şi rudeniilor ei, un email care părea a fi de la Dumnezeu, şi care printre altele, spunea: „ Mulţi oameni o să-şi exprime mila, dar tu nu ai nevoie de milă nici nu vrei mila lor, pentru că Trig va fi o bucurie; cu privire la aceasta trebuie să te încrezi în Mine.  Copiii sunt ingredientul cel mai scump şi mai promiţător în lumea rea în care trăieşti acolo pe pământ.  Trig nu este deosebit (de alţi copii) decât că are un cromozom în plus”.  Emailul era semnat „Creatorul lui Trig şi Tatăl tău ceresc”

Cum o cheamă pe femeia de serviciu?

 Am citit undeva rândurile de mai jos şi am crezut că sunt potrivite şi pentru alţii.  Iată-le:
„În a doua lună a şcolii de asistente medicale, profesorul ne-a dat un test.  Fiind o studentă conştiincioasă, am răspuns repede la fiecare dintre întrebări, dar m-am împotmolit la ultima: „Cum o cheamă pe femeia de serviciu a şcolii?”  Am crezut că era un fel de glumă. O văzusem pe femeie de câteva ori: era înaltă, avea părul negru şi peste 50 de ani, dar de unde să ştiu cum o cheamă?  Am dat profesorului foaia cu testul, lăsând ultima întrebare fără răspuns.

Înainte de a ieşi din sală, unul dintre colegi întrebă dacă ultima întrebare contează la notare.  Profesorul a răspuns: „Absolut!  În carierele voastre o să întâlniţi o mulţime de oameni.  Cu toţii sunt importanţi.  Ei merită atenţia voastră, chiar dacă tot ce faceţi este să le zâmbiţi sau să le spuneţi „bună ziua”.”
Nu am uitat niciodată lecţia aceea.  De asemenea am aflat în aceeaşi zi că pe femeia de serviciu o chema Dorothy.

"Bush e un cowboy!"

Aşa mi-a retezt-o scurt un interlocutor deunăzi.  Aş fi vrut să-i explic ceva, dar nu a vrut să mă mai asculte.  Dacă aveam ceva bun de zis despre preşedintele American, nu era vrednic de urechile lui.  Dar, ce aş fi vrut să-i spun?
I-aş fi spus că el nu înţelege pe americani şi nici America.  Ţara aceasta este o secţiune transversală prin toate naţiunile pământului, dar nu şi prin personalităţile lumii.  Majoritatea celor veniţi aici se caracterizează prin faptul că îşi asumă riscuri cu o uşurinţă mai mare decât alţi oameni.  Eu am întâlnit nenumăraţi emigranţi români care şi-au riscat viaţa trecând frontiera României comuniste, sau înotând peste apa rece a Dunării.  Unii au fost prinşi la prima tentativă dar bătaia şi puşcăria i-a determinat ca să vrea să plece cu şi mai mult patos.

Psihiatrul John Gartner de la John Hopkins University spune că noi suntem experimentul social cel mai mare şi mai îndelungat din întreaga istorie a omenirii.  Ce se întâmplă când timp de 200 de ani aduni într-un loc oameni cărora le place riscul?  Răspunsul este: America!  Locuitorii Americii sunt oameni care au plecat „în lume” să-şi făurească un viitor (nu să-şi caute norocul, cum le place unor români să zică!) într-o nouă naţiune.
Europa este alcătuită în mare parte din oameni care „au stat acasă”.  De aceea îi numesc ei pe americani „cowboys”: noi suntem!  De aceea îi numesc americanii pe europeni „blegi”: ei sunt! (Ah, câte sprâncene s-au ridicat chiar acum!).  De aceea America este un leader în lume, iar ceilalţi se lasă conduşi.  Şi câtă vreme restul lumii se mulţumeşte să viseze de pe prispa casei, fără să se aventureze în a-şi asuma riscuri, poate să zică ce vrea despre America (şi despre Bush)!
Dr. Gartner a scris o carte despre chestiile astea.  Mai jos aveţi un paragraf din prefaţa cărţii (în engleză).

 „The Hypomanic American

The Hypomanic Entrepreneur

The 1990s will be remembered as the age of Internet mania, a time when entrepreneurs making grandiose claims for their high-tech companies swept up millions of Americans with their irrational exuberance, inflating the biggest speculative bubble in history. The idea that some entrepreneurs may be a little manic is hardly new. A Google search for “manic” and “businessman” yields more than a million hits. Entrepreneurs, as well as the markets they energized, were commonly described in the media as “manic.” Yet, until now, there has never been a serious suggestion that the talent for being an entrepreneur and mania, the genetically based psychiatric disorder, are actually linked. Perhaps because I am a clinical psychologist, it was clear to me that “manic” was more than a figure of speech in this case.
I called several reporters who had written profiles of these “manic” entrepreneurs and asked them, “Do you think he really was manic?” None said yes. “Not really manic; not clinically,” was a typical response. They resisted applying the psychiatric diagnosis because the entrepreneurs they had interviewed were boastful, hyperenergized, and zany, but they “weren’t crazy.” And the journalists were right. Their subjects were not manic. They were hypomanic. Hypomania is a mild form of mania, often found in the relatives of manic depressives. Hypomanics are brimming with infectious energy, irrational confidence, and really big ideas. They think, talk, move, and make decisions quickly. Anyone who slows them down with questions “just doesn’t get it.” Hypomanics are not crazy, but “normal” is not the first word that comes to mind when describing them. Hypomanics live on the edge, betweeen normal and abnormal.
For example, Jim Clark, cofounder of Netscape, was described in Business Week by Netscape’s other cofounder, Jim Barksdale, as “a maniac who has his mania only partly under control.”1 In The New New Thing, Michael Lewis profiled Clark as a perpetual motion machine with a short attention span, forever hurtling at unsafe speeds in helicopters, planes, boats, and cars. When his forward motion is impeded, Clark becomes irritable and bored. In his search for the stimulation of the “new new thing,” he quickly loses interest in the companies he founds and tosses them into the laps of his bewildered employees. His Netscape IPO is credited with starting the Internet gold rush. After that it seemed he could do no wrong. When he pitched a new company, Healtheon, a medical Web site, his only business plan was a diagram with five words. His “magic diamond” put Healtheon at the center of four vertices labeled “doctors, consumers, providers, and payers.” That was it. His magic diamond, he claimed, was going to “fix the U.S. health care system.”2 It was going to be “bigger than Microsoft, AOL, Netscape and Yahoo!” As Lewis wrote, “Any other human being would have been thrown into an asylum for thinking such grandiose thoughts.”3 Those who followed Clark had faith in his messianic mission. “There was a feeling that we were about to change the world,” said one of Healtheon’s chief engineers.
Successful entrepreneurs are not just braggarts. They are highly creative people who quickly generate a tremendous number of ideas—some clever, others ridiculous. Their “flight of ideas,” jumping from topic to topic in a rapid energized way, is a sign of hypomania. Consider Bill Gross, CEO of Idealab. Bill Gross’s job was not to build or run companies, but just to think of ideas for them. Idealab was an “Internet incubator.” On Fortune’s cover, next to a picture of a cheerful Bill Gross, was the caption “I Lost $800 Million in Eight Months. Why Am I Still Smiling?” The author, Joseph Nocera, Fortune’s managing editor, begins his article with an unusual mea culpa. He apologizes to his readers for his previous Fortune article that hyped Gross and Idealab just before the Nasdaq crash. He confesses that Gross converted him into a believer:
I believed him because I was dazzled by him. A small, wiry man, Gross had an infectious boyish enthusiasm that was charming and irresistible. He spoke so rapidly—jumping from topic to topic as if he were hyperlinking—that it was hard to keep up with him, and had so much energy he seemed constantly on the verge of jumping out of his skin. He bubbled over with irrepressible optimism.
And his brain! That’s what really set him apart. You could practically see the ideas bursting out of it, one after another, each more offbeat, more original, more promising than the last. The sheer profusion of ideas—and the way he got excited as he described them—was a large part of his charisma.
The reason Bill Gross was still smiling was that his newest new idea was “going to be unbelievably huge” and “revolutionize the Internet.” Eight hundred million. Eight hundred shmillion. Nothing could dim Gross’s enthusiastic confidence.
During the 1990s, I was paying attention to such behavior because I was planning to write a book about religious movements started by manic prophets. But I began to be distracted by messianic movements happening around me in real time, particularly because, as an avid technology investor, I was a member of one—the believers in the new economy. I was even a millionaire on paper for one exhilarating day in March 2000 at the peak of the market, before my portfolio lost 90 percent of its value. I began to suspect I was writing the wrong book.”

 Un om al lui Dumnezeu!

Am fost astăzi invitat să predic într-o altă biserică, şi acolo am întâlnit o prietenă a noastră din tinereţe.  Drumurile ne-au despărţit de mult, de vreo 35 de ani.. dar ne-am mai întâlnit din când în când.  Ea şi soţul ei sunt nişte oameni excepţionali.  Fiecare în felul lui aparte.  Ea l-a îngrijit un timp pe Richard Wurmbrand în California şi în discuţia cu ea, aminteşte mereu de lucruri învăţate sau auzite de la RW.  A fost singură la adunare azi-dimineaţă.  Soţul ei a fost rugat de un coleg de-al lui să îl înlocuiască pentru ca să fie liber pentru ceva lucru important în familia colegului.

Am întrebat-o cu sunt ei, şi mi-a spus că bine.  Că-s interesaţi de viaţa trăită în părtăşie strânsă cu Domnul şi-s bucuroşi că nu au fost infectaţi de microbul îmbogăţirii care i-a îmbolnăvit pe atâţia români.  Am întrebat-o de soţul ei, şi mi-a spus că el este un om extraordinar.  Nu ar vorbi de rău pe cineva nici în ruptul capului şi nici nu ar asculta vorbirea de rău despre cineva.  De fapt, spunea soţia, când ea s-a căsătorit, a cerut de la Domnul un bărbat care s-o ajute să se apropie de Domnul, să ducă mântuirea până la capăt.  Şi Domnul i-a ascultat 100% rugăciunea.  Soţul ei este un om al lui Dumnezeu!
A fost o mărturisire care ne-a lăsat uimiţi şi pe mine şi pe soţia mea.  Câte soţii mărturisesc asta despre bărbaţii lor?  Dar câţi bărbaţi despre soţiile lor?   Ar trebui să lăsăm să vorbească soţiile noastre şi soţii noştri…

 America lui Obama

 După comentariile sale de la San Francisco despre locuitorii oraşelor mici din „middle America”, s-a creeat harta aceasta care ilustrează concepţia lui Obama despre SUA.  

Sticla de „bitter elitist” se explică astfel: e un joc de cuvinte: bitter înseamnă şi amar - Obama a declarat că locuitorii oraşelor mici suferă de amărăciune şi de aceea se ţin de religia sau de armele lor.  Remarca este elitistă, de unde bitterul elitist).

 Jimmy Carter preferă dictatorii!?

 Călcând din străchini în străchini, liberalul Jimmy Carter MBA-Presidents Sep-07 a răspuns recent întrebărilor unor ziarişti (vezi aici tot articolul) că atunci când ai o democraţie, nu trebuie să vorbeşti cu liderul (ales) pentru a afla ce simte ţara, în timp ce când ai o dictatură, vorbeşti numai cu dictatorul, deoarece acesta reprezintă vocea poporului.  Adică, Jimmy Carter preferă dictatorii, deoarece ei simplifică procesul comunicaţiei, nu-i aşa?   Just thinking…

În altă ordine de idei, afirmaţia lui Carter lămureşte pe oricine că în anumite condiţii, el nu ar vizita pe  teroristul Palestinina Khaled Mashal (şeful Hamas-ului) decât ca simplu cetăţean american; adevărat căreprezentant al unei extreme liberale (doi dintre reprezentanţii acestei extreme, Obama şi Hillary caută să ajungă la Casa Albă în toamnă!) minoritare, dar simplu cetăţean, fără doar şi poate!  Singura problemă este că Jimmy Carter NU este un simplu cetăţean: a fost preşedintele SUA şi asta ar trebui să-i dea de gândit de zece ori înainte ca să-l ia gura pe dinainte sau de a face mişcări binevoitoare faţă de terorişti!

 Sinceritate

 Este cam rar să descoperi atâta sinceritate la o biserică!  De obicei, ţi se promite mult… dar primeşti puţin!  Cel puţin, cei cu biserica din poză, recunosc că servesc mâncare de tip fast-food: anostă, fără „proteine” duhovniceşti, lipsită de originalitate şi fără inspiraţie proaspătă, pregătită în grabă.  Nici de la „clienţi” nu se aşteaptă prea multe: să vină şi să plece în grabă, să mănânce pe fugă fără să aibă pretenţii.Şi acum, una auzită şi cu mari posibilităţi de a fi reală.  Undeva în sudul SUA era o excelentă rotiserie, care servea cei mai delicioşi pui.  

Numele ei, „Church of God Rotisserie”.   Întrebat dacă poate explica numele, unul dintre patroni răspunse că, acum 20 de ani clădirea rotiseriei era o biserică numită „Church of God”. Dar banii erau puţini şi membri au decis să-şi suplimenteze venituile deschizând o mică rotiserie la care să servească pui. Curând afacerea a devenit prosperă, cererea tot mai mare, şi „afacerea” avea nevoie de tot mai mult spaţiu. Cum biserica nu se înmulţea, membrii rămaşi au decis să renunţe la biserică şi să aloce rotiseriei tot spaţiul bisericii, continuînd să vândă puii prăjiţi. Desigur, s-a păstrat numele!  Trist, dar poate fi adevărat!

Comunicaţia viitorului

 Daniel spunea printre altele, în încheierea profeţiei sale că „cunoştinţa va creşte” în vremurile din urmă.  Nu mai încape nici o îndoială că aceste preziceri se împlinesc sub ochii noştri.
Una dintre schimbările cele mai fascinante au apărut în domeniul comunicaţiei şi se datorează internetului.  Eu am schimbat mereu compania cu care mă conectam la WWW ca să am viteze din ce în ce mai rapide. Compania care o folosesc acasă (Comcast) îmi oferă viteze de downloadare de 12Mbps şi uploadare de 768kbps. Unde închiriez biroul, proprietarul mi-a oferit T3 şi am viteze de downloadare de peste 44Mbps. Viteze uluitoare!
Ieri însă am dat peste un articol la Fox News care prezice că şi Internetul va deveni în curând perimat.  Se vehiculează un alt termen cu care probabil că vom începe să ne obişnuim în câţiva ani, şi el va înlocui tehnologia veche a internetului (reţeaua de internet încă se bazează în multe părţi pe cabluri care au fost gândite pentru telefonie şi imagine) printr-o tehnologie nouă a fibrei optice.  Noul termen ce se impune este „The Grid” (Reţeaua) şi deja se foloseşte de vreo şapte ani la CERN în Geneva 

(CERN este organizaţia care a inventat internetul, deşi Al Gore zice că el l-a inventat!) ). Viteza de conecţie şi comunicare va fi de 10 mii de ori mai rapidă decât ce am eu acum acasă!  Sistemul va putea transmite imagini holografice.  Un film de peste 8GB va putea fi downloadat în mai puţin de 2 secunde (he-hei, ce viaţă pe amatorii de noutăţi…) etc.
„The Grid” are deja peste 55 mii de servere instalate şi se preconizează ca numărul lor să crească la peste 200 de mii în doi ani.  În prezent tehnologia este folosită în proiectul cunoscut sub numele de LHC (Large Hadron Collider), un nou accelerator de particule care are menirea de a explora vârsta universului. Viteza şi capacitatea de înregistrare de date a „reţelei” face posibilă folosirea ei în acest proiect.  De exemplu, LHC generează informaţii anuale care s-ar înregistra pe 56 milioane de CD-uri (puse unul peste celălalt, ar avea o lungime de 60 km).
Marea Britanie are deja 8 mii de servere şi, în mod teoretic, din toamnă, orice student sau cadru academic va avea posibilitatea să se conecteze la „Reţea”.

 Netanyahu şi evanghelicii

 Se ştie că pastorul John Hagee din San Antonio este unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Israelului.  Pentru sprijinul său diferitelor cauze ale evreilor, Hagee a primit diverse distincţii şi medalii.  Recent a condus o delegaţie de peste o mie de participanţi la o conferinţă organizată în Ierusalim.  Cu ocazia aceasta, unul dintre invitaţi, fostul premier israelian Benjamin Netanyahu a declarat că „Israel nu are prieteni mai buni în lume decât creştinii sionişti.  Această prietenie este a inimii, o prietenie a unor rădăcini comune, o prietenie a unei civilizaţii comune.”

Să fie acestea cuvintele unui politician care ştim că ar spune orice se cuvine momentului?  Să fie cuvinte sincere?  Să fie cuvinte spuse din politeţe, unei audienţe care tocmai a donat suma de $6 milioane unor cauze israeliene?  Nu ştim.  Dar ştim că Israel are din ce în ce mai puţini prieteni adevăraţi şi din ce în ce mai mulţi duşmani.  Ameninţările împotriva lor se multiplică.
Indiferent de care ar fi poziţia noastră escatologică, indiferent de ce rol credem că va mai juca Israelul ca naţiune (dacă credem că va mai juca vreun rol sau nu) în viitor, Biblia ne învaţă pe noi, creştinii să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului (Ps 122:6).  Domnul Dumnezeu promitea lui Avraam că-l va face un neam mare şi va binecuvânta pe cine îl va binecuvânta (Gen 12:1-3).  Una dintre explicaţiile ilustraţiei Domnului Isus din Matei 25:31-46 cu privire la lucruri făcute unor neînsemnaţi fraţi ai Lui este că aceşti fraţi neînsemnaţi sunt evreii.  Iată deci suficiente îndemnuri pentru (măcar) a ne ruga pentru poporul care a dat lumii pe Mântuitorul.  Oricum, lepădarea lor temporară a făcut posibilă primirea noastră, a celor dintre neamuri.  Re-primirea lor va însemna viaţă din morţi, după cum spunea Pavel (Rom 11:15).

 
Învață engleza sau du-te la închisoare!

 Un judecător din Pennsylvania a avut în fața sa patru acuzați de conspirație pentru a comite tâlhărie. În urma procesului, aceștia au fost găsiți vinovați și trebuiau să primească o condamnare la închisoare pe 24 de luni. Deoarece procesul a fost îngreunat de faptul că acuzații nu vorbeau engleza și au avut nevoie de traducător, judecătorul le-a dat o pedeapsă alternativă: să învețe limba engleză. Dacă vor învăța să vorbească, să citească și să scrie engleza ca apoi să obțină o diplomă de liceu ca să-și găsească astfel locuri de muncă, nu vor trebui să meargă la închisoare.

Eu sunt de partea celor ce consideră că, deși inovatoare și neobișnuită, „pedeapsa” este rațională și ar ajuta mai mult la integrarea în societate a celor patru decât doi ani la o închisoare! Desigur, mai sunt alții care-s de partea cealaltă a gardului, care consideră că pedeapsa nu e justă, că guvernul ar trebui să încurajeze multiculturalismul, nu să-i oblige pe alții să învețe limba engleză, etc. Tu ce crezi?

 Se știe că unul dintre pilonii relației bune atât în familie cât și în societate este comunicația.  Cuplurile cele mai fericite care le-am întâlnit vreodată au descoperit secretul unei bune comunicații.  Să spui ce simți, ce gândești, iar la capătul celălalt să fii ascultat, înțeles.  Să discuți, să negociezi, să explici, să te înțelegi.  Există puține probleme care să nu se rezolve când doi comunică în iubire și respect reciproc.
Ca unul care-s căsătorit de mulți ani, am înțeles asta din urmărirea relației dintre părinții mei și din proprie experiență.  Adesea ne înțelegem cu coția din priviri, sau pur-și-simplu știm ce gândește celălalt.  Nu o dată muncesc seara în biroul de acasă, și mă gândesc de exemplu, că mi-ar prinde bine un suc, sau ceva.  Nu trece mult, și o surprind pe soție venind la mine, să vadă ce mai fac, și-mi aduce un suc, sau alte lucruri, exact acelea la care m-am gândit că mi-ar place!

Ei, dar desigur capacitatea de a ne cunoaște astfel nu a apărut peste noapte și nu a fost întodeauna ușor drumul către comunicație.  Dar astea ar fi subiecte pentru volume… cum cred că ar fi și-n viețile altora!  Acum câțiva ani soția a început să se plângă de dureri la ochi.  După ´jde vizite la medici, am ajuns în cele din urmă la una dintre clinicile cele mai prestigioase din SUA pentru afecțiuni ale ochilor: Casey Eye Institute din Portland.  Acolo, un expert în „macular degeneration” (cred că românește i se zice maculă degenerativă, dar nu-s sigur și nici soția, care e farmacistă de profesie, nu știe) a descoperit că aceasta este afecțiunea de care suferă.  E o boală a ochilor ce apare de regulă doar la femei, și la vârste mult mai înaintate decât cea a soției mele.  Boala se manifestă printr-o sensibilitate deosebită la lumină, la frig sau cald, la vânt sau uscăciunea aerului, la orice cu alte cuvinte.  După două operații, medicii au ajuns la concluzia că nu se poate face nimic, doar să se menajeze ochii și să se ia vitamine și minerale care ajută la păstrarea lor pentru cât mai mulți ani.
Unul dintre lucrurile care o supără pe soția mea este aburul.  Așa că odată cu renunțarea la munca ei (boala duce treptat la pierderea vederii și soția mea, deși vede încă binișor, a pierdut ceva din acuitatea vizuală) a renunțat la a mai găti atât de des.  Oricum, când o face trebuie s-o ajut la parte din operațiile culinare, partea care ține de scoaterea din cuptor a produselor fierbinți, de exemplu!  Acum, cineva o să citească și-o să exclame: „Big Deal!”, adică, mare scofală să scoți ceva din cuptor sau să amesteci în ceva ce fierbe pe sobă.  Așa e: nu-i mare scofală.  Numai că eu, în copilărie fiind „fata cea mai mare” din casa noastră, am învățat să gătesc.  Și-mi chiar place!  Am un gust la mâncăruri, fantastic!  Asta zice soția și oricine a mâncat din cele gătite de mine.
Așa că, m-am apucat (nu prea des, că nu am timp) și de gătit, din când în când.  Mie îmi plac ciorbele și supele, așa că de 3-4 ori pe lună fac câte una.  Săptămâna trecută făcusem o ciorbă de cartogi de să-ți bați pisica.  Luni, după ce ne-am întors din Canada, am văzut că nu mai este ciorbă, și am spus soției „mâine o să fac o ciorbă de fasole”, fără să spun ce fel de fasole.  Eu mă gândisem la fasole verde, ea boabe.  Ba chiar am și cumpărat fasolea, pe care ea o pusese în cămarăm până a doua zi.  Ieri mă sună la biroul din Seattle și mă întreabă dacă nu vreau să bag ceva afumătură în ciorba mea.  Eu nu prea suport afumăturile, așa că a trebuit să negociem  aspectul acesta.  Dar eram preocupat de munca mea, și nu am făcut relația dintre ciolan și fasolea verde.  Am decis că o să pun dacă are ceva costițe sau ciolan afumat.
Aseară, am sosit acasă de la muncă și m-am apucat de gătit.  Într-un vas mă aștepta stând cuminte în apă, câteva costițe afumate.  După ce am prăjit puțin ceapa, le-am aruncat în oală, le-am prăjit și pe ele doar așa, un pic, apoi am turnat apă și le-am fiert.  Oricum carnea se fierbe mai greu decât fasolea.  Când veni vremea fasolei, am aruncat în fiertură și fasolea, și câteva roșii tăiate mărunt.  I-am dat ciorbei gustul, apoi a mai rămas ultimul element: de obicei nouă ne place pătrunjelul.  Avem mereu pătrunjel proaspăt în casă.  Doar că acum nu știam unde este, așa că am strigat la soție întrebarea dacă știe unde-i pătrunjelul.  Ea mi-a răspuns unde este, dar mi-a spus că ar prefera în ciorba de fasole tarhon!
Nici atunci nu ne-a căzut fisa la nici unul că noi vorbim de două produse cu rețete total diferite…  Eu am gândit fasole verde tot timpul, ea fasole uscată.  De aceea, ciolan și tarhon.  Eu, pătrunjel și roșii.  Și iacă-așa am trântit aseară o ciorbă de fasole verde, cu tarhon și un pic de oțet (de pe tarhonul conservat cu oțet), cu ciolan afumat, dar și cu roșii…  O să vedem astăzi „cum gustă”.  Cum se asociază gustul dens și solid al afumăturii cu intenția de a fi ușoară și răcoritoare a ciorbei de fasole verde!  Dar am râs aseară cu nevastă-mea de ne-am prăpădit!   Bine că nu ne-am certat!  Că probabil acum peste 20 de ani, o asemenea ispravă s-ar fi lăsat cu niște tunete și fulgere de ambele părți.  Dar acum, suntem dispuși să înțelegem și scurt-circuiturile din comunicație!

 Gingășie de … tată

 De obicei, mamele sunt considerate a fi gingașe.  Gingășia este o caracteristică mai degrabă feminină.  Pentru ea îți trebuie delicatețe, suplețe, sensibilitate, bun simț.  Bărbaților le place să fie la celălalt pol, să fie considerați „macho”.  Auzeam o doamnă spunând deunăzi unei prietene de-a ei că bărbatul ei este cam din topor.  Bărbatul ei trăgea și el cu urechea, și am văzut pe fața lui un zâmbet larg de om satisfăcut, ca și când „din topor” ar fi ceva lăudabil.

De data aceasta însă, era deosebit.  Să vă povestesc.  În frizerie intră un bărbat cu un copil.  Copilul să fi avut vreo 4-5 ani.  Semăna cu bărbatul, deci am presupus că e tata și fiul.  Tata era îmbrăcat în haine militare.  Când le-a venit rândul, frizerița a plasat pe scaunul de frizer un înălțător pe care să se așeze copilul, pentru a fi la înălțimea potrivită tunsului și pentru a se vedea în oglindă.  Dar tatăl a spus că nu este nevoie de înălțător.  În schimb, s-a așezat el în scaunul de frizer, luîndu-și apoi fiul în brațe.
Frizerița și-a început munca.  Tatăl șoptea mereu băiatului în ureche că e în regulă.   Din când în când, îi pune mâna pe frunte ca să nu-i cadă copilului firele de păr în ochi.  Tatălui nu-i păsa că el se umple de păr.  Doar copilului să-i fie bine, să nu-i fie frică de zumzetul aparatelor, de femeia necunoscută.  Și în cele din urmă, fiul a fost tuns proaspăt.  Fără nici o lacrimă, fără scandal.
Gingășie.  De la un militar învățat să înfrunte viața cu asprime, să fie probabil dus și hotărât.  De ce?  Pentru că era fiul său!  Poate că nu ar strica să învățăm și noi bărbații să manifestăm un pic de gingășie.  Pentru că așa se poartă Dumnezeu cu noi.  Când El spune că ne-a purtat pe umeri din tinerețe și încă vrea să ne mai poarte, este gingășie.  Când El spune că va șterge orice lacrimă din ochii noștri, este gingășie.  Când El ne cheamă la Sine pe toți cei trudiți și împovorați, e gingășie!  Avem de la cine învăța!  Desigur, dacă suntem… fii...

Preferinte

 Azi noapte am luat din librărie un film mai vechi,  la care nu am avut inca ocazia sa ma uit: Diarios de Motocicleta, făcut în 2004 și care descrie călătoria făcută în 1952 de Che Guevara și un prieten cu motocicleta de-a lungul a peste 10 mii de km în America de Sud.  Călătoria aceea este creditată cu schimbarea vederii asupra vieții a lui Che Guevara.  Poate că într-o zi voi comenta filmul pe site-ul meu de filme.
Aseară însă în timp ce mă itam, spre sfârșitul filmului Che intră în apa râului Amzon pentru a îl traversa în înot: pe maul celălalt era o leprozerie de la pacienții căreia voia să-și ia rămas bun în perspectiva călătoriei de a doua zi.  Che suferea de astm și asta era o problemă pentru condiția sa fizică.  Prietenii săi de pe malul de pe care plecase strigau către el să se întoarcă, să aibă grijă.  Leproșii de pe malul celălalt și-au dat seama ce se întâmplă și-i strigau cuvinte de încurajare.  În sfârșit, Che soșește cu bine la țintă: obosit, dar întreg.
Desigur că știam din deznodământul istoriei că Che nu va fi devorat de Piranha acolo în Amazon… și totuși când a intrat în apă frica mea de spectator era să nu fie atacat de piranha…  Știi de ce?  Pentru că în viață am învățat că adesea este de preferat să fii înghițit de o balenă, decât devorat de mușcăturile mici și repetate ale unui grup de piranha!

Nu loviturile puternice ne dărâmă; cumva acelea sunt așteptate și le explicăm.  Nu putem scăpa de moarte, de despărțire, de boală.  Ne consolăm până la urmă că de exemplu, nu a plecat nimeni din viață viu!  Dar chestiile mici ne supără.  Vă amintiți de filmul Forest Gump?   Jenny, prietena din copilărie a lui Gump revine în localitate și împreună cu Gump merge le casa abandonată în care ea și-a petrecut copilăria nefericită, în sărăcie și-n abuzarea sexuală din mâinile tatălui ei.  Vederea casei îi aduc lui Jenny aminte de tragediile și suferințele copilăriei ei.  Jenny se îndreaptă către casă țipând și aruncând cu tot felul de obiecte și cu pietre.  La un moment dat, nu mai sunt pietre cu care să arunce, la care Jenny se prăbușește pe pământ plângând.  Gump se duce către ea și o ridică de jos, consolând-o cu cuvintele „Jenny, câteodată nu există pietre suficiente”.
Cei mai mulți dintre noi nu pierdem bătăliile majore ale vieții, ci ne risipim în cele mărunte.  Aici a excelat Pavel.  Nu faptul că într-o zi sabia romană s-a ridicat pentru a cade scurt peste gâtul apostolului mă uimește la el, ci faptul că a trăit o viață cu atâtea obstacole care l-ar fi putut dărâma și face să dea înapoi… dar le-a învins pe toate!  Victoria finală, asupra sabiei-balenă a călăului a fost ușoară și câștigată în micile  înfrângeri a luptelor-piranha de fiecare zi.
Câteodată găsești câte o motivație spirituală înălțătoare și inspirantă: „m-am uitat la promisiuni… am ținut cont de bucuria ce mă așteaptă…” etc.  Dar de cele mai multe ori, cum am constatat și-n viața mea,  nu am nici o motivație ci pur și simplu stau acolo sub mușcături și nici măcar nu dau cu piciorul, sau cu mâna sau cu vreo piatră… ci doar stau acolo și aștept să treacă!  Nu-i nici un eroism în chestia asta, decât acelaAmtrak-Problems că suferința, lipsurile și așteptarea întăresc mult omul lăuntric și-l pregătesc pentru confruntarea aceea majoră cu inevitabilul.
Prefer balena… dar până ajung la ea, trebuie să mă las mușcat mereu de piranha!

 Chirurgie spirituală

 Dr. Evan O´Neill Kane a fost chirurgul șef al spitalului Kane Summit Hospital din New York City.  Prin 1921 practica meseria de chirurg de peste 37 de ani.  Convingerea lui era că pacienții trebuie să fie operați după administrarea unei anestezii locale, și nu prin anestezie generală, cu efectele ei neplăcute.
Dr. Kane era nerăbdător să demonstreze teoria posibilității unei operări cu anestezie locală, dar nu a găsit multă vreme nici un voluntar care să se expună unei asemenea anestezii și operații.  Tuturor pacienților cu care a stat de vorbă le era teamă că anestezia locală va trece în timp ce operația este încă în desfășurare, și gândul durerii cuțitului tăind în carne vie îi înspăimânta.
În cele din urmă, doctorul a găsit un voluntar.  Operația era o apendictomie.  Dr. Kane a operat peste 4 mii de apendictomii până în clipa aceea.  Așa că doctorul nu a avut nici o problemă să pregătească pacientul.  Anestezia locală a fost administrată cu atenție și operația a început.  Dr. Kane a făcut o incizie transversală în partea îngurstă a abdomenului pacientului și și-a băgat mâna înmănușată.  A legat vasele de sânge pentru a opri sângerarea, a găsit apendicele, l-a scos și apoi a reconectat vasele de sânge și a cusut cu atenție rana la loc.

În mod remarcabil, pacientul nu a simțit nici un disconfort deși a fost treaz tot timpul operației.  Ba chiar ș-a și uitat la operație într-o oglindă mare în tot timpul acesteia, pentru că pacientul era… însuși Dr. Kane.  A doua zi s-a ridicat din pat și și-a continuat activitățile în spital.  Se stabilea astfel o nouă procedură, și pacienții operați de apendicită erau lăsați acasă după numai o zi de spitalizare, vizavi de o săptămână, cum era obiceiul după o anestezie generală.  Medicina stabilea astfel o nouă etapă.
Îți trebuie curaj să te lași pătruns de bisturiul Cuvântului lui Dumnezeu.  Să-ți deschizi inima ca Duhul Sfânt să te cerceteze în lumina Cuvântului și apoi să te uiți în oglindă pentru a vedea tot ceea ce nu este corespunzător în tine, tot ceea ce este „infectat” de păcat.  Ca o sabie cu două tăișuri, Cuvântul lui Dumnezeu și curăță ceea ce este nepotrivit, dar și întărește ceea ce este bun.
Îți trebuie curaj, pentru că adesea nu-i suficient să admiți în fața lui Dumnezeu că ai greșit, ci și în fața altora, dacă le-ai greșit.  Îți trebuie curaj, deoarece trebuie să verifici ceea ce crezi.  Trebuie să te convingi că ai primit o doctrină corectă, în concordanță cu ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu.  Adesea noi primim doctrine care nu sunt în conformitate cu Cuvântul lui Dumnezeu.  De exemplu, am întâlnit biserici care cred că femeia va fi mântuită prin nașterea de copii…  Adică, dacă nasc mulți copii, femeile vor fi mântuite!  Nici nu le-a trecut prin cap celor ce învață această doctrină că mântuire nu există decât într-un singur fel: prin Christos, prin credință în jertfa Lui.  Pavel spunea că nu prin fapte, ca să nu se mândrească nimeni.  Doctrinele deci trebuie mereu confruntate cu Cuvântul lui Dumnezeu.
Îți trebuie curaj să abandonezi doctrine, credințe sau obiceiuri greșite dar îndrăgite prin întrebuințare.  Să admiți că nu ai înțeles, că nu ai crezut cum trebuia.
Apoi, faptele noastre trebuie mereu cântărite în lumina Cuvântului.  Pavel avea de furcă cu corintenii: nu credința lorera problematică, ci faptele le dădea de furcă!  Păcate precum lăcomia, egoismul, mândria, îmbuibarea, erau găzduite în inima corintenilor și faptele lor erau mânjite de păcat.  Corintenii veneau la cina Domnului și sărbătoreau biruința lui Isus asupra păcatului, în timp ce ei adăposteau păcatul în inima și-l îmbrățișau în comportamentul lor.
Noi trebuie să ne verificăm mereu dacă „facem” ceea ce credem.  De ce?  În ultimă instanță, faptele validează credința noastră!  Și este o operație de chirurgie spirituală eliminarea acelor credințe care nu se potrivesc Cuvântului lui Dumnezeu, și acelor fapte care nu se potrivesc credinței vii și adevărate.  E o operație la care trebuie să ne supunem periodic singuri, și singura „anestezie” este aceea a convingerii că totul este făcut pentru ca omul lui Dumnezeu (adică tu și cu mine) să fim desăvârșiți și cu totul capabili de a face orice lucrare bună.

 Un milion de copii

 Reporterii Brent și Jen Nims au călătorit prin India, China și Africa de Sud pentru a filma documentare despre copiii acelor țări. Interesul lor i-a dus prin case sărăcăcioase, orfelinate, sate și biserici în care au filmat copii povestinsu-și istoriile, unele dintre acestea zdrobind inima. Persecuții, sărăcie, boli, condiții de trai inimaginabile, pericole, și tot felul de suferințe. Cu toate acestea, dincolo de ele, copiii au descoperit credința, nădejdea și dragostea.
Web site-ul www.onemillionchildren.com povestește istoriile acestor copii și arată importanța aducerii Cuvântului lui Dumnezeu la acești copii. Cuvântul are un impact pozitiv nu doar în viața lor și a familiilor lor, ci și a comunităților în care trăiesc.
Vizitarea siteului mi-a adus aminte de aspecte ale copilăriei mele. Asta, pe fundalul învățării copiilor în bisericile noastre, care este o cenușăreasă a slujbelor și o activitate trecută mereu cu vederea. Apropo, adesea școlile duminicale ale copiilor nu-s altceva decât niște „grădinițe” în care-s ținuți copiii noștri pentru a nu ne deranja pe noi sau pe păstor în timpul predicii.

Acum peste 45 de ani nu aveam școală duminicală a copiilor. Biserica baptistă în care am crescut avea o oră de școală duminicală pentru întreaga biserică; noi copiii trebuia să participăm. Nu cred că am fost o duminică în care să nu spun Cuvântul de aur. Dacă s-ar fi întâmplat să nu-l știu sau să nu-l recit, era vai de fundu´meu acasă. De asemenea, se aștepta de la noi să cântăm sau să spunem o poezie în (aproape) fiecare duminică după-masa. La rugăciunea „pe rând” când se rugau bărbații, am adormit cu o ocazie și mi-a trecut rândul. M-a trezit palma după cap a mamei. Mi-a sărit somnul pentru o viață.
Cum „l-am învățat pe Isus” fără școală duminicală a copiilor/adolescenților? Păi, în mare parte acasă. Dimineața la orele 5 ne sculam cu toții. Tata citea un text și noi ne rugam pe rând. Apoi, unii ne mai culcam, alții ne pregăteam de școală. Ăsta a fost programul nostru ani de zile! Fără întrerupere. La masă erau mereu discuții despre Biblie. Părinții ne învățau mereu cum să abordăm anumite situații de viață, sau cum să privim aspecte ale culturii, ateismului, școlii, sexuale, sau de altă natură.
Propun eu oare ca să abandonăm total școlile duminicale ale copiilor noștri? Departe de mine gândul acesta. Doar că părinții nu trebuie să uite că responsabilitatea principală de a-și învăța copiii este a lor, nu a școlii duminicale! Astfel, părinții sunt obligați să monitorizeze mereu stadiul dezvoltării spirituale a copiilor lor și să intervină imediat ce observă lipsuri. Poate că petrecerea de mai mult timp cu copiii noștri acasă în activități spirituale nu ar trebui trecută cu vederea.
Până una-alta, mergeți pe la site-ul de mai sus și implicați-vă dacă vă pune Domnul pe inimă lucrul acesta. Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător

Alarmă pentru surzi

 Le am și eu în casă: detectoare care sună alarma în caz de incendiu, sau în caz de monoxid de carbon în aer.  O dată pe an încep să emită scurte semnale care sunt menite să mă anunțe că trebuie să le schimb bateriile.  Trebuie menținute în stare de funcționare, viața ar putea depinde de semnalele lor în caz de pericol.  Nu mi-au fost de nici un folos în ultimii 20 de ani, dar nici nu doresc să-mi folosească, adică nu vreau să existe în casa mea elementele pe care sunt desemnate să le detecteze.

Cine a venit cu ideea detectoarelor, a fost genial.  Dar și el se inspira probabil după corpul și alcătuirea omului.  Noi avem în noi astfel de detectoare: de temperatură, de durere, de schimbări bruște, de verticalitate, de echilibru, etc.  Le zicem „simțuri”.  Sistemul nostru nervos culege informații de la o mulțime de senzori și le procesează cu viteze inimaginabile pentru a ne pune în alertă cu privire la tot felul de pericole existente sau schimbări în jurul nostru.  Ce ne-am face fără aceste detectoare?  De exemplu, eu nu fac temperatură.  Nu pot detecta o răceală după reacția organismului la atacul bacteriilor.  În schimb sunt foarte sensibil la schimbări de temperatură în jurul meu.  Și sunt de asemenea în stare să detectez mirosuri foarte subtile, sau să gust mâncarea și să spun aproape toate ingredientele din ea (dacă desigur le-am mai gustat anterior).
Spiritual noi suntem de asemenea prevăzuți cu tot felul de senzori care ne avertizează când ceva nu este în regulă.  Conștiința ne mustră pentru vorbe spuse sau lucruri făcute, nepotrivite cu anumite standarde spirituale, sociale și culturale dobândite în dezvoltarea noastră de la copilărie la maturitate.  La nașterea din nou, conștiința noastră dobândește o altă dimensiune și sensibilitate.  Duhul lui Dumnezeu vine și locuiește în noi și aduce cu sine sensibilitatea lui Dumnezeu.  Alarmele ridicate de Duhul Sfânt sunt prețioase și ne feresc de înaintare în păcat, ne ajută să depistăm falsul, demonicul, activități spirituale, etc.
În sfârșit, toate acestea merită o abordare mult mai adâncă și mai detaliată poate altă dată.  Acum vorbind despre alarme, că de aici am pornit, voiam să spun că m-am gândit întotdeauna, cum poate un detector de incendiu scula din somn un surd?  Că alarma este sonoră, un sunet foarte puternic și pătrunzător.  Ei bine, japonezii s-au gândit și ei și au făcut ceva cu privire la asta: au inventat un detector de incendiu care emite o alarmă olfactică: e un miros pătrunzător și înțepător de hrean!  Surzii, chiar de nu vor „auzi” alarma, o vor mirosi!

Biblegateway.com atacat de hackeri

 
Duminica trecută dimineața, zeci de pastori au luat la bisericile lor în prezentarea power-point texte din versiunea „Amplified Bible” a Bibliei.  Unul dintre ei, pastorul baptist Jimmy Rainford, co-fondator al American Fundamental Baptist Association National Conference, asociație care nu recunoaște valabilitatea altei traduceri decât KJV (Authorized King James Version) spunea că și-a pus textele ce sprijineau punctele predicii fără să le cerceteze, căutând doar după referințe, apoi le-a luat și le-a proiectat pe ecranul cu diagonala de 10m în fața a peste 11 mii de participanți la serviciul de duminică dimineața al unei conferințe.

Asta pentru că „diavolul și-a băgat pe neștiute coada” în site-ul Biblegateway.com, care a fost atacat de hackeri.  Aceștia au schimbat între ele cele două versiuni, astfel încât cine căuta un citat din KJV îl primea în versiunea Amplified și invers.  Ori se știe că în America există controversa care dintre versiunile Bibliei este cea mai bună.  Mulți fundamentaliști susțin că numai KJV este valabilă, restul traducerilor fiind mai mult sau mai puțin „stricate”.
Ce bine că la români așa ceva nu se poate întâmpla!  Sau, nu e bine?  Nu știu…

 Religia interdicțiilor

 Deunăzi am mâncat cu niște băieți creștini cu care ne-am cunoscut din cauza unei lucrări de construcții pe care o supraveghez.  Ei nu știau că eu sunt creștin.  Prima zi când ne-am cunoscut, m-au salutat cu „Doamne-ajută”.  Le-am răspuns la fel.  Un salut confortabil, potrivit oricărui creștin.  Acum, cu ocazia mesei, eu mi-am plecat capul și m-am rugat în tăcere pentru mâncare.  Ei deja începuseră, fără să se roage.  După salutul lor am sperat că sunt, dar acum, nu mai știam ce să cred.
După ce au văzut că mă rugasem, m-au întrebat dacă-s „pocăit”.  Le-am spus că da.  Ei mi-au spus că uitându-se la inelul de pe mâna mea, au crezut că eu nu sunt; apoi mi-au spus că și ei sunt pocăiți.  I-am întrebat de ce nu s-au rugat pentru mâncare, și mi-au zis că nu au vrut să mă „jignească” pe mine, un nepocăit.
Apoi m-au întrebat dacă nu e un păcat să porți bijuterii.  Desigur că întrebarea lor a dat naștere la o discuție mai îndelungată.  Ei erau de părerea că purtarea bijuteriilor nu e demnă de un „pocăit”.  Eu le-am spus că a nu mulțumi pentru mâncare nu e demn de un pocăit.  Și astfel, conversația aceea m-a făcut să scriu rândurile de mai jos.

Creștinismul este o religie centrată în jurul unei „vești bune”.  Vestea bună nu este doar că Isus a venit, a murit, a înviat și va reveni, ci și că există antidot atât împotriva religiei false cât și împotriva  prea multei religii.  Celelalte religii rezolvă problema vinovăției (dacă aceasta există), a greșelii (desigur, dacă există greșeală în respectivul sistem religios) a neajunsurilor prin porunca „îți trebuie mai multă religie!”  Adică, depune mai mult efort, practică mai mult!  Ori Domnul Isus a venit ca să ne spună că soluția vieții nu este adăugarea de mai multe porunci, urmate de mai multe fapte.
De aceea i-a confruntat pe farisei.  Fariseii erau o categorie interesantă: ei nu au dat peste nici o poruncă care să nu le placă!  De fapt, au luat poruncile și le-au disecat în paișpe, ca să le facă cât mai multe.  Apoi, fariseii cereau oamenilor să le împlinească (puneau poveri grele pe umerii lor) dar ei nu se sinchiseau să împlinească poruncile (nu le atingeau nici cu degetul Mat 23:4).

Fariseii au impus o religie legalistă.  Legalismul este exacerbarea laturii restrictive a unei religii.  Doar interdicțiile sunt importante, libertățile nu există.  Credința este definită prin lucrurile pe care credincioșii nu le fac.  Cu cât mai mult eviți lucrurile interzise, cu atât mai sfânt ești.  Religia aceasta este descrisă de Pavel în Coloseni 2:20-23 (Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!”  Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor, şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti).
Noi suntem înconjurați de ispite, atacuri ale lumii pe diferite căi, prin diverse mijloace: cântecele fără perdea de la radio, muzica „rap” folosind înjurături, imaginile pornografice izbindu-se de retina noastră care cutreieră nevinovată standul de reviste, showurile în care creștinismul este dezbătut și combătut fie de ateism, fie de alte religii, ipostaze ale unui creștinism fals întâlnit pretutindeni.  Să nu mai punem la socoteală cultura în continuă schimbare, moda, obiceiuri, trenduri.
Toate acestea par a ridica în fața noastră tot felul de piedici pe care noi ne simțim datori să le evităm ca într-o cursă de obstacole.  Noi alcătuim liste de obstacole de evitat și ne simțim atât de vrednici când reușim zi de zi să „fim sfinți”.  Dar de când a avut succes prohibiția?  În timp ce reușim să evităm ceea ce se vede și este evident, prin crăpăturile sufletului nostru se furișează alte păcate, facilitate de biruințele noastre: mândria, mulțumirea de sine, încrederea că noi suntem mai buni decât X sau Y, plus căutare purității prin evitarea contaminării cu ceea ce e dinafară.
Acum, prin cele de mai sus, nu vreau nicidecum să zic că noi nu trebuie să ne ferim de păcat.  Dimpotrivă, noi trebuie să ne impunem să trăim curat.  Doar că o astfel de viață trebuie să decurgă din ceea ce suntem noi în esență, să vină de dinauntru.  Din acel sanctuar lăuntric care a fost curățat de sângele Domnului și apoi umplut de Duhul Sfânt.  Deoarece dacă nu este umplut de Duhul, va fi desigur umplut de alte duhuri, unele dintre ele chiar foarte religioase!
Psalmul 63:1 ne oferă o alternativă viabilă: în locul unei religii pasive, o religie activă de căutare a lui Dumnezeu: Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tînjeşte trupul după Tine, într’un pămînt sec, uscat şi fără apă.  În locul la „nu lua, nu gusta, nu atinge”, „gustați și vedeți ce bun este Domnul!” și „dacă aș putea să mă ating de haina Lui, mă vor tămădui” (Marcu 5:28).

Anunturi de la Politie

 De la 1 Iulie Poliția statului nostru va amenda pe toți conducătorii auto prinși că vorbesc la telefon, ținând telefonul la ureche cu mâna. Se oate vorbi cu cască, sau dispozitiv blutooth, dar mâinile trebuie folosite numai la condus. Un intreprinzător a găsit o metodă eficace și extrem de ieftină. 

Urmează mai jos:

Statuia şi Trăznetul

 Recent, statuia „Christ the Redeemer” (Christos Răscumpărătorul) din Rio de Janeiro, Brazilia, a fost lovită de un trăznet.  Imaginea de mai sus a surprins momentul respectiv.  Denumită recent ca fiind una dintre cele şapte minuni ale lumii (în 2007) statuia este erijată pe muntele Corcovado (700m înălţime), cântăreşte 700 de tone şi are o înălţime de 40m.

Furtuna de duminică 10 Februarie a răsturnat copaci, a descoperit case, dar nu a produs stricăciuni statuii.

 Răzbunarea istoriei

 A făcut Bush greşeli?  Destule!  De la greşeli în exprimare, datorită stângăciei sale în folosirea cuvintelor, până la greşeli în politica externă.  În timp ce mulţi dintre noi îl judecăm pe Bush sub influenţa a o mulţime de factori, şi-l condamnăm aspru, părerea mea este că după ieşirea sa de la Casa Albă preşedintele american va fi răzbunat de istorie şi va ocupa un loc lăudabil, alături de Reagan şi alţii.
În timp ce, aşa cum ziceam istoria va decide dacă războaiele din Afganistan şi Irak au avut un rol pozitiv în ciuda unor efecte imediate aparent negative, tot ea va decide dacă Bush a reuşit să fie ceea ce s-a declarat a fi în prima sa campanie electorală: un om plin de compasiune.

Uite, recent Bob Geldof, cântăreţul irlandez care a organizat concertele LiveAid pentru sprijinirea luptei împotriva SIDA a sosit deunăzi în Rwanda ca să-i ia un interviu lui Bush, aflat în vizită în câteva ţări africane din zonă.  În aşteptarea sosirii lui Bush la locul interviului, Geldof s-a adresat unor reporteri, zicând că presa, în special cea americană a fost nedrepată cu Bush pentru că, în timp ce se ocupă de greşeli ale preşedinteli, trece voit cu vederea lucrurile bune făcute de acesta.
Astfel, în opinia lui Geldof, care este un aprig luptător împotriva SIDEI, Bush a făcut mai mult decât oricare alt preşedinte american în lupta împotriva sărăciei şi a bolilor din Africa.  Cântăreţul a încheiat spunând despre Bush: „Şi ce are el de câştigat din asta?  Absolut nimic!  Numai că voi, (reprezentanţii presei) n-aţi fost atenţi (la ce se întâmplă)!”
Sigur că eu sunt „biased” când scriu despre republicani şi democraţi, deoarece sunt republican până în măduva oaselor.  După venirea mea din România lui Ceauşescu, m-am uitat la platformele politice, economice şi sociale ale celor două partide şi am decis că democraţii sunt nişte socialişti, care lăsaţi să-şi facă de cap ar aduce şi SUA în starea în care am lăsat România, în doar câţiva ani!   Am fost împins spre republicani fără discuţie!  Şi susţin partidul, particip la vot şi votez cu republicanii chiar şi atunci când candidatul partidului nu este 100% pe gustul meu pentru că prefer un republican slab unui democrat de orice fel!
Ştiţi bancul cu motanii lui Bulă: cică Bulă a avut u pisică care a fătat 8 motănei.  Bulă le-a pus două cuşti în faţă, una pe care scria comunism, alta pe care scria capitalism.  Motanii s-au dus cu toţii în cuşca pe care scria comunism.  Bulă a povestit asta la şcoală, şi extaziată, învăţătoarea l-a rugat să repete povestirea şi-n faţa comisiei ce va veni să evalueze clasa peste două săptămâni.
În prezenţa comisiei, Bulă a fost solicitat să re-povestească întâmplarea cu motanii.  Doar că acum Bulă a povestit că motanii au intrat în cuşca pe care scria capitalism.  Contrariată, învăţătoarea l-a întrebat de ce a schimbat rezultatul povestirii?  De ce data trecută au intrat motanii în cuşca comunistă iar acum în cea capitalistă?  La care Bulă a răspuns că probabil de-aia că între timp, motanii şi-au deschis ochii!
Ciudat cum parazitul utopic al socialist-comunismului trăieşte mereu şi găseşte o altă gazdă pe care s-o înebunească de cap.  Am urmărit recent lupta dintre Obama şi Hillary pentru nominalizarea democrată la preşedinţia SUA.  Promisiunile amândorura sunt în proporţie de 95% la fel.  Obama are doar mai multă charismă.  De exemplu, lumea este atât de extaziată de Obama încât mulţimile aplaudă frenetic şi când acesta bea apă în timpul spiciului sau îşi suflă nasul!  Femeile cad în leşin în faţa sa, ca pe vremuri la concertele lui Elvis.
Dar ce promite Obama?  Taxe puternice pentru bogaţi!  Păi, bogaţii plătesc şi aşa 75% din taxele SUA!  Unul dintre intrprinzătorii din zona „Silicon Valley” din California (San Francisco spre San Jose) întrebat ce va face dacă va trebui să plătească taxe mai mari decât acum, a spus franc că îşi va muta fabricile în Asia sau Mexic.  Îngrijire medicală gratuită pentru toată lumea: din ce bani?  Locuri de muncă pentru toţi: de când crează un preşedinte locuri de muncă?  Astea sunt promise alături de drepturi pentru homosexuali, continuarea politicii în domeniul avorturilor, etc.  Platformele acestea au fost ocupate de democraţi de la Kennedy încoace.  Democraţii ajungând la putere în toate cele trei departemente ale conducerii (executiv, legislativ şi juridic) vor duce ţara de râpă!  100%!  Nu am nici un dubiu cu privire la asta.  Şi părerea mea nu e formulată din România, sau citind ziare republicane (cum mă acuza deunăzi Alin Cristea) ci pe piele proprie.  Eu plătesc taxe acum, când în opinia democraţilor taxele sunt insuficiente, 50% din totalul venitului meu!  Mă uit şi văd cum şi cine susţine pe democraţi: decăzuţii, imoralii, homosexualii, cei care doresc liberalizarea căsătoriilor, cei ce susţin în continuare avorturile, cei ce vor să salveze balenele dar să moară homeless-ii, vitejii ce apar mereu după război şi cei care aşteaptă mereu ca guvernul să le dea câte o pomană.
Printre susţinători, şi o pleiadă de fost românaşi aciuiaţi pe-aici, în speranţa că au câinii colaci în coadă, nostalgici după vremurile în care noi ne făceam că muncim, ei se făceau că ne plătesc, când era suficient să mergi la fabrică şi să te pontezi, că leafa mergea oricum iar cincinalul se făcea de la sine (şi din creion) în trei ani, aşteptând ca guvernul să le dea câte ceva gratuit, dornici să păcălească dacă se poate în vreun fel sau altul, sistemul!
Deci, sunt tendenţios când scriu despre aceste lucruri.  Dar am privit în istorie şi am descoperit că mereu cei ce stau pentru dreptate, libertate, adevăr, sunt mereu răzbunaţi.  Mai devreme sau mai târziu îşi găsesc locul în panteonul celor vorbiţi de bine.  Mai ales atunci când au căutat binele poporului lor.  Şi cum ziceam, în ciuda greşelilor sale, asta am apreciat la Bush: că nu-l interesează ce zic ziarele despre el sau detractorii săi, ci el îşi continuă nestingherit drumul pentru cauzele ce i se par meritorii şi potrivite.  De aceea istoria îl va judeca cum se cuvine.  Dixit.

De-ascunsa cu Dumnezeu

 Eu nu cred că Dumnezeu se ascunde de noi, ci noi ne ascundem de Dumnezeu.
Este vocea Lui cea care ne cheamă spre El şi inima Sa de tată se bucură atunci când noi auzim chemarea Lui şi începem să ne apropiem de El.  Astfel, când ne-am îndepărtat de Domnul, singura chemare pe care o auzim este aceea de a ne întoarce la El.
Prea mulţi creştini i-am auzit plângându-se că nu mai aud vocea Domnului, călăuzirea Sa.  Dar, aud mereu o chemare de a se apropia de Domnul!  Inima lor, le vorbeşte din partea Domnului să-I caute faţă (Ps 27:8  Inima îmi zice din partea Ta: „Caută Faţa Mea!” Şi Faţa Ta, Doamne, o caut!).   Şi m-am gândit că atunci când suntem departe de Domnul, nici nu avem nevoie să auzim călăuzirea Sa ci numai chemarea Sa de a ne întoarce la El, de a ne apropia de El.  Abia apoi, după ce ne-am apropiat, vom fi călăuziţi.

Eclipsă de lună

În seara aceasta am putut observa de aici din Seattle o eclipsă de lună.  Cerul a fost destul de senin pentru a putea fi urmărită pentru vreo trei ore.  Culorile pline de dramatism ale lunii, de la strălucitorul luminii până la roşul sângeriu trecând prin cenuşiu au făurit un adevărat spectacol care te-a făcut să ignori frigul şi să sati cu capul pe spate şi faţa spre cer… Oricum, o eclipsă totală a lunii nu va mai avea loc până prin 2010.

Observarea eclipsei m-a dus cu gândul la biserica lui Isus.   Când şi-a visat Iosif visurile sale, unul dintre ele avea de-a face cu soarele, luna şi stelele plecându-se în faţa lui Gen 37).  În explicaţia sa, soarele era tatăl, luna era mama şi stelele erau fraţii lui.  Pavel mai târziu face referire la strălucirea soarelui, a lunii şi a stelelor (1 Cor 15:41) şi face distincţie între strălucirile acestor corpuri cereşti.  În înţelegerea mea, luna simbolizează biserica lui Christos.  Ea luminează noaptea după cum soarele luminează ziua (Gen 1).  Dar luna nu are lumină proprie, ea primeşte şi reflectă lumina de la soarele.
Maleahi 4:2 (Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui; veţi ieşi, şi veţi sări ca viţeii din grajd) vorbeşte despre  „Soarele Neprihănirii”.  Soarele este Christos, luna este biserica.  Eclipsa  de lună apare când umbra pământului se pune între lumina soarelui şi lună.  Oricât de interesantă şi spectaculoasă ar fi o eclipsă de lună naturală, în domeniul spiritual când umbra pământului împiedică lumina lui Christos să ajungă la Biserică, pentru ca aceasta să reflecte mai departe lumina lui Isus asupra lumii, atunci priveliştea este jalnică!  Spectacolul este gustat numai de cei răi care primesc astfel muniţii de a trage în biserică.  Şi dacă lumina noastră este estompată, sau, Doamne fereşte, este întuneric (Mat 6:23) atunci nu rezist să mă mai uit, decât să plâng…

Citate  

 Acum c-a trecut și ocazia aceasta a zilei de „Valentine”, care pe unii i-a lăsat indiferenți, pe alții i-a deranjat iar pe alții i-a bucurat, să ne întoarcem la un design cu care erați obișnuiți anul trecut și la gânduri mai înalte. Iată câteva menite să ne pună pe… gânduri!

 „Christos este însăși esența tuturor plăcerilor și încântărilor, este chiar sufletul și substanța lor. După cum râurile se adună în ocean, care este locul de întâlnire a tuturor apelor lumii, la fel Christos este acel ocean în care se întâlnesc adevăratele încântări și plăceri” - John Flavel

„Lucrarea la inimă este cu adevărat dificilă. Îndeplinirea îndatoririlor religioase cu un spirit vag și neatent nu costă prea mult; dar să te pui înainte Domnului și să-ți ții gândurile zadarnice și zburdalnice la o atenție serioasă asupra Lui, aceasta te va costa ceva. Ajungerea la ușurință în exprimare și la o dexteritale a limbajului în rugăciune și capacitatea de a pune semnificație în expresii potrivite și cuvenite este ușor; dar șă-ți zdrobești inima din cauza păcatului pe care-l mărturisești, să te topești din cauza harului în timp ce îl chiar binecuvintezi pe Domnul pentru acesta, să fii rușinat și umilit prin recunoașterea sfințeniei infinite a lui Dumnezeu, și să-ți ții inima în starea aceasta nu doar în timpul rugăciunii ci și după aceea, te va costa cu siguranță ceva gemete și dureri ale sufletului.” - John Flavel

„Diavolul promite ce-i mai bun dar plătește cu ce-i mai rău; promite cinste și plătește cu rușine; promite plăcere și plătește cu durere; promite câștig și plătește cu pagubă; promite viața și plătește cu moartea. Dar Dumnezeu plătește așa cum promite: toate plățile Lui sunt aur curat” - Thomas Brooks

„Orice lucru pe care și-l ia omul de sprijin, în afara lui Dumnezeu, îi va străpunge inima ca o săgeată mereu și mereu. Cel ce se sprijinește pe Christos, trăiește cea mai înaltă, mai aleasă, mai sigură și mai dulce viață”. - Thomas Brooks

„Există trei lucruri pe care bogățiile nu le pot face niciodată: ele nu satisfac dreptatea divină, nu potolesc mânia divină și nu liniștesc o conștiință vinovată. Și până când aceste trei lucruri nu se împlinesc, omul rămâne neîmplinit.” - Thomas Brooks

„Cel ce nu știe nimic va crede orice.” - Thomas Fuller

 Happy Valentine’s Day la toată lumea!

 Am pus o temă care se potrivește cu ziua acesta!  Doamnelor le-am pus un trandafir (virtual)  Și „tutulor”, rândurile de mai jos:
Vă urez tuturor să aveţi “Happy Valentine’s Day”!  Ziua aceasta este ziua persoanelor iubite!  Şi ce multe sunt acestea, dacă stăm să ne gândim adânc la fenomenul acesta al dragostei!
Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a iubi, dar nu de a iubi cum iubeşte lumea, ci cum iubeşte El.  Dumnezeu este dragoste şi El ne-a ales înainte de a ne iubi.  Deci dragostea Sa este voluntară şi aşa trebuie să fie şi dragostea noastră.  Noi trebuie SĂ VREM să iubim şi SĂ ALEGEM pe cine vrem să iubim.  Iubirea nu trebuie lăsată la discreţia sentimentelor sau preferinţelor noastre, deoarece acestea sunt capricioase şi astăzi îţi place de cineva, deci poţi iubi persoana respectivă, iar mâine nu-ţi mai place şi abandonezi iubirea.
Dragostea de tipul celei cu care ne iubeşte  Dumnezeu este un lucru bun care uşurează poverile grele, care face dulci lucrurile amare.  Ea te determină să faci lucruri măreţe, să doreşti mereu perfecţiunea şi să creşti mereu în bunătate şi în har faţă de alţii.  Dragostea aceasta oferă mai mult decât doreşte; ea nu vede imposibilul, nu cade de oboseală, nu are restricţii şi de aceea se oferă liber, fără rezerve şi fără margini.

Dar unde să încep să exercit forţa aceasta uriaşă tunată în inima mea prin Duhul Sfânt care mi-a fost dat?
Vă propun să începem să iubim mai mult ACASĂ pe cei apropiaţi nouă.  Am descoperit în viaţă că adesea este mult mai uşor să iubeşti pe cei din Africa decât pe ai tăi.  Este mai uşor să dai din dragoste o bucată de pâine ca să saturi foamea cuiva decât să saturi foamea după apartenenţă, apreciere şi părtăşie a cuiva din casa ta.  Dar haideţi ca măcar începând cu această zi specială să ne rotim privirile în jurul nostru: la soţul nostru, la soţie, la copii, părinţi, fraţi, surori, nepoţi, veri, cumnaţi şi cumnate… şi să alegem ca să îi iubim.  Apoi după ce vom determina lista celor iubiţi în cercul restrâns  al familiei, haideţi să trecem în biserică, apoi în societate, şi să nu ne oprim aici ci să revărsăm dragostea din inima noastră către toţi oamenii.
Sună imposibil?  Chiar dacă ţi se pare imposibil, nu este, deoarece dragostea are aceasta capacitate de a te umple cu atât mai mult cu cât mai mult o oferi altora.  Dacă vrem, vom putea!

Încă o dată, HAPPY VALENTINE’S DAY TUTUROR!

Armata Americana se pregateste pentru “presedintele Obama”

Sic Transit Gloria TM

 Curioasă înmormântare a avut Maharishi Mahesh Yogi, guru care a inspirat pe The Beatles, regizorul David Lynch, actrița Mia Farrow, cântărețul Mike Love (Beach Boys) printre alte câteva milioane de oameni. Câteva zeci de mii de adepți din lumea întreagă au participat aducând ultimele lor omagii.
Gurul a murit la 91 de ani, la o reședință de-a sa din Olanda dar a fost înmormântat în India. Trupul neînsuflețit i-a fost pus pe un catafalc enorm, ridicat pe un deal din ashramul său de lângă confluența râurilor Gange, Yamuna și Saraswati, alcătuit dintr-o structură din lemn de santal. Voluntari din toată lumea au început de dimineață să-i ungă trupul cu balegă de vacă (chestie sfântă la hinduși) și gălbenele (observați asortarea culorilor..). Mai apoi trupul i-a fost ars, urmând ca să se construiască ceva locaș „sfânt” pe cenușa sa.

Pornit în misiunea sa ca un sărac a cărui avere o puteai duce într-o mână, Yogi a ajuns ca să locuiască într-un palat cu 200 de camere, să călătorească în jetul personal de culoare roz, și să aibă la dispoziție Rollsuri și alte mașini de lux. Gurul implicat în tot felul de scandaluri în special sexuale (Mia Farrow nu a fost singura femeie pe care a violat-o), în consumuri de droguri (pe vremuri era LDS, acum altele), a adus Meditația Transcedentală (TM) în occident. Contra unei sume de $2,500 noul disipol este inițiat în tehnici de meditație ce trebuie să aibă loc de două ori pe zi câte 20 de minute, timp în care se repetă mantre în limba sanscrită. Discipolul atinge perfecțiunea când reușește să adune suficientă energie pentru a-și ridica trupul de la pământ (levitație). Rezultatele promise de TM sunt sănătate, fericire, creativitate, pacea lumii, pace lăuntrică și energie.
Gurul a devenit celebru după ce ashramul său a fost vizitat prin 1968 de Beatles care ar fi trebuit să petreacă acolo trei luni, dar care au plecat unul după altul mai repede, fie pentru că le lipsea confortul de acasă, fie din cauza acuzațiilor din partea unor femei cum că Yogi le-ar fi violat.
35 de noi raja au fost numiți după moartea gurului pentru a duce mai departe mișcarea începută de acesta acum 60 de ani.

  
Din nou despre creștinii copți

 Acum câteva zile când scriam despre creștinii copți m-am referit la problemele pe ce le au convertiții la creștinism în Egipt.  Recent, un grup de 12 convertiți la creștinism au câștigat printr-o decizie a unui tribunal suprem egiptean recunoașterea oficială a convertirii lor.
Cei 12 au fost născuți în familii de creștini copți, s-au convertit la islam, și iarăși înapoi la creștinism.  Anul trecut un tribunal inferior a decis că practicarea creștinismului ar fi sinonimă cu apostazia.  Decizia din anul acesta însă recunoaște convertirea lor.
Reprezentanți ai diferitelor organizații care militează pentru libertăți religioase și sociale în Egipt au aclamat decizia tribunalului.  Ramsis Raouf El-Naggar, avocatul ce a reprezentat pe cei 12 petiționari a afirmat că hotărârea curții este un pas important înainte spre libertatea religiei în Egipt.  Deocamdată, musulmanii care-și abandonează religia sunt pasibili la pedeapsa cu moartea.

Printre motivele convertirii la islam a unui creștin se enumeră căsătoria cu un musulman, divorțul de un musulman sau avantaje materiale oferite unor creștini săraci în schimbul convertirii.
În Egipt actul legal de identitate trebuie să conțină menționarea credinței cuiva pentru ca acea credință să fie considerată oficială.  Din cauza persecuției, mulți musulmani care se convertesc la creștinism practică credința în secret sau emigrează.
Astfel de știri ar trebui să ne încurajeze să ne rugăm măcar din când în când pentru astfel de țări și de cazuri.

 
Grisham și Biblia

 Convenția asta denumită „New Baptist Covenant” (baptiști mai moderați, mai liberali) spre a se deosebi de Southern Baptists (mai conservatori, fundamentaliști) găzduită recent în Atlanta, Georgia (aceea care i-a avut invitați pe Carter, Clinton și Gore) l-a avut printre alții ca invitat și pe John Grisham, celebrul scriitor de romane „thriller”.Crescut într-o familie de baptiști, declarând că este un „baptist moderat”, Grisham a criticat recent pe baptiștii care cred în infailibilitatea Sfintei Scripturi. Întâlnirea din Atlanta l-a numit pe Al Gore „baptistul anului”. Dr. Richard Land, președintele Comisiei de Etică și Libertate din organizația Southern Baptists a spus că Grisham poate fi un bun scriitor, dar nu este o autoritate în teologie, deci afirmațiile sale nu trebuie luate în considerație. De asemenea Dr. Land a afirmat că spusele lui Grisham și participarea lui Clinton și Gore la convenția baptiștilor (liberali) nu este o coincidență. De asemenea, pentru cei ce cred că astea-s pure coincidențe, el are ceva proprietăți la malul oceanului… în Arizona.

 Cine-și va păstra viața, o va pierde!

 Cu 5 ani în urmă, când încă locuiam în Oregon, am primit un telefon de la o prietenă de-a noastră din Tennessee să ne ducem la o biserică anume dacă vrem să ne întâlnim cu fiica ei.  Aceasta urma să fie vorbitoare principală la întâlnirea de misiune a bisericii și nu, nu va putea locui la noi dar i-ar face plăcere dă ne revedem.  Fiica se numea Dayna Curry și era una dintre cele două misionare americane care au fost luate prizoniere de către talibani în Afganistan în anul 2001.  Cealaltă misionară era Heather Mercer.  Ele au fost prizoniere 105 zile, până când au fost eliberate de americani.
Sigur că ne-a făcut plăcere întâlnirea cu Dayna și mai ales să vedem că este bine, sănătoasă, cu credința și pasiunea pentru Domnul intacte.  Ba chiar ne anunța că se va duce înapoi în lumea arabă după o scurtă ședere în SUA.  Și așa a și făcut.  Acum este în Irak împreună cu soțul ei și fiica lor de 2 ani.  Continuă să-l prezinte pe Isus musulmanilor!

Prietena ei, Heather Mercer a fost weekendul trecut în Portland, la aceeași conferință de misiune, acum la a șasea ediție.  13 mii de creștini interesați de misiune au participat din zona de NW.  În cuvântarea sa, Heather a amintit participanților că cei cărora le este frică pentru propria viață, nu vor face mare lucru pentru Domnul și Împărăția Sa.  „Dorința de a-ți păstra viața este probabil unul dintre cele mai periculoase mecanisme folosite de diavolul pentru a continua să țină lumea sub controlul său.  Ca să cucerești lumea pentru Christos, îți trebuie cel puțin două lucruri: să fii nebun pentru El și să nu-ți fie frică pentru viața ta!”  Apoi a continuat: „pentru a învinge frica, ai nevoie de o dragoste adevărată pentru Domnul și pentru oamenii de pretutindeni pe care-i iubește El!.”
Eu nu pot vorbi pentru bisericile din România, dar aici în diaspora, bisericile românești sunt destul de nepăsătoare față de lucrarea de misiune.  Nici nu știu dacă este frica sau dorința de a-și păstra viața, cum spunea Heather, sau este dragostea pentru lumea de acum, cum zicea Pavel!  Orice este, bine nu este!  Dacă nu atacăm lumea și păcatul în afara celor patru pereți ai adunărilor, șumea își va lua nasul la purtare și ne va ataca în biserică.  Astfel biserica va deveni „lumească”.  Cred că unii știți despre ce vorbesc!

Arma secretă a candidatei Hillary